muzica rock et co. | Rockul.Info

M-am hotarat, o sa scriu cateva randuri din perspectiva mea, despre trupa care mi-a deschis calea spre ceea ce ascult, in mare, acum. De ce Metallica? Pentru ca asta mi s-a oferit inca de la o varsta frageda. Oare ce va spune voua “Nothing else matters”, ca poate e una din cele mai cunoscute melodie din lume, sau ca si-a lasat o amprenta asupra voastra, sau pur si simplu este o melodie care va linisteste?! Eu o sa spun, dintre toate piesele auzite pana acum, aceasta este de neinlocuit, pentru faptul ca transmite un mesaj atat de profund care te poate schimba, cu toate ca sunt doar niste cuvinte puse pe o linie melodica. De ce mentionez asta? Pentru faptul ca muzica are o influenta asupra tuturor, atat pozitiva, cat si negativa, totul depinzand de perceptia ascultatorului.

Inchid ochii si totul se petrece in fata mea, acelasi videoclip apare si dispare ca o umbra, sfaramat de vocea lui James Hetfield. “Until it sleeps” ma recucereste usor si ma las prada ascultarii ei. Ii fac o scurta caracterizare in doar cateva cuvinte: complexa, plina de forta si nu in cele din urma, o melodie care iti testeaza lupta pe care o duci cu volumul la care o asculti, tare sau foarte tare. Fac o mica paranteza, ca si confesiune, nu imi plac toate melodiile de la Metallica, dar cand le aud, gasesc acel ceva la ele si parerea mi se schimba macar pe moment, daca nu definitiv.

Cu trei ani inainte ca eu sa scot primul sunet, aparea un album interesant si pe care dupa cativa ani am inceput sa il ascult cu placere, “Master of Puppets”(1986). M-am bucurat ani de-a randul de melodia care a dat si numele albumului. La inceput, cand vazusem ca dureaza 8’ 35’’ mi-am zis, oare se merita sa o ascult, caci dureaza destul de mult. Si totusi am incercat si nu am regretat. Vorba unui amic de-al meu, cand o mai aude spune: “ E absolut geniala!”. Indraznesc si eu sa il copii si sa fiu de acord cu ce zice, e o melodie geniala.

Crestem repede si privim anii din urma noastra ca niste amintiri, rebeli sau introvertiti, ne plecam privirea si asupra a ceea ce “mama said”. Nu stiu de ce ador aceasta melodie, dar pot spune ca e una dintre preferatele mele, poate fara un motiv anume sau pentru ca asa e ea, te atrage incet si te face sa ii gasesti acele nascocite motive ca sa o asculti si ca sa iti placa.

Ma intrebam acum, oare care dintre cele 3 “unforgiven” sa aleg?! Nu vreau sa fac discriminare si o sa le iau in ordinea lansarii lor. “The Unforgiven” este prima pe lista. Imi place cum suna, e inspirativa daca stai bine sa te gandesti, dar totodata e si interogativa, in legatura cu ceea ce e in interiorul tau si cum percepi lucrurile. A doua, “The  Unforgiven II” are acel plus de instrumental care este definit mult mai bine, iar acestuia se adauga si vocea care rasuna cu putere atunci cand refrenul “What I’ve felt/What I’ve known…” incepe sa isi intre in drepturi. Un inceput de pian, face introducerea ultimei parti a trilogiei “unforgiven”. Nu pot spune ca imi place atat de mult ca si celelalte, are si aceasta melodie farmecul ei, dar nu se poate compara cu celelalte. Daca intre primele doua melodii exista, totusi, un liant care le asemana, aceasta este total diferita.

Uneori imi place sa ascult inceputurile de melodii, o spun pentru ca mi-a captat atentia intro-ul single-ului “The day that never comes”. Nu stiu cum se face, dar cei de la Metallica reusesc sa ma uimeasca in continuare. Cand auzisem ca au un album nou, din 2008, am fost curioasa sa il ascult  pentru a observa ce schimbari mai au prin stilul abordat; mi-au placut cateva melodii, dar in mod special cea care am mentionat-o mai sus. O consider o scala pe care se poate observa cu certitudine evolutia pe care a avut-o Metallica de la inceputuri, pana acum.