Mai multe detalii pe forum

Succes!

   Membrii trupei cantau initial sub numele The Blue Velvets, fiind compusa atunci din John Fogerty, Doug Cliffor si Stu Cook, in El CErrito California la sfarsitul anilor 1950. The Blue Velvets era un trio instrumental, dar din 1959 au inceput sa colaboreze cu Tom Fogerty, fratele mai mare al lui John, cantand in concerte de mica amploare si mai tarziu inregistrand impreuna in studio. In 1964, grupul inregistreaza 2 piese pentru Fantasy Records din San Francisco. Patronul casei de discuri schimba numele trupei in The Vision, dar inainte de lansarea primului album (noiembrie 1964), tot el le schimba numele in The Golliwogs. In aceasta formula sunt lansate 7 piese single in zona San Francisco Bay insa nici una nu a atras atentia publicului la nivel national.

Creedence Clearwater Revival

   Anul 1967 a fost unul important pentru viitorul formatiei. Formatia a fost pe punctul de a se destrama datorita chemarilor in armata ale lui John Fogerty si Doug Clifford. Cei doi au fost inrolati temporar, scapand ulterior amandoi pe motive medicale.Al doilea mare eveniment al anului a fost schimbarea patronatului de la Fantasy Records. Noul patron, Saul Zaentz le propune celor 4 sa inregistreze un album cu conditia de a modifica numele trupei. Din moment ce vechiul nume, the Golliwogs, nu fusese agreat trupa renaste sub titulatura Creedence Clearwater Revival. Cei patru membri sunt constienti de noua oportunitate renunta la slujbele de zi cu zi si se dedica muzicii, repetand si concertand in cluburi mici tot mai mult. In momentul in care au intrat in studio pentru a inregistra primul album sub noul nume, cei 4 formau un grup muzical foarte unit si disciplinat.
   Albumul este lansat in 1968, intitulat simplu - Creedence Clearwater Revival, si din pacate nu putea sa prinda topurile, acestea fiind sufocate de piese simple, care sa prinda la public. In schimb au atras atentia unei parti din presa culturala care i-a etichetat pe Creedence Clearwater Revival ca fiind interesanti dar si a posturilor de radio din america. Astfel, dupa 8 ani impreuna, Creedence Clearwater Revival incepe sa fie cunoscuta pe o scara mai larga. Piesa care a avut parte de cea mai larga emisie pe undele radio a fost Susiq Q. De altfel, a fost si singura care a reusit sa intre in topuri.

John Fogerty

   Creedence Clearwater Revival sustine o serie de concerte prin SUA pentru a-si promova albumul, in acelasi timp reusind sa compuna muzica pentru noul album, Bayou Country. Acesta este lansat la inceputul lui 1969 si este bine primit de public. Piesa Proud Mary a urcat pana pe locul 2 in topuri si a devenit cea mai preluata piesa a grupului, cu peste 100 de artisti care le-au reinterpretat piesa, incluzand aici si versiunea lui Ike si Tina Turner.
   Creedence Clearwater Revival marcheaza lansarea unui nou album (Green River, 1969) prin single-ul Bad Moon Rising (locul 2 in topuri), album ce s-a vandut foarte bine. Alte piese care s-au remarcat in topuri sau pe frecventele radio: Green River, Commotion si Lodi. Trupa continua sa concerteze intens si ajunge chiar pe scena de la Woodstock. Recitalul lor insa nu a fost inclus nici in film si nici coloana sonora dedicata evenimentului din cauza ca Fogerty a simtit ca prestatia trupei a fost sub-mediocra. Grupul s-a plans de faptul ca a fost nevoit sa urce la ora 3.00 dimineata datorita recitalului the Grateful Dead prelungit peste programul stabilit initial, mare parte din public plecand la culcare. Mai multe piese Creedence Clearwater Revival cantate pe scena de la Woodstock au fost incluse insa intr-un setbox comemorativ lansat multi ani mai tarziu.

Tom Fogerty

   Trupa a continuat sa compuna piese noi pe durata turneelor, si nici la 3 luni de la lansarea ultimului album, apare pe piata si urmatorul album Creedence Clearwater Revival intitulat Willy and the Poor Boys. Piesele Down on the Corner si Fortunate Son au fost lansate ca un single dublu care a urcat pana pe locul 3 in topuri.
   In ianuarie, 1970, este lansat un nou single dublu continand piesele Travelin’ Band si Who’ll Stop the Rain (aceasta piesa a fost inspirata de recitalul sustinut de Creedence Clearwater Revival la Woodstock).
   In primavara acelui an, Creedence Clearwater Revival reintra in studio si inregistreaza albumul Cosmo’s Factory, considerat de critici a fi cel mai bun al trupei. Piese ca Up Around the Bend si Lookin’ Out My Back Door au urcat in topuri, dar au fost apreciate si piesele B-side: Run Through the Jungle, Long As I Can See the Light si versiune prelungita a coverului I Heard It Through the Grapevine.

Doug Clifford

   In aceasta perioada au aparut si tensiunile in cadrul grupului datorita unor serii lungi si obositoare de concerte, sedinte intense de inregistrare, precum si din cauza liderului formatiei, John Fogerty care a preluat in totalitate controlul atat pe plan muzical cat si pe plan managerial. Fratele sau mai mare, Tom Fogerty, a fost cel mai afectat de actiunile lui John. Acesta l-a ‘retrogradat’ in sectiunea ritmica, renuntand la acompaniamentul vocal al lui Tom. Nemultumire in randul celorlalti membri a starnit si decizia lui John Fogerty de a mai canta iesi la bisuri, precum si unele decizii manageriale luate de unul singur in numele trupei.
   Tensiunea acumulata in sesiunile de inregistrare a albumului Cosmo’s Factory a crescut si s-a agravat in cadrul grupului la inregistrarea albumului Pendulum, lansat de craciun, in 1970. In ciuda conflictelor, albumul a fost un succes, culminand cu hitul Have You Ever Seen the Rain?.

Stu Cook

   Tom Fogerty renunta si paraseste trupa in 1971, lansandu-se intr-o cariera solo, iar Creedence Clearwater Revival a continuat ca trio, fara sa aduca un inlocuitor pentru Tom. In 1971, Creedence Clearwater Revival nu lanseaza decat un single, Sweet Hitch-Hiker, care ajunge in top10; trupa concerteaza in SUA si in Europa si, in ciuda vanzarilor tot mai mari, relatiile dintre membrii trupei se strica si mai mult.
   Faptul ca in trecut Tom Fogerty ii reprosa fratelui sau, John, ca nu permite celorlalti sa participe la procesul creativ, l-a determinat pe John Fogerty sa propuna celorlalti doi membri, Cook si Clifford, un aranjament: pentru noul album fiecare dintre cei 3 membri ai trupei sa compuna in mod egal cate o parte piese. Propunerea le-a cazut greu celor doi, ei manifestandu-si dorinta in trecut de a participa la deciziile manageriale nu si dorinta de a se implica mai mult pe plan creativ. Cei doi au fost siliti sa accepte propunerea. Au fost surprinsi mai tarziu de refuzul lui John de a-i ajuta cu piesele, acesta abandonandu-i in studio.
   Albumul rezultat din acest aranjament - Mardi Gras - a fost lansat in 1972 si a fost foarte slab primit de critici si de public. Reactiile negative s-au concretizat in vanzari slabe, motivatiile fiind piesele foarte proaste compuse de Cook si Clifford. Nu doar relatiile cu ceilalti membri Creedence Clearwater Revival s-au stricat pentru John, dar si cele cu Fantasy Records. Ultimul concert (in Denver) al trupei a fost terminat in huiduielile publicului. Putin mai tarziu, Fantasy Records a anuntat in mod oficial destramarea trupei Creedence Clearwater Revival.
   Dupa despartire, membrii trupei s-au implicat in proiecte solo. Carierea solo a lui John Fogert nu a fost una de succes. Cook si Clifford au colaborat in diverse proiecte dar fara prea mari reusite. Doar Tom Fogerty a atras putina atentie din partea publicului asupra sa cu albumul Zephyr National, la care au contribuit, in mod separat, si ceilalti 3 membri Creedence Clearwater Revival. Tom a murit de SIDA in 1990, pe care a contactat-o in urma unei transfuzii de sange.

Creedence Clearwater Revival

   In 1993, Creedence Clearwater Revival a fost primita in Rock and Roll Hall of Fame, iar concertul de dupa ceremonie a fost sustinut de John Fogerty insotit de alte celebritati, desi Stu Cook si Doug Clifford erau prezenti. In semn de protest, acestia au parasit sala de ceremonii in momentul inceperii recitalului.
   La zeci de ani dupa inregistrarea ultimului album, muzica celor de la Creedence Clearwater Revival este difuzata cu regularitate pe posturile de radio specializate pe oldies si classic rock.

Albume de studio

   Creedence Clearwater Revival (1968)
   Bayou Country (1969)
   Green River (1969)
   Willy and the Poor Boys (1969)
   Cosmo’s Factory (1970)
   Pendulum (1970)
   Mardi Gras (1972)

Compilatii

   Live in Europe (1973)
   Creedence Gold (1973)
   More Creedence Gold (1973)
   Pre-Creedence (piese din perioada The Golliwogs; released 1975)
   Chronicle, Vol. 1 (contine 20 dintre cele mai mari hituri; released 1976)
   20 Golden Greats; released 1979 (Australia)
   The Concert (Oakland Coliseum, California, on 31 Jan 1970; released 1980)
   Chronicle, Vol. 2 (1986)
   The Best of Creedence Clearwater Revival (1993)
   Creedence Clearwater Revival: Box Set, 6 CDs (2001)
   Bad Moon Rising: The Best of Creedence Clearwater Revival (2003)

   ZZ Top este una dintre putinele formatii rock care are aceeasi componenta chiar si dupa mai bine de 35 de ani, iar pana in septembrie 2006 au avut acelasi manager si producator - Bill Ham. Formatia a cunoscut apogeul in anii ‘70 si ‘80, perioada in care multe dintre piesele grupului au ajuns hituri. Succesul nu a afectat insa pe cei 3 ZZ Top, acestia fiind inca foarte activi atat in studioul de inregistrari cat si pe scena, iar in 2004 au fost inscrisi in Rock and Roll Hall Of Fame. Cineva spunea despre muzica lor ca ar fi fara pereche. Gibbons este unul dintre cei mai buni chitaristi de blues, iar Hill si Beard il completeaza perfect cu sectiunea ritmica. Gibbons and Hill sunt recunoscuti pentru chitarele personalizate, multe dintre ele fiind proiectate de Gibbons in colaborare cu John Bolin (meserias la Boling Guitars). Cei doi chitaristi si-au format o imagine speciala de-a lungul timpului. Ei apar mereu cu ochelari de soare, haine la fel sau similare, precum si cu o barba lunga ce le ajunge pana pe piept. Ironic, cel de-al 3-lea membru, care poarta numele Frank Beard (barba), are mustata si foarte rar barba (In 1984, compania Gillette i-a oferit lui Gibbons si lui Hill cate 1 milion de dolari pentru a-si barbieri barbile pentru o reclama dar cei doi au refuzat).

ZZ Top

   Inainte sa ia nastere ZZ Top, cei 3 au cantat in diverse alte formatii din Texas. Singurele de notat ar fi trupa lui Gibbons Moving Sidewalks si The American Blues cu Hill si Beard in componenta. Cei trei si-au unit fortele la sfarsitul anului 1969. S-au zvonit multe despre originea numelui formatiei, insa adevarata sursa o reprezinta numele marelui cantaret de blues B.B. King. Cei 3 au dorit initial sa cante sunt numele Z.Z. King, in cele din urma hotarandu-se asupra numelui ZZ Top.
   Primul concert concert al trupei a avut loc in luna februarie, 1970, ceea ce a marcat inceputul unui turneu prelungit pe durata a catorva ani. Primele albume le-au inregistrat la Studiourile Robin Hood din Tyler, Texas, iar urmatorul album, Tres Hombres, l-au inregistrat la Studiourile Ardent din Memphis, in 1973. Acesta a fost albumul prin care au inceput sa se faca cunoscuti.
   Cand nu se aflau in studio, cei 3 cantau foarte multe concerte in turnee prelungite. Notabil in aceasta perioada este concertul tinut de ziua munci, in 1974, in Austin, unde ZZ Top a cantat in fata a peste 80,000 de oameni, pe aceeasi scena pe care au urcat si Bill Graham, Santana, Joe Cocker si Bad Company. Pentru prima oara, ZZ Top nu mai era privita ca o trupa ce canta in barurile din Texat. In aceeasi perioada au sustinut un turneu de 18 luni, avand ca recuzita pe scena capite de fan, unelte si scule de fermier. Au tinut-o in modul asta pana in 1977 (perioada in care au lansat albumele Fandago! - 1975 si Tejas - 1977), cand au luat o pauza mai lunga. In acest interval de timp, managerul lor Bill Ham a incercat sa obtina drepturile asupra albumelor lansate pana atunci pentru a fi distribuite de noua casa de discuri a trupei - Warner Bros. Records. Cei 3 s-au reunit dupa 2 ani si jumatate si au inceput sa inregistreze materiale noi, aflandu-se sub noul contract cu Warner Bros. In aceasta perioada, Hill si Gibbons si-au lasat barbile sa creasca.
   Urmatorul album, Eliminator, devine cel mai de succes album al trupei datorita hiturilor Legs, Sharp Dressed Men si Gimme All Your Lovin’. Albumul a starnit ceva controverse in randul ascultatorilor prin folosirea de echipamente electronice de genul orgilor/sintetizatoarelor. Pana la aparitia MTV in anii 80, ZZ Top refuzasera in mod repetat orice invitatie din partea televiziunilor.
Primul videoclip al trupei, pentru piesa Gimme All Your Lovin’ a creat un standard pentru urmatoarele videoclipuri (Legs si Sharp Dessed Man). Aceste aparitii la tv nu au facut decat sa le creasca popularitatea.

ZZ Top

   Albumul Afterburner (1985) a continuat aceeasi linie in privinta instrumentelor neconventionale pentru muzica blues si a cunoscut, ca si Eliminator, un succes de nivel mondial. ZZ Top a luat cu asalt topurile cu piese ca Rough Boy, Sleeping Bag si Velcro Fly.
   Desi se aflau pe culmile succesului, desi castigau zeci de milioane din vanzarile de albume sau din concertele sustinute si in ciuda unor tragedii personale, cei 3 membri ZZ Top au continuat sa promoveze prin muzica lor blues-ul care i-a influentat atat de mult la inceput. Iar ca o recompensa pentru eforturile nesfarsite de a mentine muzica blues in viata, comunitatea oamenilor de blues le-au oferit celor de la ZZ Top o bucata de lemn ce a facut parte din casuta legendarului blues-man Muddy Waters. ZZ Top a folosit acel lemn pentru a crea legendara chitara Muddywood.
   Pana in 1990, ZZ Top a avut parte de vanzari de peste 50 milioane discuri in toata lumea. Urmatorul album, Recycler, n-a cunoscut acelasi succes ca precendentele lansari, pe masura ce rockul alternativ cucerea tot mai mult public. Astfel, ZZ Top a incercat sa iasa din atentia publicului, in ciuda unor controverse si litigii cauzate de drepturi de autor asupra unor piese. In consecinta, trupa a trecut de la Warner Bros la RCA Records prin intermediul careia a mai lansat albumele: Antenna (1994), Rhythmeen (1996) si XXX (1999). Acest ultim album este o intoarcere a trupei la sunetul cu care s-au lansat in trecut in Texas.
Pentru urmatorul album, impresarul de la RCA Records, Clive Davis, a dorit ca trupa ZZ Top sa inregistreze un album de colaborari (in stilul albumului Supernatural al lui Carlos Santana); printre artistii cu care ar fi trebuit sa colaboreze cei 3 ZZ Top se numarau Dave Matthews, Wilco si Pink, insa oferta a fost refuzata de ZZ Top. In consecinta, casa de discuri i-a trecut pe planul doi al prioritatilor.
   In 2003 este lansat albumul Mescalero care demonstreaza fara echivoc ca Billy Gibbons, Dusty Hill si Frank Beard sunt inca o mare forta in lumea genului blues-rock, fie el si modern. Cei 3 membri ZZ Top renunta in acest album sa mai foloseasca tehnica moderna in studio care le-a adus in trecut atat de mult succes si realizeaza un album clasic ZZ Top.

ZZ Top

   In 2006, s-a vehiculat ca ZZ Top lucreaza la un nou album, insa nu s-a concretizat nimic prea curand. Dimpotriva, trupa face unele modificari, odata cu sfarsitul contractului cu RCA, cei 3 renunta si la managerul lor Bill Ham. Mai tarziu trupa semneaza cu managerii dela Sanctuary Management. In mai 2007, Dusty Hill a afirmat intr-un articol ca trupa este nerabdatoare sa incheie un contract cu o noua casa de discuri si sa inregistreze piese noi in viitorul apropiat. Tot atunci Dusty a zis ca se pregateste un DVD cu inregistrari live. In vara lui 2007, ZZ Top a concertat in SUA, iar turneul european a fost anulat din motive de sanatate care l-au afectat pe Dusty.

Albume de studio

   ZZ Top’s First Album (1971)
   Rio Grande Mud (1972)
   Tres Hombres (1973)
   Fandango! (1975)
   Tejas (1977)
   Degüello (1979)
   El Loco (1981)
   Eliminator (1983)
   Afterburner (1985)
   Recycler (1990)
   Antenna (1994)
   Rhythmeen (1996)
   XXX (1999)
   Mescalero (2003)

Compilatii

   The Best of ZZ Top (1977)
   The ZZ Top Six Pack (1987)
   Greatest Hits (1992)
   One Foot in the Blues (1994)
   Chrome, Smoke & BBQ (2003)
   Rancho Texicano (2004)

Stiluri muzicale abordate:
   Progressive metal, Progressive rock, Progressive death metal

Opeth:Mikael Åkerfeldt, Martin Mendez,
Martin Lopez & Peter Lindgren

   Opeth a fost formata in Stockholm, Suedia, in 1990 de David Isberg. Acesta la invitat pe Mikael Åkerfeldt in trupa sa cante la bass, uitand sa-l anunte si pe bassistul de atunci al trupei precum si pe ceilalti membri Opeth. Drept urmare toti membrii au parasit formatia, lasandu-l pe Isberg singur cu Åkerfeldt care astfel a devenit, oficial, membru permanent. Acesta a parasit astfel fosta sa trupa, Eruption. Celor doi li s-a alaturat bateristul Anders Nordin, prieten cu Åkerfeldt pe cand erau in Eruption, basistul Nick Döring si Andreas Dimeo ca al doilea chitarist. Aceasta formula a rezistat mai putin de 1 an, exersand intr-o scoala, cu echipament rudimentar. Au sustinut un singur concert. In 1991, Opeth petrece vara exersand pe insula Hamnholmen de langa Stockholm impreuna cu vechiul lor prieten Max Jaderberg (bass) care a sugerat ca trupa are nevoie de un sunet dominat de un bass puternic.

Mikael Åkerfeldt

   Dupa primul concert, Dimeo si Döring parasesc trupa, iar pentru al doilea show sunt cooptati Kim Pettersson (chitara) si Johan DeFarfall (bass), dar si acestia au parasit grupul putin mai tarziu. Isberg a parasit si el trupa in 1992 datorita divergentelor pe plan creativ si, astfel, Mikael a preluat si postul de solist, avand deja experienta necesara de pe timpul cand activa in Eruption. Mikael a inceput imediat sa compuna materiale impreuna cu Peter Lindgren; trupa a exersat mai mult de un an in formula de 3, in cele din urma cooptand un nou basist - Stefan Guteklint, care a cantat cu ei aproape un an.
   Stefan Guteklint a fost inlaturat imediat dupa ce trupa a semnat un contract cu Candlelight Records. Primul album, Orchid, a fost inregistrat in 1994 cu Johan DeFarfalla angajat temporar pe postul de basist. In cele din urma a devenit membru permanent. Albumul a fost lansat in 1995 de Candlelight Records, iar in 1997 a aparut si pe piata din SUA prin intermediul Centurt Media Records. Trupa si-a autoprodus albumul iar ca inginer de sunet l-au avut pe Dan Swanö.

Peter Lindgren

   Cel de-al doilea album, Morningrise, a fost inregistrat si lansat in 1996 in colaborare cu acelasi Dan Swanö, dar care de aceasta data a preluat si responsabilitatile de producator. Morningrise contine 5 piese, cu durate de 10-20 minute. Notabil este Black Rose Immortal care a ramas si pana acum cel mai lung cantec al trupei. Lansarea albumului a fost urmata de un turneu european in compania celor de la Cradle Of Filth. Dupa turneu, Johan DeFarfalla este dat afara din trupa, iar Anders Nordin alege sa paraseasca trupa.
   Cel de-al treilea album - My Arms, Your Hearse, lansat in 1998, marcheaza cooptarea bateristului Martin Lopez (ex Amon Amarth). Postul de basist sufera iarasi modificari, fiind recrutat Martin Mendez, un prieten de-al lui Lopez, insa in cele din urma tot Åkerfeldt a cantat partile de bass in timpul inregistrarilor, datorita timpului scurt pe care l-a avut Mendez la dispozitie pentru a invata piesele Opeth. Pentru acest album, Opeth a lucrat cu binecunoscutul producator suedez Fredrik Nordström, care a mai lucrat cu trupe ca Arch Enemy, In Flames si Dark Tranquillity.
    Albumul My Arms, Your Hears a adus noutati in stilul muzical. In loc de piese de peste 10 minute cum erau in albumul precedent, trupa a compus piese mai scurte, sub 8 minute, iar din punct de vedere liric, albumul este unul conceptual, cu note mai sumbre decat Morningrise si cu mai putine parti acustice. Vocea lui Mikael a fost una mai profunda influentata de stilul death metal. De asemenea, inedita este bateria lui Martin Lopez, cu un sunet influentat de jazz. Una dintre cele mai indragite piese Opeth se regaseste pe acest album - Demon of the Fall, cantata adesea ca bis in concerte. Acest album este ultimul lansat sub egida Candlelight Records.

Martin Mendez

   In 1999 este lansat al patrulea album, Still Life, prin intermediul Peaceville Records. Still Life este un album conceptual care reda povestea iubirii unui barbat cu o femeie, Melinda. Albumul, produs tot de Fredrik Nordström, marcheaza intoarcere trupei la sunetul echilibrat de pe Morningrise, contrastand parti acustice melodioase cu elemente death metal. Still Life este considerat a fi o piatra de hotar in evolutia muzicii celor de la Opeth. Este primul album lansat cu Martin Mendez la bass, desi au repetat albumul in sala de repetitii doar de doua ori in aceasta formula.
   Urmatorul album este lansat in 2001 si poarta titlul Blackwater Park. A fost lansat prin Music for Nations si a cunoscut succesul critic si comercial pe taramul nord american. Albumul este produs de Steven Wilson (solist in Porcupine Tree), acesta contribuind si la chitara, pian si chiar ca voce de fundal.
   In 2002 este lansat Deliverance, produs tot de Steven Wilson si lansat prin aceeasi casa de discuri - Music for Nations. Deliverance contine 5 piese de o durate de peste 10 minute, fiind primul album cu asemenea piese dupa albumul Morningrise. Albumul este marcat de noi experimente ale celor de la Opeth.

Martin Lopez

   Cel de-al saptelea album, Damnation, vede lumina zilei in 2003 desi fusese inregistrat in aceeasi perioada cu Deliverance. Damnation este scuturat de orice elemente de muzica death metal, prezentand in schimb un sentiment de album de rock progressive al anilor ‘70. Steven Wilson a fost din nou producatorul albumului, contribuind ca voce de fundal precum si la compunerea piesei Death Whispered a Lullaby. Mikael Åkerfeldt a dedicat cele doua albume, Deliverance si Damnation, bunicii sale care a murit intr-un accident de masina in perioada inregistrarii celor doua albume.
   In 2004, Opeth lanseaza Lamentations (live at Shepherd’s Bush Empire 2003), un DVD care contine un concert de doua ore tinut in Londra. Concertul a fost impartit in doua parti: in prima, trupa a cantat albumul Damnation in intregime plus piesa Harvest de pe albumul Blackwater Park, iar in partea a doua au cantat piese mai agresive si dure de pe Blackwater Park si Deliverance. De asemnea DVD-ul mai contine si filmari cu cei 4 membri ai trupei precum si cu Steven Wilson, vorbind despre procesul de inregistrare al albumului Deliverance si Damnation. In timpul turneului de promovare a albumului Deliverance, Opeth l-a cooptat pe Per Wiberg (Spiritual Beggars) pentru a canta la clape si pian. In scurt timp dupa aceea, Per Wiberg a fost anuntat ca membru oficial al formatiei.

Per Wiberg

   In martie 2005, Opeth a reintrat in studio pentru a inregistra urmatorul album, intitulat Ghost Reveries. Acesta a fost punctul culminant al tendintelor muzicale ale trupei din ultimele 3 albume, totodata reluand si idei care fusesera abandonate. Pe album se regasesc primele cantece care abordeaza teme oculte. Mikael Åkerfeldt nu mai abordase asa ceva in ultimii 15 ani. Albumul a fost chiar primul, dupa My Arms, Your Hearse, care a fost exersat foarte mult inainte de a fi inregistrat. Desi s-a incercat evitarea “scurgerilor”, albumul a aparut clandestin in retelele de filesharing cu cateva saptamani inainte de lansarea oficiala. In august 2005, albumul Ghost Reveries iese pe piata prin intermediul Roadrunner Records si este adesea privit ca un album conceptual asa cum intentionase initial Mikael Åkerfeldt. In cele din urma, el a mai adaugat si piesa Isolation Years care nu avea nimic in comun cu acel concept initial, astfel hotarandu-se impotriva realizarii unui intreg album conceptual.
   Intr-un interviu acordat in ianuarie 2006, Peter Lindgren afirma ca viitorul lui Lopez in trupa este nesigur, iar cateva luni mai tarziu Martin Lopez paraseste oficial Opeth, datorita starii de sanatate. Inlocuitorul sau este Martin Axenrot care fusese cooptat temporar in Opeth pt 5 turnee, precum si la inregistrarile pentru BBC.

Opeth:Per Wiberg, Peter Lindgren, Martin Lopez,
Mikael Åkerfeldt & Martin Mendez

   In vara anului 2006, Opeth este cooptata de Dave Mustaine pentru turneul Gigantour 2006 (alaturi de Megadeth, Lamb of God si Arch Enemy pe scena principala), care a durat mai bine de o luna, cutreierand orasele din SUA.
   In octombrie 2006, este lansat o editie speciala a albumului Ghost Reveries, continand o piesa bonus, un cover dupa piesa Soldier of Fortune a celor de la Deep Purple, precum si un documentar. O posibila lansare in format DVD este inregistrarea concertului din 9 noiembrie 2006, din Roundhous, Camden Londra.
   Planurile de viitor ale trupei Opeth includ lansarea unui album in anul 2007. Mikael Åkerfeldt a declarat ca a inceput sa lucreze la materiale noi dar ca se ocupa si de un alt proiect personal. In vara lui 2007 este prezentata oficial coperta urmatorului album live - The RoundhouseTapes, precum si o posibil data de lansare in luna octombrie 2007.
   In mai 2007, Opeth se desparte oficial de chitaristul Peter Lindgren care este inlocuit de Fredrik Åkesson (ex Arch Enemy).

Albume de studio

   1995 Orchid
   1996 Morningrise
   1998 My Arms, Your Hearse
   1999 Still Life
   2001 Blackwater Park
   2002 Deliverance
   2003 Damnation
   2005 Ghost Reveries

Single

   2001 The Drapery Falls
   2003 Still Day Beneath the Sun
   2006 The Grand Conjuration

Live
2004 Lamentations
2007 The Roundhouse Tapes

Perioada de activitate: 1982 - 1998
Membrii trupei:
   Roddy Bottum, keyboards, 1982-1998
   Billy Gould, bass, 1982-1998
   Mike Bordin, tobe, 1982-1998
   Mike Patton, voce, 1988-1998
   Jon Hudson, chitara, 1997-1998
Fosti membri:
   Chuck Mosely, voce, 1983-1988; “Big” Jim Martin, chitara, 1983-1993
   Dean Menta, chitara, 1995 - 1997; Trey Spruance, chitara, 1995
   Mark Bowen, chitara, 1983; Courtney Love, voce 1983;
   Wade Worthington, keyboards, 1982
Stiluri muzicale abordate:
   Rock Alternativ Experimental.

   Trupa Faith No More s-a format in 1982 din ramasitele grupului Faith No Man, grup initiat si condus de Mike “The Man” Morris. Roddy Bottum, Mike Bordin, si Bill Gould au parasit Faith The Man si la sugestia unui prieten au ales numele noului grup - Faith No More (numele trupei e un joc de cuvinte: Mike “The Man” Morris nu mai era in trupa - the man was no more). Dupa ce au incercat sa cante cu cativa chitaristi, Jim Martin a fost cooptat; de asemenea au incercat si cateva “voci”, printre care si cea a lui Courtney Love pentru cateva luni, dar solistul trupei a devenit in cele din urma Chuck Mosely, care isi aduce contributia in cadrul primelor 2 albume ale grupului.
   Notabile din aceasta perioada ar fi certurile si conflictele urate din interiorul formatiei care fara indoiala i-ar fi distrus definitiv daca nu ar fi cunoscut succesul dupa cel de-al doilea album. Din aceasta perioada a ramas cunoscut totusi un cantec de-al lor - We Care a Lot, o satira a eforturile caritabile de genul Live Aid sau We Are the World. Aceasta piesa, We Care a Lot, este una dintre primele care au imbinat muzica rock cu cea hip hop.

Faith No More in 1990

   In 1988, Mosely este dat afara din trupa si inlocuit de vocalistul Mike Patton (ex-Mr. Bungle) care a renuntat la facultate pentru a veni in trupa. Intr-un timp foarte scurt, de aproximativ 2 saptamani, el a scris versurile pieselor albumului The Real Thing, care avea sa le aduca o nominalizare la premiile Grammy.
   Lansat in 1989, albumul The Real Thing a fost descris ca fiind o combinatie dintre muzica lui Brian Eno, Led Zeppelin si Funkadelic. Videoclipul piese Epic a avut parte de o difuzare masiva pe MTV in vara anului 1990. In acelasi an, trupa sustine 2 recitaluri memorabile la MTV Video Music Awards si in cadrul emisiunii Saturday Night Live. Piese de pe acest album au fost mai tarziu folosite in coloana sonora pentru filme, seriale de desene animate precum si jocuri video.

Mike Bordin

   Cu albumul Angel Dust, lansat in 1992, Faith No More dezvaluie o latura mult mai experimentala a eforturilor trupei. Un critic a scris ca Angel Dust este unul dintre cele mai complexe si mai suprinzatoare albume lansate vreodata de o casa de discuri majora.
Din nou, piesele albumului se vor regasi in reclame si jocuri video. Desi nu are acelasi succes ca albumul precedent, Angel Dust reuseste sa surclaseze vanzarile in afara SUA pentru The Real Thing, cu piese care ajung hit-uri in Europa, America de Sud si Australia.
   Dupa turneul de promovare al albumului (vara anului 1992), chitaristul Jim Martin este data afara din trupa inainte de a se incepe inregistrarile urmatorului album - KIng For a Day… Fool for a Lifetime. El a fost inlocuit de Trey Spruance, fost chitarist al trupei Mr. Bungle, dar nu a ramas foarte mult in Faith No More; la randul sau a fost inlocuit de Dean Menta.

Roddy Bottum

   King for a Day… Fool for a Lifetime, lansat in 1995, este si el un album experimental, variind in stiluri muzicale si abordari de la heavy si slow pana la o muzica agitata sau cu influente de jazz. Vanzarile in SUA au fost mai mici decat cele pentru Angel Dust, dar au fost acceptabile in Marea Britanie sau Germania si a ajuns chiar pe locul 1 in topul albumelor din Australia. In SUA, albumul nu a avut prea mult succes, cazand din topuri foarte repede. In consecinta, trupa si-a scurtat turneul mondial cu 4 luni si a anulat lansarea single-urilor Gentle Art Of Making Enemies si Take This Bottle, dar a lansat un set box continand single-uri si piese B-side ce nu mai fusesera lansate pana atunci.

Billy Gould

   Album of the Year, lansat in 1997, marcheaza o noua schimbare in componenta grupului - chitaristul Jon Hudson, un fost coleg de camera de-al lui Billy Gould. Albumul a avut un debut mai bun decat se astepta trupa in mai multe tari din Europa dar si in Australia(locul 2 in Germania, locul 1 in Australia). In SUA, insa, reactia fanilor a fost din nou slabuta, iar pe masura ce lucrurile se imbunatateau si pe teritoriul american, trupa se apropria de sfarsitul existentei.

Mike Patton

   La inceputul anului 1998, au aparut pe internet zvonuri privind despartirea trupei, zvonuri negate oficial la momentul respectiv, dar care s-au dovedit a fi, in timp, cel putin partial adevarate. Se parea ca Mike Patton se implica mai mult in proiecte indepedente de formatie. Faith No More renunta la turneul in care urmau sa cante in deschiderea celor de la Aerosmith, iar in aprilie 1998, Bill Gould a raspandit print email si fax anuntul despartirii trupei dupa 15 ani de existenta, mentionand ca destramarea grupului se face in urma unei decizii colective. El nu a uitat totusi sa multumeasca fanilor si celor care i-au ajutat de-a lungul timpului. Ultimul concert sustinut de Faith No More a avut loc pe 7 aprilie in Lisabona, Portugalia. De-a lungul timpului, Faith No More a concertat alaturi de nume ca: Red Hot Chili Peppers, Voivod, Circus of Power, Robert Plant, Billy Idol, Metallica, Guns N’ Roses, Helmet, Kyuss, L7, Babes In Toyland, Primus, Ozzy Osbourne, Alice Cooper, Limp Bizkit si Soundgarden.

Faith No More

Albume de studio

   1985 - We Care a Lot (Mordam Records: USA)
   1987 - Introduce Yourself (Slash Records: USA)
   1989 - The Real Thing (Slash Records: USA)
   1992 - Angel Dust (Slash Records: USA)
   1995 - King for a Day… Fool for a Lifetime (Slash Records: USA)
   1997 - Album of the Year (Slash Records: USA)

Live

   1991 - Live at the Brixton Academy (Slash Records: USA)

Compilations

   1998 - Who Cares a Lot? (Slash Records: USA)
   2003 - This Is It: The Best of Faith No More (Rhino Records: USA)
   2005 - Epic And Other Hits (Warner Bros. Records: USA)
   2005 - The Platinum Collection (Warner Bros. Records: USA)

   Castigatorii vor primi cate unul dintre cele 2 cd-uri prin tragere la sorti, iar pentru a va inscrie nu trebuie intrati pe topicul dedicat concursului si scrieti care dintre cele 2 premii v-ar incanta. Asta ca sa fim sigur ca fiecare cd ajunge pe mana cuiva care sa se bucure de auditie.

   Va puteti inscrie pana pe 31 august inclusiv.

Succes!
PS: Bineinteles ca pentru a participa la concurs trebuie sa va inregistrati pe forum. Cei care nu au cont deja se pot inregistra foarte usor completand acest formular. Contul este activ imediat, nefiind necesara vreo alta activare (important e sa completati cu o adresa de mail valida pt a va putea contacta apoi pentru primirea premiului, daca va fi cazul)