Archive for the 'Biografii trupe' Category

Biografie Creedence Clearwater Revival

Creedence Clearwater Revival, cunoscuti si sub numele CCR sau Creedence, a fost o trupa americana de rock (originari din El Cerrito, California) a carei muzica a fost influentata de ritmurile de swamp blues si rock ce se puteau auzi in sudul statului american Louisiana la sfarsitul anilor 1950.
Perioada de activitate: 1959 - 1972
Membrii trupei:
   John Fogerty - voce, chitara, muzicuta, pian;
   Tom Fogerty - chitara, voce, pian;
   Stu Cook - chitara bass, voce;
   Doug Clifford - tobe, percutie, voce.
Stiluri muzicale abordate:
   Rock, Southern rock, Swamp rock, Roots rock,

   Membrii trupei cantau initial sub numele The Blue Velvets, fiind compusa atunci din John Fogerty, Doug Cliffor si Stu Cook, in El CErrito California la sfarsitul anilor 1950. The Blue Velvets era un trio instrumental, dar din 1959 au inceput sa colaboreze cu Tom Fogerty, fratele mai mare al lui John, cantand in concerte de mica amploare si mai tarziu inregistrand impreuna in studio. In 1964, grupul inregistreaza 2 piese pentru Fantasy Records din San Francisco. Patronul casei de discuri schimba numele trupei in The Vision, dar inainte de lansarea primului album (noiembrie 1964), tot el le schimba numele in The Golliwogs. In aceasta formula sunt lansate 7 piese single in zona San Francisco Bay insa nici una nu a atras atentia publicului la nivel national.

Creedence Clearwater Revival
Creedence Clearwater Revival

   Anul 1967 a fost unul important pentru viitorul formatiei. Formatia a fost pe punctul de a se destrama datorita chemarilor in armata ale lui John Fogerty si Doug Clifford. Cei doi au fost inrolati temporar, scapand ulterior amandoi pe motive medicale.Al doilea mare eveniment al anului a fost schimbarea patronatului de la Fantasy Records. Noul patron, Saul Zaentz le propune celor 4 sa inregistreze un album cu conditia de a modifica numele trupei. Din moment ce vechiul nume, the Golliwogs, nu fusese agreat trupa renaste sub titulatura Creedence Clearwater Revival. Cei patru membri sunt constienti de noua oportunitate renunta la slujbele de zi cu zi si se dedica muzicii, repetand si concertand in cluburi mici tot mai mult. In momentul in care au intrat in studio pentru a inregistra primul album sub noul nume, cei 4 formau un grup muzical foarte unit si disciplinat.
   Albumul este lansat in 1968, intitulat simplu - Creedence Clearwater Revival, si din pacate nu putea sa prinda topurile, acestea fiind sufocate de piese simple, care sa prinda la public. In schimb au atras atentia unei parti din presa culturala care i-a etichetat pe Creedence Clearwater Revival ca fiind interesanti dar si a posturilor de radio din america. Astfel, dupa 8 ani impreuna, Creedence Clearwater Revival incepe sa fie cunoscuta pe o scara mai larga. Piesa care a avut parte de cea mai larga emisie pe undele radio a fost Susiq Q. De altfel, a fost si singura care a reusit sa intre in topuri.

John Fogerty
John Fogerty

   Creedence Clearwater Revival sustine o serie de concerte prin SUA pentru a-si promova albumul, in acelasi timp reusind sa compuna muzica pentru noul album, Bayou Country. Acesta este lansat la inceputul lui 1969 si este bine primit de public. Piesa Proud Mary a urcat pana pe locul 2 in topuri si a devenit cea mai preluata piesa a grupului, cu peste 100 de artisti care le-au reinterpretat piesa, incluzand aici si versiunea lui Ike si Tina Turner.
   Creedence Clearwater Revival marcheaza lansarea unui nou album (Green River, 1969) prin single-ul Bad Moon Rising (locul 2 in topuri), album ce s-a vandut foarte bine. Alte piese care s-au remarcat in topuri sau pe frecventele radio: Green River, Commotion si Lodi. Trupa continua sa concerteze intens si ajunge chiar pe scena de la Woodstock. Recitalul lor insa nu a fost inclus nici in film si nici coloana sonora dedicata evenimentului din cauza ca Fogerty a simtit ca prestatia trupei a fost sub-mediocra. Grupul s-a plans de faptul ca a fost nevoit sa urce la ora 3.00 dimineata datorita recitalului the Grateful Dead prelungit peste programul stabilit initial, mare parte din public plecand la culcare. Mai multe piese Creedence Clearwater Revival cantate pe scena de la Woodstock au fost incluse insa intr-un setbox comemorativ lansat multi ani mai tarziu.

Tom Fogerty
Tom Fogerty

   Trupa a continuat sa compuna piese noi pe durata turneelor, si nici la 3 luni de la lansarea ultimului album, apare pe piata si urmatorul album Creedence Clearwater Revival intitulat Willy and the Poor Boys. Piesele Down on the Corner si Fortunate Son au fost lansate ca un single dublu care a urcat pana pe locul 3 in topuri.
   In ianuarie, 1970, este lansat un nou single dublu continand piesele Travelin’ Band si Who’ll Stop the Rain (aceasta piesa a fost inspirata de recitalul sustinut de Creedence Clearwater Revival la Woodstock).
   In primavara acelui an, Creedence Clearwater Revival reintra in studio si inregistreaza albumul Cosmo’s Factory, considerat de critici a fi cel mai bun al trupei. Piese ca Up Around the Bend si Lookin’ Out My Back Door au urcat in topuri, dar au fost apreciate si piesele B-side: Run Through the Jungle, Long As I Can See the Light si versiune prelungita a coverului I Heard It Through the Grapevine.

Doug Clifford
Doug Clifford

   In aceasta perioada au aparut si tensiunile in cadrul grupului datorita unor serii lungi si obositoare de concerte, sedinte intense de inregistrare, precum si din cauza liderului formatiei, John Fogerty care a preluat in totalitate controlul atat pe plan muzical cat si pe plan managerial. Fratele sau mai mare, Tom Fogerty, a fost cel mai afectat de actiunile lui John. Acesta l-a ‘retrogradat’ in sectiunea ritmica, renuntand la acompaniamentul vocal al lui Tom. Nemultumire in randul celorlalti membri a starnit si decizia lui John Fogerty de a mai canta iesi la bisuri, precum si unele decizii manageriale luate de unul singur in numele trupei.
   Tensiunea acumulata in sesiunile de inregistrare a albumului Cosmo’s Factory a crescut si s-a agravat in cadrul grupului la inregistrarea albumului Pendulum, lansat de craciun, in 1970. In ciuda conflictelor, albumul a fost un succes, culminand cu hitul Have You Ever Seen the Rain?.

Stu Cook
Stu Cook

   Tom Fogerty renunta si paraseste trupa in 1971, lansandu-se intr-o cariera solo, iar Creedence Clearwater Revival a continuat ca trio, fara sa aduca un inlocuitor pentru Tom. In 1971, Creedence Clearwater Revival nu lanseaza decat un single, Sweet Hitch-Hiker, care ajunge in top10; trupa concerteaza in SUA si in Europa si, in ciuda vanzarilor tot mai mari, relatiile dintre membrii trupei se strica si mai mult.
   Faptul ca in trecut Tom Fogerty ii reprosa fratelui sau, John, ca nu permite celorlalti sa participe la procesul creativ, l-a determinat pe John Fogerty sa propuna celorlalti doi membri, Cook si Clifford, un aranjament: pentru noul album fiecare dintre cei 3 membri ai trupei sa compuna in mod egal cate o parte piese. Propunerea le-a cazut greu celor doi, ei manifestandu-si dorinta in trecut de a participa la deciziile manageriale nu si dorinta de a se implica mai mult pe plan creativ. Cei doi au fost siliti sa accepte propunerea. Au fost surprinsi mai tarziu de refuzul lui John de a-i ajuta cu piesele, acesta abandonandu-i in studio.
   Albumul rezultat din acest aranjament - Mardi Gras - a fost lansat in 1972 si a fost foarte slab primit de critici si de public. Reactiile negative s-au concretizat in vanzari slabe, motivatiile fiind piesele foarte proaste compuse de Cook si Clifford. Nu doar relatiile cu ceilalti membri Creedence Clearwater Revival s-au stricat pentru John, dar si cele cu Fantasy Records. Ultimul concert (in Denver) al trupei a fost terminat in huiduielile publicului. Putin mai tarziu, Fantasy Records a anuntat in mod oficial destramarea trupei Creedence Clearwater Revival.
   Dupa despartire, membrii trupei s-au implicat in proiecte solo. Carierea solo a lui John Fogert nu a fost una de succes. Cook si Clifford au colaborat in diverse proiecte dar fara prea mari reusite. Doar Tom Fogerty a atras putina atentie din partea publicului asupra sa cu albumul Zephyr National, la care au contribuit, in mod separat, si ceilalti 3 membri Creedence Clearwater Revival. Tom a murit de SIDA in 1990, pe care a contactat-o in urma unei transfuzii de sange.

Creedence Clearwater Revival
Creedence Clearwater Revival

   In 1993, Creedence Clearwater Revival a fost primita in Rock and Roll Hall of Fame, iar concertul de dupa ceremonie a fost sustinut de John Fogerty insotit de alte celebritati, desi Stu Cook si Doug Clifford erau prezenti. In semn de protest, acestia au parasit sala de ceremonii in momentul inceperii recitalului.
   La zeci de ani dupa inregistrarea ultimului album, muzica celor de la Creedence Clearwater Revival este difuzata cu regularitate pe posturile de radio specializate pe oldies si classic rock.

Discografie Creedence Clearwater Revival

Albume de studio

   Creedence Clearwater Revival (1968)
   Bayou Country (1969)
   Green River (1969)
   Willy and the Poor Boys (1969)
   Cosmo’s Factory (1970)
   Pendulum (1970)
   Mardi Gras (1972)

Compilatii

   Live in Europe (1973)
   Creedence Gold (1973)
   More Creedence Gold (1973)
   Pre-Creedence (piese din perioada The Golliwogs; released 1975)
   Chronicle, Vol. 1 (contine 20 dintre cele mai mari hituri; released 1976)
   20 Golden Greats; released 1979 (Australia)
   The Concert (Oakland Coliseum, California, on 31 Jan 1970; released 1980)
   Chronicle, Vol. 2 (1986)
   The Best of Creedence Clearwater Revival (1993)
   Creedence Clearwater Revival: Box Set, 6 CDs (2001)
   Bad Moon Rising: The Best of Creedence Clearwater Revival (2003)

Biografie ZZ Top

   ZZ TOP este o trupa americana formata in 1969 (Houston, Texas). Muzica trupei imbina mai multe stiluri muzicale, dar este in general cunoscuta drept o formatie care canta blues rock.
Perioada de activitate: 1969 - prezent
Membrii trupei:
   Billy Gibbons - chitara, voce
   Dusty Hill - chitara bass, voce
   Frank Beard - tobe si percutie
Stiluri muzicale abordate:
   Blues-rock, Hard rock, Southern rock, Texas Blues

   ZZ Top este una dintre putinele formatii rock care are aceeasi componenta chiar si dupa mai bine de 35 de ani, iar pana in septembrie 2006 au avut acelasi manager si producator - Bill Ham. Formatia a cunoscut apogeul in anii ‘70 si ‘80, perioada in care multe dintre piesele grupului au ajuns hituri. Succesul nu a afectat insa pe cei 3 ZZ Top, acestia fiind inca foarte activi atat in studioul de inregistrari cat si pe scena, iar in 2004 au fost inscrisi in Rock and Roll Hall Of Fame. Cineva spunea despre muzica lor ca ar fi fara pereche. Gibbons este unul dintre cei mai buni chitaristi de blues, iar Hill si Beard il completeaza perfect cu sectiunea ritmica. Gibbons and Hill sunt recunoscuti pentru chitarele personalizate, multe dintre ele fiind proiectate de Gibbons in colaborare cu John Bolin (meserias la Boling Guitars). Cei doi chitaristi si-au format o imagine speciala de-a lungul timpului. Ei apar mereu cu ochelari de soare, haine la fel sau similare, precum si cu o barba lunga ce le ajunge pana pe piept. Ironic, cel de-al 3-lea membru, care poarta numele Frank Beard (barba), are mustata si foarte rar barba (In 1984, compania Gillette i-a oferit lui Gibbons si lui Hill cate 1 milion de dolari pentru a-si barbieri barbile pentru o reclama dar cei doi au refuzat).


ZZ Top

   Inainte sa ia nastere ZZ Top, cei 3 au cantat in diverse alte formatii din Texas. Singurele de notat ar fi trupa lui Gibbons Moving Sidewalks si The American Blues cu Hill si Beard in componenta. Cei trei si-au unit fortele la sfarsitul anului 1969. S-au zvonit multe despre originea numelui formatiei, insa adevarata sursa o reprezinta numele marelui cantaret de blues B.B. King. Cei 3 au dorit initial sa cante sunt numele Z.Z. King, in cele din urma hotarandu-se asupra numelui ZZ Top.
   Primul concert concert al trupei a avut loc in luna februarie, 1970, ceea ce a marcat inceputul unui turneu prelungit pe durata a catorva ani. Primele albume le-au inregistrat la Studiourile Robin Hood din Tyler, Texas, iar urmatorul album, Tres Hombres, l-au inregistrat la Studiourile Ardent din Memphis, in 1973. Acesta a fost albumul prin care au inceput sa se faca cunoscuti.
   Cand nu se aflau in studio, cei 3 cantau foarte multe concerte in turnee prelungite. Notabil in aceasta perioada este concertul tinut de ziua munci, in 1974, in Austin, unde ZZ Top a cantat in fata a peste 80,000 de oameni, pe aceeasi scena pe care au urcat si Bill Graham, Santana, Joe Cocker si Bad Company. Pentru prima oara, ZZ Top nu mai era privita ca o trupa ce canta in barurile din Texat. In aceeasi perioada au sustinut un turneu de 18 luni, avand ca recuzita pe scena capite de fan, unelte si scule de fermier. Au tinut-o in modul asta pana in 1977 (perioada in care au lansat albumele Fandago! - 1975 si Tejas - 1977), cand au luat o pauza mai lunga. In acest interval de timp, managerul lor Bill Ham a incercat sa obtina drepturile asupra albumelor lansate pana atunci pentru a fi distribuite de noua casa de discuri a trupei - Warner Bros. Records. Cei 3 s-au reunit dupa 2 ani si jumatate si au inceput sa inregistreze materiale noi, aflandu-se sub noul contract cu Warner Bros. In aceasta perioada, Hill si Gibbons si-au lasat barbile sa creasca.
   Urmatorul album, Eliminator, devine cel mai de succes album al trupei datorita hiturilor Legs, Sharp Dressed Men si Gimme All Your Lovin’. Albumul a starnit ceva controverse in randul ascultatorilor prin folosirea de echipamente electronice de genul orgilor/sintetizatoarelor. Pana la aparitia MTV in anii 80, ZZ Top refuzasera in mod repetat orice invitatie din partea televiziunilor.
Primul videoclip al trupei, pentru piesa Gimme All Your Lovin’ a creat un standard pentru urmatoarele videoclipuri (Legs si Sharp Dessed Man). Aceste aparitii la tv nu au facut decat sa le creasca popularitatea.


ZZ Top

   Albumul Afterburner (1985) a continuat aceeasi linie in privinta instrumentelor neconventionale pentru muzica blues si a cunoscut, ca si Eliminator, un succes de nivel mondial. ZZ Top a luat cu asalt topurile cu piese ca Rough Boy, Sleeping Bag si Velcro Fly.
   Desi se aflau pe culmile succesului, desi castigau zeci de milioane din vanzarile de albume sau din concertele sustinute si in ciuda unor tragedii personale, cei 3 membri ZZ Top au continuat sa promoveze prin muzica lor blues-ul care i-a influentat atat de mult la inceput. Iar ca o recompensa pentru eforturile nesfarsite de a mentine muzica blues in viata, comunitatea oamenilor de blues le-au oferit celor de la ZZ Top o bucata de lemn ce a facut parte din casuta legendarului blues-man Muddy Waters. ZZ Top a folosit acel lemn pentru a crea legendara chitara Muddywood.
   Pana in 1990, ZZ Top a avut parte de vanzari de peste 50 milioane discuri in toata lumea. Urmatorul album, Recycler, n-a cunoscut acelasi succes ca precendentele lansari, pe masura ce rockul alternativ cucerea tot mai mult public. Astfel, ZZ Top a incercat sa iasa din atentia publicului, in ciuda unor controverse si litigii cauzate de drepturi de autor asupra unor piese. In consecinta, trupa a trecut de la Warner Bros la RCA Records prin intermediul careia a mai lansat albumele: Antenna (1994), Rhythmeen (1996) si XXX (1999). Acest ultim album este o intoarcere a trupei la sunetul cu care s-au lansat in trecut in Texas.
Pentru urmatorul album, impresarul de la RCA Records, Clive Davis, a dorit ca trupa ZZ Top sa inregistreze un album de colaborari (in stilul albumului Supernatural al lui Carlos Santana); printre artistii cu care ar fi trebuit sa colaboreze cei 3 ZZ Top se numarau Dave Matthews, Wilco si Pink, insa oferta a fost refuzata de ZZ Top. In consecinta, casa de discuri i-a trecut pe planul doi al prioritatilor.
   In 2003 este lansat albumul Mescalero care demonstreaza fara echivoc ca Billy Gibbons, Dusty Hill si Frank Beard sunt inca o mare forta in lumea genului blues-rock, fie el si modern. Cei 3 membri ZZ Top renunta in acest album sa mai foloseasca tehnica moderna in studio care le-a adus in trecut atat de mult succes si realizeaza un album clasic ZZ Top.


ZZ Top

   In 2006, s-a vehiculat ca ZZ Top lucreaza la un nou album, insa nu s-a concretizat nimic prea curand. Dimpotriva, trupa face unele modificari, odata cu sfarsitul contractului cu RCA, cei 3 renunta si la managerul lor Bill Ham. Mai tarziu trupa semneaza cu managerii dela Sanctuary Management. In mai 2007, Dusty Hill a afirmat intr-un articol ca trupa este nerabdatoare sa incheie un contract cu o noua casa de discuri si sa inregistreze piese noi in viitorul apropiat. Tot atunci Dusty a zis ca se pregateste un DVD cu inregistrari live. In vara lui 2007, ZZ Top a concertat in SUA, iar turneul european a fost anulat din motive de sanatate care l-au afectat pe Dusty.

Discografie ZZ TOP

Albume de studio

   ZZ Top’s First Album (1971)
   Rio Grande Mud (1972)
   Tres Hombres (1973)
   Fandango! (1975)
   Tejas (1977)
   Degüello (1979)
   El Loco (1981)
   Eliminator (1983)
   Afterburner (1985)
   Recycler (1990)
   Antenna (1994)
   Rhythmeen (1996)
   XXX (1999)
   Mescalero (2003)

Compilatii

   The Best of ZZ Top (1977)
   The ZZ Top Six Pack (1987)
   Greatest Hits (1992)
   One Foot in the Blues (1994)
   Chrome, Smoke & BBQ (2003)
   Rancho Texicano (2004)

Biografie Opeth

      Opeth este o formatie suedeza, formata in anul 1990 si care abordeaza stilul muzical progressive death metal. Formatia, avand radacinile bine infipte in death metal-ul scandinav, a trecut prin schimbari muzicale importante aventurandu-se in experimente muzicale. Sunetul lor este un amestec unic de muzica influentata de metal, progressive rock, jazz, blues si folk, cele mai elocvente exemple fiind albumele Blackwater Park si Ghost Reveries.
Perioada de activitate: 1990 - prezent
Membrii trupei:
   Componenta actuala:
      Mikael Åkerfeldt - voce, chitara (1990-)
      Fredrik Åkesson - chitara (2007-)
      Martin Mendez - chitara bass (1997-)
      Martin “Axe” Axenrot - tobe (2006-)
      Per Wiberg - keyboards, voce (2005-)
   Fosti membri:
      David Isberg - voce (1990-1992), Andreas Dimeo - chitara (1991)
      Kim Pettersson - chitara (1991), Johan DeFarfalla - chitara bass (1991,1994-1996)
      Stefan Guteklint - chitara bass (1992-1993), Mattias Ander - chitara bass (1992)
      Nick Döring - chitara bass (1990-1991), Anders Nordin - tobe (1990-1997)
      Martin Lopez - tobe (1997-2006), Peter Lindgren - chitara (1991-2007)

Stiluri muzicale abordate:
   Progressive metal, Progressive rock, Progressive death metal

Opeth band photo
Opeth:Mikael Åkerfeldt, Martin Mendez,
Martin Lopez & Peter Lindgren

   Opeth a fost formata in Stockholm, Suedia, in 1990 de David Isberg. Acesta la invitat pe Mikael Åkerfeldt in trupa sa cante la bass, uitand sa-l anunte si pe bassistul de atunci al trupei precum si pe ceilalti membri Opeth. Drept urmare toti membrii au parasit formatia, lasandu-l pe Isberg singur cu Åkerfeldt care astfel a devenit, oficial, membru permanent. Acesta a parasit astfel fosta sa trupa, Eruption. Celor doi li s-a alaturat bateristul Anders Nordin, prieten cu Åkerfeldt pe cand erau in Eruption, basistul Nick Döring si Andreas Dimeo ca al doilea chitarist. Aceasta formula a rezistat mai putin de 1 an, exersand intr-o scoala, cu echipament rudimentar. Au sustinut un singur concert. In 1991, Opeth petrece vara exersand pe insula Hamnholmen de langa Stockholm impreuna cu vechiul lor prieten Max Jaderberg (bass) care a sugerat ca trupa are nevoie de un sunet dominat de un bass puternic.

Opeth Mikael Akerfeldt
Mikael Åkerfeldt

   Dupa primul concert, Dimeo si Döring parasesc trupa, iar pentru al doilea show sunt cooptati Kim Pettersson (chitara) si Johan DeFarfall (bass), dar si acestia au parasit grupul putin mai tarziu. Isberg a parasit si el trupa in 1992 datorita divergentelor pe plan creativ si, astfel, Mikael a preluat si postul de solist, avand deja experienta necesara de pe timpul cand activa in Eruption. Mikael a inceput imediat sa compuna materiale impreuna cu Peter Lindgren; trupa a exersat mai mult de un an in formula de 3, in cele din urma cooptand un nou basist - Stefan Guteklint, care a cantat cu ei aproape un an.
   Stefan Guteklint a fost inlaturat imediat dupa ce trupa a semnat un contract cu Candlelight Records. Primul album, Orchid, a fost inregistrat in 1994 cu Johan DeFarfalla angajat temporar pe postul de basist. In cele din urma a devenit membru permanent. Albumul a fost lansat in 1995 de Candlelight Records, iar in 1997 a aparut si pe piata din SUA prin intermediul Centurt Media Records. Trupa si-a autoprodus albumul iar ca inginer de sunet l-au avut pe Dan Swanö.

Opeth Peter Lindgren
Peter Lindgren

   Cel de-al doilea album, Morningrise, a fost inregistrat si lansat in 1996 in colaborare cu acelasi Dan Swanö, dar care de aceasta data a preluat si responsabilitatile de producator. Morningrise contine 5 piese, cu durate de 10-20 minute. Notabil este Black Rose Immortal care a ramas si pana acum cel mai lung cantec al trupei. Lansarea albumului a fost urmata de un turneu european in compania celor de la Cradle Of Filth. Dupa turneu, Johan DeFarfalla este dat afara din trupa, iar Anders Nordin alege sa paraseasca trupa.
   Cel de-al treilea album - My Arms, Your Hearse, lansat in 1998, marcheaza cooptarea bateristului Martin Lopez (ex Amon Amarth). Postul de basist sufera iarasi modificari, fiind recrutat Martin Mendez, un prieten de-al lui Lopez, insa in cele din urma tot Åkerfeldt a cantat partile de bass in timpul inregistrarilor, datorita timpului scurt pe care l-a avut Mendez la dispozitie pentru a invata piesele Opeth. Pentru acest album, Opeth a lucrat cu binecunoscutul producator suedez Fredrik Nordström, care a mai lucrat cu trupe ca Arch Enemy, In Flames si Dark Tranquillity.
    Albumul My Arms, Your Hears a adus noutati in stilul muzical. In loc de piese de peste 10 minute cum erau in albumul precedent, trupa a compus piese mai scurte, sub 8 minute, iar din punct de vedere liric, albumul este unul conceptual, cu note mai sumbre decat Morningrise si cu mai putine parti acustice. Vocea lui Mikael a fost una mai profunda influentata de stilul death metal. De asemenea, inedita este bateria lui Martin Lopez, cu un sunet influentat de jazz. Una dintre cele mai indragite piese Opeth se regaseste pe acest album - Demon of the Fall, cantata adesea ca bis in concerte. Acest album este ultimul lansat sub egida Candlelight Records.

Opeth Martin Mendez
Martin Mendez

   In 1999 este lansat al patrulea album, Still Life, prin intermediul Peaceville Records. Still Life este un album conceptual care reda povestea iubirii unui barbat cu o femeie, Melinda. Albumul, produs tot de Fredrik Nordström, marcheaza intoarcere trupei la sunetul echilibrat de pe Morningrise, contrastand parti acustice melodioase cu elemente death metal. Still Life este considerat a fi o piatra de hotar in evolutia muzicii celor de la Opeth. Este primul album lansat cu Martin Mendez la bass, desi au repetat albumul in sala de repetitii doar de doua ori in aceasta formula.
   Urmatorul album este lansat in 2001 si poarta titlul Blackwater Park. A fost lansat prin Music for Nations si a cunoscut succesul critic si comercial pe taramul nord american. Albumul este produs de Steven Wilson (solist in Porcupine Tree), acesta contribuind si la chitara, pian si chiar ca voce de fundal.
   In 2002 este lansat Deliverance, produs tot de Steven Wilson si lansat prin aceeasi casa de discuri - Music for Nations. Deliverance contine 5 piese de o durate de peste 10 minute, fiind primul album cu asemenea piese dupa albumul Morningrise. Albumul este marcat de noi experimente ale celor de la Opeth.

Opeth Martin Lopez
Martin Lopez

   Cel de-al saptelea album, Damnation, vede lumina zilei in 2003 desi fusese inregistrat in aceeasi perioada cu Deliverance. Damnation este scuturat de orice elemente de muzica death metal, prezentand in schimb un sentiment de album de rock progressive al anilor ‘70. Steven Wilson a fost din nou producatorul albumului, contribuind ca voce de fundal precum si la compunerea piesei Death Whispered a Lullaby. Mikael Åkerfeldt a dedicat cele doua albume, Deliverance si Damnation, bunicii sale care a murit intr-un accident de masina in perioada inregistrarii celor doua albume.
   In 2004, Opeth lanseaza Lamentations (live at Shepherd’s Bush Empire 2003), un DVD care contine un concert de doua ore tinut in Londra. Concertul a fost impartit in doua parti: in prima, trupa a cantat albumul Damnation in intregime plus piesa Harvest de pe albumul Blackwater Park, iar in partea a doua au cantat piese mai agresive si dure de pe Blackwater Park si Deliverance. De asemnea DVD-ul mai contine si filmari cu cei 4 membri ai trupei precum si cu Steven Wilson, vorbind despre procesul de inregistrare al albumului Deliverance si Damnation. In timpul turneului de promovare a albumului Deliverance, Opeth l-a cooptat pe Per Wiberg (Spiritual Beggars) pentru a canta la clape si pian. In scurt timp dupa aceea, Per Wiberg a fost anuntat ca membru oficial al formatiei.

Opeth Per Wiberg
Per Wiberg

   In martie 2005, Opeth a reintrat in studio pentru a inregistra urmatorul album, intitulat Ghost Reveries. Acesta a fost punctul culminant al tendintelor muzicale ale trupei din ultimele 3 albume, totodata reluand si idei care fusesera abandonate. Pe album se regasesc primele cantece care abordeaza teme oculte. Mikael Åkerfeldt nu mai abordase asa ceva in ultimii 15 ani. Albumul a fost chiar primul, dupa My Arms, Your Hearse, care a fost exersat foarte mult inainte de a fi inregistrat. Desi s-a incercat evitarea “scurgerilor”, albumul a aparut clandestin in retelele de filesharing cu cateva saptamani inainte de lansarea oficiala. In august 2005, albumul Ghost Reveries iese pe piata prin intermediul Roadrunner Records si este adesea privit ca un album conceptual asa cum intentionase initial Mikael Åkerfeldt. In cele din urma, el a mai adaugat si piesa Isolation Years care nu avea nimic in comun cu acel concept initial, astfel hotarandu-se impotriva realizarii unui intreg album conceptual.
   Intr-un interviu acordat in ianuarie 2006, Peter Lindgren afirma ca viitorul lui Lopez in trupa este nesigur, iar cateva luni mai tarziu Martin Lopez paraseste oficial Opeth, datorita starii de sanatate. Inlocuitorul sau este Martin Axenrot care fusese cooptat temporar in Opeth pt 5 turnee, precum si la inregistrarile pentru BBC.

Opeth band photo
Opeth:Per Wiberg, Peter Lindgren, Martin Lopez,
Mikael Åkerfeldt & Martin Mendez

   In vara anului 2006, Opeth este cooptata de Dave Mustaine pentru turneul Gigantour 2006 (alaturi de Megadeth, Lamb of God si Arch Enemy pe scena principala), care a durat mai bine de o luna, cutreierand orasele din SUA.
   In octombrie 2006, este lansat o editie speciala a albumului Ghost Reveries, continand o piesa bonus, un cover dupa piesa Soldier of Fortune a celor de la Deep Purple, precum si un documentar. O posibila lansare in format DVD este inregistrarea concertului din 9 noiembrie 2006, din Roundhous, Camden Londra.
   Planurile de viitor ale trupei Opeth includ lansarea unui album in anul 2007. Mikael Åkerfeldt a declarat ca a inceput sa lucreze la materiale noi dar ca se ocupa si de un alt proiect personal. In vara lui 2007 este prezentata oficial coperta urmatorului album live - The RoundhouseTapes, precum si o posibil data de lansare in luna octombrie 2007.
   In mai 2007, Opeth se desparte oficial de chitaristul Peter Lindgren care este inlocuit de Fredrik Åkesson (ex Arch Enemy).

Discografie OPETH

Albume de studio

   1995 Orchid
   1996 Morningrise
   1998 My Arms, Your Hearse
   1999 Still Life
   2001 Blackwater Park
   2002 Deliverance
   2003 Damnation
   2005 Ghost Reveries

Single

   2001 The Drapery Falls
   2003 Still Day Beneath the Sun
   2006 The Grand Conjuration

Live
2004 Lamentations
2007 The Roundhouse Tapes

Biografie Faith No More

   Faith No More este o trupa de rock alternativ experimental care s-a format in anul 1982, in San Francisco, California. Trupa, care s-a destramat in 1998, aborda un stil muzical care continea elemente de heavy metal, funk, progressive, soul, hip hop si chiar jazz uneori.

Perioada de activitate: 1982 - 1998
Membrii trupei:
   Roddy Bottum, keyboards, 1982-1998
   Billy Gould, bass, 1982-1998
   Mike Bordin, tobe, 1982-1998
   Mike Patton, voce, 1988-1998
   Jon Hudson, chitara, 1997-1998
Fosti membri:
   Chuck Mosely, voce, 1983-1988; “Big” Jim Martin, chitara, 1983-1993
   Dean Menta, chitara, 1995 - 1997; Trey Spruance, chitara, 1995
   Mark Bowen, chitara, 1983; Courtney Love, voce 1983;
   Wade Worthington, keyboards, 1982
Stiluri muzicale abordate:
   Rock Alternativ Experimental.

   Trupa Faith No More s-a format in 1982 din ramasitele grupului Faith No Man, grup initiat si condus de Mike “The Man” Morris. Roddy Bottum, Mike Bordin, si Bill Gould au parasit Faith The Man si la sugestia unui prieten au ales numele noului grup - Faith No More (numele trupei e un joc de cuvinte: Mike “The Man” Morris nu mai era in trupa - the man was no more). Dupa ce au incercat sa cante cu cativa chitaristi, Jim Martin a fost cooptat; de asemenea au incercat si cateva “voci”, printre care si cea a lui Courtney Love pentru cateva luni, dar solistul trupei a devenit in cele din urma Chuck Mosely, care isi aduce contributia in cadrul primelor 2 albume ale grupului.
   Notabile din aceasta perioada ar fi certurile si conflictele urate din interiorul formatiei care fara indoiala i-ar fi distrus definitiv daca nu ar fi cunoscut succesul dupa cel de-al doilea album. Din aceasta perioada a ramas cunoscut totusi un cantec de-al lor - We Care a Lot, o satira a eforturile caritabile de genul Live Aid sau We Are the World. Aceasta piesa, We Care a Lot, este una dintre primele care au imbinat muzica rock cu cea hip hop.

Faith No More Band Photo 1990
Faith No More in 1990

   In 1988, Mosely este dat afara din trupa si inlocuit de vocalistul Mike Patton (ex-Mr. Bungle) care a renuntat la facultate pentru a veni in trupa. Intr-un timp foarte scurt, de aproximativ 2 saptamani, el a scris versurile pieselor albumului The Real Thing, care avea sa le aduca o nominalizare la premiile Grammy.
   Lansat in 1989, albumul The Real Thing a fost descris ca fiind o combinatie dintre muzica lui Brian Eno, Led Zeppelin si Funkadelic. Videoclipul piese Epic a avut parte de o difuzare masiva pe MTV in vara anului 1990. In acelasi an, trupa sustine 2 recitaluri memorabile la MTV Video Music Awards si in cadrul emisiunii Saturday Night Live. Piese de pe acest album au fost mai tarziu folosite in coloana sonora pentru filme, seriale de desene animate precum si jocuri video.

Faith No More Mike Bordin
Mike Bordin

   Cu albumul Angel Dust, lansat in 1992, Faith No More dezvaluie o latura mult mai experimentala a eforturilor trupei. Un critic a scris ca Angel Dust este unul dintre cele mai complexe si mai suprinzatoare albume lansate vreodata de o casa de discuri majora.
Din nou, piesele albumului se vor regasi in reclame si jocuri video. Desi nu are acelasi succes ca albumul precedent, Angel Dust reuseste sa surclaseze vanzarile in afara SUA pentru The Real Thing, cu piese care ajung hit-uri in Europa, America de Sud si Australia.
   Dupa turneul de promovare al albumului (vara anului 1992), chitaristul Jim Martin este data afara din trupa inainte de a se incepe inregistrarile urmatorului album - KIng For a Day… Fool for a Lifetime. El a fost inlocuit de Trey Spruance, fost chitarist al trupei Mr. Bungle, dar nu a ramas foarte mult in Faith No More; la randul sau a fost inlocuit de Dean Menta.

Faith No More Roddy Bottum
Roddy Bottum

   King for a Day… Fool for a Lifetime, lansat in 1995, este si el un album experimental, variind in stiluri muzicale si abordari de la heavy si slow pana la o muzica agitata sau cu influente de jazz. Vanzarile in SUA au fost mai mici decat cele pentru Angel Dust, dar au fost acceptabile in Marea Britanie sau Germania si a ajuns chiar pe locul 1 in topul albumelor din Australia. In SUA, albumul nu a avut prea mult succes, cazand din topuri foarte repede. In consecinta, trupa si-a scurtat turneul mondial cu 4 luni si a anulat lansarea single-urilor Gentle Art Of Making Enemies si Take This Bottle, dar a lansat un set box continand single-uri si piese B-side ce nu mai fusesera lansate pana atunci.

Faith No More Billy Gould
Billy Gould

   Album of the Year, lansat in 1997, marcheaza o noua schimbare in componenta grupului - chitaristul Jon Hudson, un fost coleg de camera de-al lui Billy Gould. Albumul a avut un debut mai bun decat se astepta trupa in mai multe tari din Europa dar si in Australia(locul 2 in Germania, locul 1 in Australia). In SUA, insa, reactia fanilor a fost din nou slabuta, iar pe masura ce lucrurile se imbunatateau si pe teritoriul american, trupa se apropria de sfarsitul existentei.

Faith No More Mike Patton
Mike Patton

   La inceputul anului 1998, au aparut pe internet zvonuri privind despartirea trupei, zvonuri negate oficial la momentul respectiv, dar care s-au dovedit a fi, in timp, cel putin partial adevarate. Se parea ca Mike Patton se implica mai mult in proiecte indepedente de formatie. Faith No More renunta la turneul in care urmau sa cante in deschiderea celor de la Aerosmith, iar in aprilie 1998, Bill Gould a raspandit print email si fax anuntul despartirii trupei dupa 15 ani de existenta, mentionand ca destramarea grupului se face in urma unei decizii colective. El nu a uitat totusi sa multumeasca fanilor si celor care i-au ajutat de-a lungul timpului. Ultimul concert sustinut de Faith No More a avut loc pe 7 aprilie in Lisabona, Portugalia. De-a lungul timpului, Faith No More a concertat alaturi de nume ca: Red Hot Chili Peppers, Voivod, Circus of Power, Robert Plant, Billy Idol, Metallica, Guns N’ Roses, Helmet, Kyuss, L7, Babes In Toyland, Primus, Ozzy Osbourne, Alice Cooper, Limp Bizkit si Soundgarden.

Faith No More Band Photo
Faith No More
Discografie FAITH NO MORE

Albume de studio

   1985 - We Care a Lot (Mordam Records: USA)
   1987 - Introduce Yourself (Slash Records: USA)
   1989 - The Real Thing (Slash Records: USA)
   1992 - Angel Dust (Slash Records: USA)
   1995 - King for a Day… Fool for a Lifetime (Slash Records: USA)
   1997 - Album of the Year (Slash Records: USA)

Live

   1991 - Live at the Brixton Academy (Slash Records: USA)

Compilations

   1998 - Who Cares a Lot? (Slash Records: USA)
   2003 - This Is It: The Best of Faith No More (Rhino Records: USA)
   2005 - Epic And Other Hits (Warner Bros. Records: USA)
   2005 - The Platinum Collection (Warner Bros. Records: USA)

Biografie Porcupine Tree

Porcupine Tree Logo

      Porcupine Tree - formata in 1987 in Hemel Hempstead, Marea Britanie.
Perioada de Activitate: 1987 - prezent.
Componenta trupei:
   Steven Wilson - voce, chitara, bass, clape;
   Richard Barbieri - clape;
   Colin Edwin - bass;
   Gavin Harrison - tobe;
   John Wesley - chitara (doar in concerte).
Ex-Membri:
   Chris Maitland - tobe (Kino, Mamma Mia!, Blackfield)
Stiluri muzicale abordate:
   Space Rock, Progressive Rock, Neo-Psychedelia, Progressive Metal

Porcupine Tree Photo
Porcupine Tree

   Porcupine Tree ne confera o muzica aventuroasa, oferind mereu ceva nou. Importanta lor pe scena de prog actuala este cruciala si de necombatut. Ea a inceput ca un alt proiect al lui Steve Wilson, intr-o perioada in care acesta experimenta diverse sonoritati in diferite proiecte. Pornita ca o gluma, Wilson identifica oarecum trupa cu Pink Floyd, inventand o istorie a grupului, care se petrecea in anii 70. Aceasta “istorie” a facut in asa fel incat Porcupine Tree sa nu fie influentata de ce se intampla pe scena actuala. Prima inregistrare Porcupine Tree a venit tot in urma unei glume si anume a inregistrarii unei casete cu 80 de minute de muzica neconventionala, Tarquin’s Seaweed Farm. Astfel au inceput sa fie cunoscuti in underground, aparand in revista Freakbeat si pe o compilatie de muzica psihedelica. Inregistreaza apoi o noua caseta, The Nostalgia Factory. Dupa mai multe negocieri cu casa de discuri, Porcupine Tree se decide sa lanseze primul album, On the Sunday of Life… la sfarsitul anului 1991, album de debut ce reuneste cele doua casete audio. Materialul ramas neintrodus pe On the Sunday of Life… este lansat sub forma unei editii limitate in 1994, sub numele de Yellow Hedgerow Dreamscape. Dupa lansarea primului album, Porcupine Tree devine un proiect de sine statator.

Steven Wilson
Steven Wilson - voce, chitara, bass, clape

   In 1992 Porcupine Tree uimeste pur si simplu prin Voyage 34, o piesa de 30 de minute catalogata sub egida de liquid rock. Steven Wilson este prezent la toate instrumentele, doar la sintetizator fiind ajutat de Richard Barbieri. Urmeaza in 1993 Voyage 34: Remixes si LP-ul Up The Downstair. Cu aceasta ocazie isi face aparitia Colin Edwin, iar solo-proiectul lui Wilson ia forma unui grup. Porcupine Tree devine o trupa in adevaratul sens al cuvantului in 1994, pe EP-ul Moonloop. Asta nu inseamna ca Steve Wilson a incetat experimentele. Astfel, realizeaza din nou un EP, Staircase Infinities, in care el este multiinstrumentistul, un solo-experiment. Discul The Sky Moves Sideways apare in 1995 si inseamna intrarea definitiva in lumea buna a progului, emanand respect si sursa de inspiratie.

Richard Barbieri
Richard Barbieri - clape

   Albumul este cel mai accesibil din istoria Porcupine Tree, asta insa nu il face nicidecum mai slab decat celelalte. Apare un nou membru, bateristul Chris Maitland si ca invitati pe disc sunt Suzanne Barbieri (voce), Theo Travis (flaut), Gavin Harrison (tobe) si Rick Edwards (percutie). Aranjamentul pieselor este similar cu cel de pe Wish You Were Here de la Pink Floyd. Urmeaza lansarea singleului Waiting ce anunta un nou album. In 1996, apare al patrulea LP, Signify. Atunci a fost privit ca un act de curaj, acum este deja un clasic! Inceput din nou ca un solo-proiect, incet-incet Wilson readuce trupa si astfel Porcupine Tree este din nou in componenta de pe The Sky… Insignificance este o compilatie ce consta in demouri ale pieselor de pe Signify si piese neintroduse pe acest material.

Colin Edwin
Colin Edwin - bass

   Coma Divine Live este evenimentul de mult asteptat de fanii Porcupine, de critici si nu numai. Energia concertului, a interactiunii cu oamenii ne ofera o capodopera unica, ce apare in 1997. Concertul a avut loc in octombrie 1997 in Roma. Odata cu Metanoia se revine la sesiunea de inregistrari de pe Signify si la o compilatie cu demouri si piese neinregistrate. Foarte asemanator cu Insignificance, Metanoia este lansat doar pe vinil. De-abia in 2001 va avea loc remasterizarea sa, fiind lansat pe CD. In 1999 este lansat Stupid Dream, un Porcupine Tree mai inchegat, mai pamantesc. O dovada a acestui fapt sunt si cele trei single-uri: Stranger By The Minute, Piano Lessons si Pure Narcotic.
   Conceptul de pe Stupid Dream este foarte interesant de urmarit, fiind foarte strans legat de muzica ce il “conduce”. Intr-o activitate fara precedent a trupei, in anul 2000 isi face aparitia Lightbulb Sun. Din mutitudinea de piese neinregistrate din sesiunea lui Stupid Dream si a lui Lightbulb Sun se formeaza o compilatie, sub numele simplu de Recordings. Dupa plecarea lui Chris Maitland, vine la baterii Gavin Harrison, un vechi colaborator al trupei, excelent si foarte respectat professor al percutiei. Pentru ca s-a incheiat un capitol din istoria trupei, se lanseaza in 2001 un best of, Stars Die: The Delerium Years 1991-1997.

Gavin Harrison
Gavin Harrison - tobe

   Sub noua formula este inregistrat In Absentia (2002). In Absentia este o invenstigatie a cauzei nebuniei a unui om, si cum a ajuns un criminal in serie. Noua capodopera a lui Wilson ofera material si pentru editia limitata XM, cu inregistrari live din studio. In acelasi timp apare curajosul EP Futile. Al doilea disc live este lansat in 2004, numit Warszawa (un concert din 6 aprilie 2001 din Varsovia). Al optulea LP se numeste Deadwing (2005), avand ca single piesa Lazarus. Urmeaza linia de pe In Absentia. Un psihedelic abordat intr-o maniera moderna. In 2006 apare primul DVD, Arriving Somewhere…. In 2007, aparitia lui Fear of a Blank Planet este deja unul dintre pricipalele evenimente muzicale ale anului. Ca invitati apar Alex Lifeson (Rush) si Robert Fripp (King Crimson).

DISCOGRAFIE PORCUPINE TREE

Albume de studio
   On the Sunday of Life… 1991
   Up the Downstair 1993
   The Sky Moves Sideways 1995
   Signify 1996
   Stupid Dream 1999
   Lightbulb Sun 2000
   In Absentia 2002
   Deadwing 2005
   Fear of a Blank Planet 2007

Albume LIVE/Compilatii
   Coma Divine - Recorded Live in Rome 1997
   Voyage 34: The Complete Trip - Compilatie 2000
   Recordings - Compilatie 2001
   Stars Die: The Delerium Years 1991-1997 - Compilatie 2002
   Warszawa - Live 2004
   Rockplast - Live 2006

Limited Editions
   Yellow Hedgerow Dreamscape - 1994
   Staircase Infinities -1994
   Metanoia - 1998
   XM - 2003
   XMII - 2005
   Futile - 2003

Video / DVD
   Arriving Somewhere… 2006

Piotr Buendia
Porcupine Tree - Pagina oficiala

Biografie Vader

vader logo

   VADER - s-a format in anul 1986, in orasul Olsztyn, Polonia.
Perioada de Activitate: 1986 - prezent.
Componenta:
   Piotr ‘Peter’ Wiwczarek - voce, chitara
   Maurycy ‘Mauser’ Stefanowicz - chitara
   Marcin ‘Novy’ Nowak - Bass
   Darek ‘Daray’ Brzozowski - baterie
Ex-Membri:
   Piotr Tomaszewski - voce;
   Robert ‘Czarny’ Czarneta - voce;
   Jaroslaw ‘China’ £abieniec - chitara,
    Zbigniew ‘Vika’ Wróblewski - chitara
      bass:
   Robert ‘Astaroth’ Struczewski,Leszek ‘Shambo’ Rakowski,
   Jacek ‘Jackie’ Kalisz, Piotr ‘Berial’ Kuzio³a;
      baterie:
   Grzegorz ‘Belial’ Jackowski; Krzysztof ‘Doc’ Raczkowski;
   Gen: Death/Thrash Metal

   De-a lungul timpului au existat foarte putine trupe care au reusit sa se inconjoare de mister, dar si mai putine dintre acestea au reusit sa-si continue puternic activitatea pana in ziua de azi. Din aceasta perspectiva, la intrebarea “CARE?”, raspunsurile ne aduc in prim plan trupe americane precum MORBID ANGEL, DEICIDE sau CANNIBAL CORPSE, insa in ultimii ani pe firmamentul death metal, multi au raspuns la aceeasi intrebare numindu-i pe cei de la VADER, aceasta fiind poate singura trupa din Europa care se pastreaza la inaltime pentru o perioada mai lunga de timp.

vader band photo

   Membrii Vader si-au creat un adevarat cult al muzicii brutale si al dorintei de a reusi. Foarte putini oameni isi amintesc ca VADER a fost prima formatie din spatele Cortinei de Fier care a semnat un contract cu o casa de discuri occidentala. Demo-ul lor “Morbid Reich” (1990) este considerat si acum cel mai bine vandut demo din istoria muzicii death-metal.
   Desi Vader s-a format in 1986 albumul de debut, THE ULTIMATE INCANTATION, a venit abia in anul 1993, album care a devenit un punct important de reper pentru muzica death-metal din Europa. Acesta a fost primul album brutal lansat de o trupa din spatele ‘cortinei de fier’ care a impresionat publicul din lumea intreaga. Promovarea acestui album a constat intr-un turneu european constand in 40 de concerte alaturi de BOLT THROWER si suedezii de la GRAVE, precum si un alt turneu (peste 30 de concerte), de data aceasta pe taram american, alaturi de SUFFOCATION, DISMEMBER si DEICIDE. Lipsa comunicarii corespunzatoare cu casa de discuri a dus la rezilierea contractului. In 1994, VADER lanseaza doua albume, pe atunci subestimate, intitulate SOTHIS si THE DARKEST AGE - LIVE ‘93. In aceeasi perioada, trupa a avut o viata agitata pe durata turneului cu MALEVOLENT CREATION si OPPRESSOR. Desi nu avea un contract cu o casa de discuri, iar muzica death metal pierdea din popularitatea pe care o capatase, trupa VADER a continuat sa munceasca mult in ciuda sortilor potrivnici, iar in 1995 au reusit sa obtina un contract cu germanii de la SHOCK/IMPACT Records.

vader Piotr Wiwczarek photo
Piotr Wiwczarek

   Succesele urmatoarele trei albume, intitulate De Profundis (1995), Future of the Past (1996) si Black to the Blind (1997), precum si activitatea concertistica a formatiei (reusind sa sustina peste 350 de concerte in 3 ani), au contribuit, incet dar sigur, la castigarea unui public tot mai numeros dar si la cresterea expunerii in presa. Vader nu mai era privita ca o simpla curiozitate provenita dintr-o fosta tara comunista si a devenit un lider european pentru trupele death metal. Cam in aceeasi perioada, Hammerheart Records relanseaza 2 demo-uri vechi ale trupei (Necrolust din 1989 si Morbid Reich din 1990) sub forma unei compilatii intitulate Reborn in Chaos(1998).
   Anul 1998 s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru VADER. In luna august formatia a fost acceptata intr-un cerc exclusivist de artisti din aria metal care au inregistrat si lansat albumul LIVE IN JAPAN. Inainte ca acesta material sa fie lansat in luna decembrie a acelui an, VADER a inregistrat un mini-album, numit KINGDOM, si primul lor material video, VISION AND VOICE. In acelasi an, in luna octombrie, canta in deschiderea celor de la SLAYER in concertul pe care acestia l-au sustinut in Polonia. Sfarsitul anului 1998 este marcat de incheierea unui contract cu - Metal Blade, una dintre cele mai respectate case de discuri ale genului metal din lume.

vader Maurycy Stefanowicz photo
Maurycy Stefanowicz

   In urmatorul an, mai exact in martie 1999, Vader porneste in primul turneu american in postura de cap de afis, turneu intitulat “International Extreme Music Festival ‘99″, care-i prezenta pe scena pe GORGUTS, CRYPTOSY, NILE, DIVINE EVE si alte trupe. In luna mai Vader participa la cel mai mare festival polonez - METALMANIA, alaturi deGRIP INC., SAMAEL and ANATHEMA.; o luna mai tarziu concerteaza impreuna cu SIX FEET UNDER, ENSLAVED, CRYPTOPSY, THYRFING si NILE, iar restul verii o petrec concertand in cadrul festivalurilor din Germania, Belgia, Cehia, Slovacia si Polonia. Finalul anului 1999 ii gaseste pe membrii trupei in RED STUDIO unde au inregistrat noul album LITANY, lansat in martie 2000, care continea peste 30 de minute de death metal in ritm alert si fara compromisuri. Ca si pana acum, albumul este promovat prin multe concerte.
   Aceeasi reteta este folosita si pentru MCD-ul intitulat REIGN FOREVER WORLD lansat in aprilie 2001, MCD-ul continand materiale noi, cover-uri si inregistrari live. Activitatea live regaseste trupa in Europa (Polonia, Rusia, Ucraina), dar si in Statele Unite ale Americii.

Vader Marcin Nowak photo
Marcin Nowak

   In 2002 este lansat un noul album, REVELATIONS, pe care poate fi auzit noul basist - Simon, care l-a inlocuit pe Shambo. Lansarea oficiala a albumului a fost precedata de cateva concerte in Europa in care VADER prezinta publicului noul material in premiera. IN acelasi an, fanii primesc si DVD-ul MORE VISION AND THE VOICES, dvd ce consta in materialele de pe VISION AND THE VOICE (Caseta video VHS) plus alte videoclipuri, inregistrari live, un interviu cu Peter si alte materiale multimedia. De notat
ar fi perioada mare, de aproximativ 18 luni in care VADER a concertat in Asia, America de Sud, Europa in vederea promovarii albumului Revelations. Intre toate aceste concerte, trupa a reusit sa gaseasca ceva timp pt a inregistra MCD-ul Blood. Tot acum, componenta trupei sufera modificari: noul basist este Novy si venea de la Behemoth. Dupa alte concerte, Vader reintra la finele anului iar in studio pentru a inregistra urmatorul album.
   Anul 2004 urma sa aduca noul album, THE BEAST, si acesta promovat foarte puternic in peste 170 de concerte. Sesiunile de inregistrari au fost intrerupte si amanate in primavara ‘04 datorita unui accident regretabil a bateristului DOC. Acesta a fost inlocuit de talentatul Daray (ex-Versania). Din intreaga activitate concertistica a anului 2004, pentru VADER cel mai important concert a fost cel in care a deschis concertul pentru cei de la METALLICA, in fata a peste 50.000 de persoane.

Vader Dariusz Brzozowski photo
Dariusz Brzozowski

   Inregistrat in RG Studio, din Polonia, produs de Piotr Lukaszewski albumul THE BEAST a iesti pe piata in luna septembrie; editia limitata a continut si un DVD bonus cu inregistrari video din timpul sesiunilor de studio, precum si cateva materiale inregistrate la METALMANIA Festival 2003. Un al doilea DVD, NIGHT OF THE APOCALYPSE, este lansat in acelasi an de METAL MIND PRODUCTION cu inregistrari video de la Metalmania 2003 si opening show Metallica). O accidentare la spate a lui Peter il face pe acesta sa nu poata continua activitatea concertistica iar trupa este nevoita sa anuleze pentru prima data un turneu (cel din SUA alaturi de Cannibal Corpse si Napalm Death).
   In martie 2005, VADER se desparte dupa 17 ani de colaborari de DOC si DARAY devine membru permanent. Tot acum VADER anunta incheierea unui contract cu Swedish Regain Records. Bineinteles ca si in acest an, Vader are o activitate concertistica de invidiat, cantand alaturi de KREATOR, Death Angel, Lost Sould, Anorexia Nervosa, Rotting Christ, Decapitated etc. In HERTZ Studio este inregistrat un nou MCD, intitulat The Art of War cu 4 piese noi, 2 intro-uri si un videoclip pentru piesa This is the War.
   Anul 2006 ii suprinde pe membrii grupului VADER in HERTZ STUDIO in sesiunile de inregistrare a albumului IMPRESSIONS IN BLOOD, ce contine 10 piese si una bonus doar ptentru editia japoneza a discului. Design-ul este realizat de artistul grec SETH (Paradise Lost, Rotting Christ, Old Man’s Child). De asemenea, trupa a inregistrat si un videoclip pentru piesa HELLELUYAH (God is Dead). Turneul METAL CRUSADERS TOUR 2006 ii gaseste pe taram american alaturi de DESTRUCTION si KATAKLYSM. Asa cum au obisnuit, albumul este promovat prin turnee extinse iar fanii au avut ocazia de a-i vedea la lucru pe polonezi intr-un concert VADER in Romania oferit de Promusic Prod si KRUDD ce a avut loc pe 13 dec 2006, in Bucuresti.

DISCOGRAFIE VADER

Albume LP
   The Ultimate Incantation (1993)
   De Profundis (1995)
   Future of the Past (1996)
   Reborn in Chaos (1997)
   Black to the Blind (1997)
   Litany (2000)
   Revelations (2002)
   The Beast (2004)
   Impressions in Blood (2006)

Albume LIVE/Compilatii
   The Darkest Age (Live 1993)
   Live in Japan (Live 1998)
   Reborn in Chaos (Compilatie 1998)

Single/EP
   ”Sothis” (1994)
   ”An Act of Darkness / I.F.Y.” (1995)
   ”Carnal / Back to the Blind” (1997)
   ”Kingdom” (1998)
   ”Xeper / North” (2000)
   ”Reign Forever World” (2001)
   ”Angel of Death” (2002)
   ”Blood” (2003)
   ”Beware The Beast” (2004)
   ”The Art of War” (2005)

DVD/VHS
   Vision & Voice (VHS 1998)
   More Vision and the Voice (DVD 2002)
   Night of the Apocalypse (DVD 2004)

Demo
   Tyrani Piekie? (Tyrants of hell, 1986)
   Live in Decay (1986)
   Necrolust (1989)
   Morbid Reich (1990)

Biografie Samael

Samael Band Logo

      SAMAEL - s-a format in anul 1987, in orasul Sion, Elvetia
Perioada de Activitate: 1987 - prezent.
Membrii trupei:
   Vorph voce / chitara
   Xy tobe/programming/clape
   Makro chitara
   Christophe (Masmiseim) bas
Ex-Membri:
   Kaos chitara,
   Rodolphe H. clape/sample,
   Pat Charvet - tobe
Stil muzical abordat:
   Black Metal (la inceput); Electronic/Industrial Metal  

   În primavara anului 1987, în Elvetia, Vorphalack pune bazele formatiei Samael (ca termen, Samael este adesea considerat numele de înger al diavolului înaintea decaderii), alaturi de tobarul Pat Charvet, care un an mai târziu paraseste grupul, înlocuitorul sau fiind Xytraguptor, fratele lui Vorphalack. Începuturile stau sub semnul influentelor provenite de la formatiile de black-metal de prima generatie, în special de la compatriotii Celtic Frost si de la britanicii de la Venom.

Samael band photo
SAMAEL

   Dupa doua demo-uri, Into the Infernal Storm of Evil (1987) si Macabre Operetta (1988), în octombrie 1988 cei doi reusesc sa înregistreze EP-ul Medieval Prophecy, un autoprodus brut, incluzând cover-ul Third of the Storm (Hellhammer), care atrage atentia casei de discuri franceze Osmose Records. Dupa o serie de mici concerte în Elvetia, Franta, Germania si Polonia pe parcursul anului 1989, în martie 1990, dupa înca un demo, From Dark to Black , avându-l acum alaturi si pe basistul Masmisein, trupa intra în studio pentru a înregistra primul LP, Worship Him. Acest album, întesat cu ritmuri de bas si tobe rapide sau lente extrem de grele, riff-uri de chitara infernale si câteva efecte atmosferice provenite de la clapele lui Xy, incluzând toate piesele compuse pâna în acel moment, reprezinta fara îndoiala o piatra de temelie în activitatea ulterioara a trupei si, desi astazi nu ar mai lovi cu aceeasi putere, trebuie mentionat ca în contextul anilor 90, în care nu existau prea multe trupe care sa se axeze pe acest gen de imagine ultra-satanica, albumul s-a vândut în peste 100.000 de exemplare numai în Europa.
   Urmeaza în decembrie 1992 albumul Blood Ritual, editat de data aceasta de Century Media, la pupitrul producatorului aflându-se Waldemar Sorychta (Grip Inc., Tiamat), album oarecum asemanator cu primul dar mult mai lucrat, accentul fiind pus pe riff-uri joase si huruite si pe vocea demonica. Nu extrem de rapid, exceptând poate piesatitlu, produsul prefateaza prin intro-ul de pian din Since the Creation albumele urmatoare; de altfel se simte nevoia unui clapar permanent, gasit în 1993 în persoana lui Rodolphe H.

Samael Vorph
Vorph

   Dupa EP-ul în editie limitata la 500 de copii After the Sepulture, continând o reînregistrare a pieseititlu si o preluare dupa Venom (Manitou), în februarie 1994 apare albumul Ceremony of Opposites, produs din nou de Waldemar Sorychta, un album strabatut de o atmosfera sinistra si întunecata, un album excelent, ce denota faptul ca trupa a început sa-si gaseasca propriul eu si sa ajunga la maturitate, precum si calitatile lui Rodolphe H. în ceea ce priveste efectele orchestrale la clape si sampler. Combinarea melodiei învolburate obtinute pe clape cu atacul dur al chitarei creeaza ceea ce s-a numit “macabre operettas”. Ideea de baza a albumului este ca universul este compus din contradictii si termeni opusi de altfel acesta fiind baza filosofiei Samael, principala cale ce a dus la progresul trupei. De altfel, având sub umbrela o trupa într-o evidenta ascensiune, Century Media lanseaza în noiembrie 1994 compilatia 1987 1992, continând albumele Worship Him si Blood Ritual, cu un sunet net superior originalelor.

Samael XY
XY

   Începutul anului 1995 este marcat de aparitia EP-ului Rebellion, în care ies în evidenta spectaculoasul programming al lui Xy si progresul facut de Vorph la voce, fapt evident pe cover-ul Alice Cooper, I Love the Dead.Fiind un produs inovator si neobisnuit, cu o piesa “ascunsa”, Static Journey, precedata de un fragment instrumental exceptional ce demonstreaza ca Xy ar putea la fel de bine sa scrie soundtrack-uri pentru filme, EP-ul este recomandat chiar si celor ce nu se topesc dupa sonoritatile black-metal. Acest EP oarecum ciudat netezeste calea pentru un album despre care s-a vorbit numai la superlativ, un adevarat succes: Passage (1996). Întreaga parte de clape si drum-machines este preluata de Xy (Rodolphe H. parasind trupa), el fiind de altfel cel care compune în întregime muzica; versurile sunt scrise de Vorph, un nou chitarist, Kaos (Gorgon), este cooptat, iar Waldemar Sorychta este cel care regizeaza superba simfonie. Se constata în acest moment evolutia pe care Samael a realizat-o de la black-metal-ul crud de la începuturi pâna la a încorpora în muzica diverse elemente de industrial, gothic si multe altele într-o capodopera metalica. Century Media a lansat acest album însotit de un al doilea CD, continând albumul în viziunea pseudo-clasica propusa de Xy o versiune complet instrumentala, un proiect ambitios care, în ciuda pericolului de a trece într-un con de umbra tinând cont de nivelul ridicat impus de original, reuseste sa impresioneze; Xytrass Passage contine în plus versiunile refacute ale materialelor de Wintersonnenwende si Der Stam Kains.

Samael Masmiseim
Masmiseim

   Este vremea pentru o aparitie live de anvergura, ceea ce se produce în primavara lui 1997 la Full of Hate Festival, alaturi de Obituary, Death, Entombed, Crowbar, Killing Culture si Strapping Young Lad. În iunie 1998 urmeaza un nou EP, Exodus, constituind ca si restul de EP-uri de pâna acum o punte de trecere între doua full-length-uri. De data aceasta el face trecerea între abstractul Passage si mai caldul Eternal. Exodus este produsul unei trupe aflate în cautarea unei noi nise, produs ce înlocuieste gheata de pe opusul anterior cu o mai mare profunzime în scrierea muzicii si care este în acelasi timp heavy si misterios muzica se poate caracteriza prin sintagma: chitara versus tehnologia.Produs de David Richards (Rolling Stones, Queen) în iulie 1999, Eternal dezvaluie înca o data latura dramatica a trupei. Noul opus respira o dinamica incredibila generata de pasajele atmosferice si de refrenele puternic axate pe chitara si contine experimente si mai îndraznete în zona electronic/ industrial/gothic, consolidând trupei pozitia de înaintas în aceasta arie muzicala.
   Centrul albumul îl reprezinta clapele si tobele programate de Xy, în timp ce chitara ramâne la un nivel echilibrat (diferit de forta pe care a avut-o în Passage), iar Vorph îsi îmbunatateste calitatile vocale astfel încât sa acopere suspine si gemete adânci, declamatii ragusite si growling-uri înfioratoare. În toamna aceluiasi an, Samael pleaca în turneu în Statele Unite alaturi Monstrosity, Dimmu Borgir si Epoch of Unlight.
   La începutul aparitiilor scenice din vara anului 2002, Kaos paraseste trupa. În ianuarie si februarie 2003, Samael apar ca invitati ai veteranilor de la Cathedral si ai nou-înfiintatilor de la Without Face într-un turneu european, apoi îi gasim în turneu nord-american alaturi de Cathedral si Strapping Young Lad, sub numele de Redemption Tour. În acelasi an apare colectia de DVD-uri numita Black Trip, continând filmarile a trei concerte: la festivalul Summer Breeze (Germania, 2002), la Chicago (1994) si în Polonia (1996), urmata de un box-set editat de casa de discuri,Since the creation…, care, dupa cum îi sugereaza si numele, contine întregul material discografic al trupei.

Samael Makro
Makro

   2004 este anul lansarii urmatorului album de studiou, Reign of Light, editat de casa de discuri suedeza Regan Records si co-produs de acelasi Waldemar Sorychta. Albumul este urmarea fireasca a predecesorului sau, pastreaza linia de baza de pe Eternal, rafinând-o însa. Trupa ramâne la aceleasi clape, drum-machine si râsetele sinistre ale lui Vorph, compozitia pieselor fiind una solida, fiecare dintre ele având aceeasi calitate. Desi utilizarea clapelor si a influentelor electronice este din ce în ce mai intensa, ea se îmbina cu reminescentele înca puternice ale metalului întunecat cu care a pornit Samael la drum.
   Desi un accident al lui Xy soldat cu fracturarea încheieturii mâinii la sfârsitul lui 2005 determina încetarea activitatii live pentru o perioada, în ianuarie 2006 îi gasim pe cei de la Samael în turneu european alaturi de Obituary si Maroon, concomitent cu lansarea pe piata a ultimului dublu album, Era One / Lesson in Magic # 1 colectie de arhiva ce contine material cu puternice influente electro înregistrat initial în 2002 si compozitii ambientale înregistrate în 2003. Era One se remarca prin tobele programate, ruperile de ritm, vocea cântata, absenta chitarei (desi nu se poate spune ca aceasta absenta are un rol negativ tinând cont de linia de industrial/EBM adoptata) si pasajele orientale. Lesson in Magic # 1 este o calatorie meditativa a lui Xy, muzica electronica fiind dominata de ruperi de ritm si riff-uri staccato.
   Se poate spune ca putini artisti au reusit sa exploreze laturile întunecate ale metalului si în acelasi timp sa evite stagnarea conturându-si noi provocari si stabilindu-si stacheta tot mai sus asa cum a facut-o trupa elvetiana Samael; desi atât aparitiile cât si muzica au fost întotdeauna oarecum ciudate si misterioase, ele au fost complet inovatoare în aceasta zona, denotând o nesfârsita dorinta ca perfectionarea si progresul creativ sa nu excluda detinerea unei categorii de fani fideli în întreaga lume.
   Pe 2 decembrie 2006, publicul romanesc a avut ocazia sa-i vada pentru prima oara pe taram romanesc pe cei de la Samael in concert in cadrul unui eveniment de sunet si lumina aparte (eveniment produs de One Event & Sonic Engine) dupa cum ne-a ‘amenintat’ Metalfan.ro.
   Detalii concert Samael si comenzi bilete la adresa www.samael.metalfan.ro.

UPDATE

- Fotografii concert Samael
- In 2007, Samael a lansat albumul Solar Soul care combina diverse stiluri abordate anterior pe celelalte albume.

DISCOGRAFIE SAMAEL

Albume de studio si live
   Worship Him (1990)
   Blood Ritual (1992)
   Ceremony of Opposites (1994)
   Passage (1996)
   Eternal (1999)
   Reign of Light (2004)
   Era One (2006 side project VOrph & XY)
   Solar Soul (2007)

Compilatii/single/EP/DVD
   1987 - 1992 (Compilation, 1995)
   Rebellion (EP, 1995)
   Exodus (EP, 1998)
   Black Trip (DVD, 2003)
   Telepath (Single, 2004)
   On Earth (Single, 2005)

Diana Diaconescu | Metalfan.ro | Samael.info

Biografie Al di Meola

      Al Di Meola s-a nascut pe 22 iulie in anul 1954, in Jersey City, New Jersey, SUA.
Perioada de activitate: 1974 - prezent.
Stiluri abordate: Jazz-Rock, Fusion, Jazz

Al di Meola

      Al Di Meola, nascut pe 22 iulie, 1954, in Jersey City, din New Jersey, este un chitarist de jazz fusion, cu sange italian, faimos pentru tehnica sa incredibila si pentru disciplina cu care canta. La inceputul anilor ‘70, s-a inscris la Colegiul de Muzica Din Berklee, din Boston, Massachusetts, iar in 1974 s-a alaturat trupei lui Chick Corea, numita RETURN TO FOREVER, si a cantat cu aceasta formatie pana in 1976 cand schimbarile radicale de componenta l-au determinat sa-si urmeze propria cale. Astfel, el si-a continuat noua cariera explorand o diversitate de stiluri, dar este vestit pentru lucrarile sale de factura jazz fusion cu influente latine.
      Chitaristul Al Di Meola detine cele mai prestigioase distinctii din lume de la cel mai titrat sondaj de opinie in privinta chitaristilor, sondaj efectuat de Guitar Player Magazine, castigand de 4 ori distinctia celui mai bun chitarist de jazz. A fost cunoscut peste tot in lume pentru ultimii 25 de ani ca fiind unul dintre cei mai proeminenti si virtuosi artisti din lumea jazz-ului instrumental contemporan.
      Celebrul istoric in domeniul chitarei, Robert Lynch a declarat despre Al Di Meola: “In istoria chitarei electrice, nimeni nu a facut mai multe pentru a evolua acest instrument intr-o maniera pur tehnica mai bine decat domnul Al Di Meola. Cunostintele sale totale a diverselor stiluri si game sunt de-a dreptul uimitoare. Ma simt privilegiat ca am avut ocazia de a-i studia lucrarile in toti acesti ani.”
      Pe langa o cariera solo prolifica, chitaristul a fost implicat in diverse colaborari de succes cu artisti precum: Stanley Clarke (chitara bass), Jan Hammer (Synthesizer), Jean-Luc Ponty (violonist) si chitaristii John McLaughlin si Paco de Lucia. Mai amintim pe: Luciano Pavarotti, Paul Simon, Phil Collins, Santana, Larrv Coryell, Steve Winwood, Wayne Shorter, Herbie Hancock, Gonzalo Rubalcaba, Jaco Pastorius, Les Paul, Steve Vai, Frank Zappa, Milton Naciemento, Egberto Gismonti, Jimmy Page,Tony Williams, Stevie Wonder si altii.

Al di Meola

      Tehnica si profunzimea muzicii chitaristului Al Di Meola pot fi urmarite in trecut in perioada in care a debutat alaturi de Chick Corea, in trupa “Return to Forever”.
      De la inceputul carierei sale solo, cand albume ca “Land of the Midnight Sun”, “Elegant Gypsy” si “Casino” erau la acea vreme printre cele mai bine vandute albume instrumentale, Al Di Meola a atins, cu un respect remarcabil, succese uimitoare in pioneratul muzical, perioada in care in declinul lor, radiourilor americane continuau sa ocoleasca cele mai interesante proiecte muzicale contemporane. Din muzica sa razbatea un jazz fusion de cea mai buna calitate.
      In 1980, artistul colaboreaza cu Paco De Lucia si John McLaughlin sub numele “Super Guitar Trio”. Albumul “Friday Night In San Francisco” (o inregistrare live, acustica) a cunoscut un succes urias indelung apreciat, vanzandu-se in peste 2 milioane de unitati. Consecinta s-a concretizat intr-un turneu prelungit din 1980 pana in 1983; mai tarziu, in 1996, in urma unei reuniuni a rezultat si un al 3 lea album, “Guitar Trio”, urmat de un turneu mondial. La inceputul anului 1996, Al Di Meola formeaza un nou trio impreuna cu Jean-Luc Ponty si Stanley Clarke, intitulat THE RITE OF STRINGS. Mai tarziu a format impreuna cu muzicieni din Argentina, Cuba si Israel grupul “Al Di Meola World Sinfonia 2000″. In perioada anilor ‘90, artistul s-a indepartat aproape total de fusion explorand tot mai mult o lume muzicala acustica, dupa cum se observa pe proiectele “World Sinfonia”.

Al di Meola

      De-a lungul carierei solo, Al Di Meola a inregistrat peste 21 de albume, incluzand noul sau album solo de chitara acustica “Winter Nights”. Albumul reda o inregistrare personala a artistului care alterneaza 2 chitare acustice vechi si un instrument cu 48 de corzi, asemanator unei harpei si numit bandura, manuita de un muzician ucrainean pe nume Roman Hrynkiv. Muzica este concentrata pe
tema unei vacante de iarna cu melodii variind de la piese originale pana la preluari si melodii in spiritul Craciunului. Printre preluari se numara si Merci Street, piesa lui Peter Gabriel, si Scarborough Fair, apartinand lui Paul Simon.
      In concertele recente au putut fi ascultate si materiale mai noi, acustice, impreuna cu selectii de piese mai vechi, cantate cu chitara electrica. Al Di Meola obisnuieste sa-si incheie spectacolele intr-o explozie de energie ce razbate din piesa “Race with Devil on Spanish Highway”, de pe albumul ELEGANT GYPSY. Datorita primelor inregistrari, Al Di Meola a dat nastere controverselor pe seama pioneratului in domeniul “shred guitar” (zona in care nu a insistat prin creatiile sale), fiind unul dintre cei ce l-au influentat mai tarziu pe Yngwie Malmsteen.

Discografie Al Di Meola

Albume Solo

* 01. Land of the Midnight Sun (1976)
* 02. Elegant Gypsy (1977)
* 03. Casino (1978)
* 04. Splendido Hotel (1980)
* 05. Tour De Force - Live (1982)
* 06. Scenario (1983)
* 07. Cielo e Terra (1985)
* 08. Soaring Through a Dream (1985)
* 09. Tirami Su (1987)
* 10. Kiss My Axe (1988)
* 11. Al Di Meola Plays Piazzolla (1990)
* 12. World Sinfonia (1990)
* 13. World Sinfonia II - Heart of the Immigrants (1993)
* 14. Orange and Blue (1994)
* 15. The Infinite Desire (1998)
* 16. Christmas: Winter Nights (1999)
* 17. World Sinfonía III - The Grande Passion (2000)
* 18. Flesh on Flesh (2002)
* 19. Al Di Meola Revisited (2003)
* 20. Vocal Rendezvous (2006)

Colaborari

* 01. Go (1976) - with Go
* 02. Go Live From Paris (1976) - with Go
* 03. Go Too (1977) - with Go
* 04. Friday Night in San Francisco (1980)
      - with John McLaughlin and Paco de Lucía
* 05. Passion, Grace and Fire (1983)
      - with John McLaughlin and Paco de Lucía
* 06. Super Guitar Trio And Friends (1990)
      - with Larry Coryell and Birelli Lagrene
* 07. Rite Of Strings (1995)
- with Stanley Clarke and Jean-Luc Ponty
* 08. The Guitar Trio (1996)
- with John McLaughlin and Paco de Lucía
* 09. Black Utopia (2003)
- with Derek Sherinian
* 10. Cosmopolitan Life (2005)
- with Leonid Agutin

Biografie AC/DC

AC/DC Band Logo

   AC/DC - trupa a luat fiinta in anul 1973 in orasul Sydney, Australia.
Perioada de activitate: 1973 - prezent.
Membri:
   Angus Young - chitara solo, 1973 - prezent,
   Malcolm Young - chitara ritmica si voce, 1973 - prezent,
   Phil Rudd - tobe, 1975 - 1983, 1994 - prezent,
   Cliff Williams - chitara bass si voce, 1977 - prezent,
   Brian Johnson - solist vocal, 1980 - prezent.
Ex-membri:
   Dave Evans - solist vocal, 1973-1974
   Bon Scott - solist vocal, 1974-1980 (decedat),
   Mark Evans - chitara bass, 1975-1977,
   Simon Wright - tobe, 1983-1989,
   Chris Slade - tobe, 1989-1994.

Gen muzical: Hard Rock

AC-DC Band Photo with Bon Scott

   AC/DC a fost formata in decembrie 1973, in Australia de catre chitaristul Malcolm Young, dupa ce parasise trupa Velvet Underground. A observat toate beneficiile pe care le poate avea statutul de star rock atunci cand fratele sau, George Young a atins succesul pe cand canta in trupa The EasyBeats, in 1960. Si-a dorit foarte mult sa calce pe urmele fratelui sau mai mare, George. De aici, si motivatia lui Malcolm Young. Observandu-l pe fratele sau mai mic, Angus, care la 15 ani era deja un chitarist talentat, l-a ales drept chitarist principal al trupei. Deoarece Angus inca era elev, sora sa i-a sugerat sa poarte uniforma scolara pe scena.
Asa a si facut, iar in timp aceasta imagine a devenit marca sa inregistrata.
   AC/DC a trecut prin multe schimbari de componenta in primul an de existenta, dar cand au inceput sa aiba parte de concerte peste tot in Australia, trupa era alcatuita in principal de: Dave Evans (voce), Rob Bailey (bass), Peter Clark (tobe) si ce doi frati Young - Malcolm si Young (ambii - chitara). Primul single l-au inregistrat in anul 1974, numit Can I Sit Next to You Girl, nu mult mai tarziu incepand inregistrarile pentru albumul de debut, High Voltage, dar inainte de asta, Clark si Bailey au fost scosi din trupa. Trupa s-a mutat in Melbourne, unde Phil Rudd este adus pentru postul de baterist si Mark Evans - basist. Bon Scott, soferul trupei devine solist pt AC/DC dupa ce Dave Evans, in urma unei dispute cu cei doi frati Young, refuza sa urce pe scena. Au intrat in studio la un scurt interval dupa acel concert.

Ac/DC singer Bon Scott photo
BON SCOTT

   AC/DC lanseaza 2 albume High Voltage si TNT in Australia, in anii 1974, respectiv 1975. In urmatorul an, 1976, trupa a lansat un material si in SUA si UK, continand piese de pe ambele albume lansate in tara lor natala. Imaginea lui Scott a fost benefica pentru trupa, aceasta fiind considerata o trupa haioasa, amuzanta, salbatica, nebuna si violenta, in timp ce Scott era etichetat public drept “neadaptat social”. Acestea nu au facut decat sa creasca popularitatea trupei. La acea vreme , hard-rock-ul crestea tot mai mult in popularitate, iar AC/DC se incadra de minune in acest curent. Dupa turneul de promovare, trupa reintra in studio pentru a inregistra urmatorul album Dirty Deeds Done Dirt Cheap, care a fost lansat la sfarsitul anului. La inceputul anunului 1977, Evans paraseste trupa si este inlocuit de Cliff Williams, iar in toamna anului 1977, AC/DC lanseaza albumul Let There Be Rock, care le aduce succesul si in topurile din SUA. Albumul Powerage, lansat in primavara anului 1978, le-a marit numarul de ascultatori, nu in mica masura si datorita concertelor foarte dinamice (concerte ce au fost capturate pe albumul live If You Want Blood, You`ve Got It, in 1978).

Ac/DC Angus Young lead guitar photo
ANGUS YOUNG

   Consacrarea trupei a venit in anul urmator, odata cu lansarea albumul Highway To Hell, care a ajuns pana pe locul 17 in SUA, si locul 8 in UK, devenind primul album al trupei care s-a vandut in peste 19 milioane de copii in SUA, si in lumea intreaga numarul depasind 42 de milioane de copii vandute. Cand lucrurile pareau ca se aranjasera, viitorul trupei devine incert atunci cand Bon Scott este gasit mort, pe 20 februarie 1980; conform raportului oficial excesul de alcool i-a fost fatal. In luna urmatoare, este adus Brian Johnson pentru a incerca inlocuirea lui Bon Scott. O luna mai tarziu, acelasi an - 1980, trupa inregistreaza albumul Back In Black, considerat unul dintre cele mai bune albume AC/DC.

Ac/DC Malcom Young rhythm guitar photo
MALCOLM YOUNG

   In urmatorii ani, AC/DC devine una dintre cele mai mari trupe rock din lume, albumul For Those About to Rock We Salute You (1981), urcand tot mai sus in topurile americane. In 1982, Phil Rudd paraseste grupul australian, fiind inlocuit de un tanar in varsta de doar 20 de ani - Simon Wright (care a participat la realizarea a 3 albume de studio - Fly On The Wall, Who Made Who, si Blow Up Your Video). Mai tarziu acest tanar este inlocuit cu Chris Slade, cu care AC/DC a inregistrat un singur album (The Razor’s Edge). AC/DC intra intr-o perioada mai putin fasta dupa albumul Flick Of The Switch, 1983, dar revin in 1990 cu albumul The Razor’s Edge, care a adus cu sine hit-ul Thunderstruck.

Ac/DC singer Brian Johnson photo
BRIAN JOHNSON

   Desi albumele nu mai ieseau ca la sfarsitul anilor `70 - inceputul anilor `80, trupa si-a mentinut statutul sau prin turnee internationale. Phil Rudd se intoarce in trupa, si participa la inregistrarea unui nou album. In toamna anului 1995, trupa lanseaza albumul Ballbreaker. Produs de Rick Rubin, acest album a avut parte de cele mai bune recenzii din toata cariera trupei AC/DC. Iar in anul 2000, trupa se intoarce pe scena muzicii rock cu albumul Stiff Upper Lip. In iulie 2003, alaturi de Rolling Stones, AC/DC sunt cap de afis si canta intr-un concert in fata a peste 450.000 persoane in Toronto, Canada. In 2004, respectiv 2005 apar inregistrarile video din concerte sub titlurile Toronto Rocks, respectiv Family Jewels. Dupa atatia ani, trupa este inca un nume important pe scena muzicii rock, iar fanii inca pot striga catre idolii lor - “We Salute You”.

DISCOGRAFIE AC/DC

Albume LP
   High Voltage (Aus.) - Feb 1975
   T.N.T. (Aus.) - Dec 1975
   High Voltage - Sep 1976
   Dirty Deeds Done Dirt Cheap (Aus.) - Sep 1976
   Dirty Deeds Done Dirt Cheap - Nov 1976 Europe/1981 US
   Let There Be Rock (Aus.) - Mar 1977
   Let There Be Rock - Iun 1977
   Powerage - Mai 1978
   Highway to Hell - Iul 1979
   Back in Black - Iul 1980
   For Those About to Rock - Nov 1981
   Flick of the Switch - Aug 1983
   ’74 Jailbreak - Oct 1984
   Fly on the Wall - Iun 1985
   Who Made Who - Mai 1986
   Blow Up Your Video - Ian 1988
   The Razors Edge - Sep 1990
   Ballbreaker - Sep 1995
   Volts - Nov 1997
   Stiff Upper Lip - Feb 2000

Live
   If You Want Blood You’ve Got It - Oct 1978
   Live - Oct 1992
   Live: 2 CD Collector’s Edition - Oct 1992
   Live from the Atlantic Studios - Nov 1997
   Let There Be Rock: The Movie - Nov 1997

Video
   1980: AC/DC: Let There Be Rock
   1985: Fly on the Wall
   1986: Who Made Who
   1989: AC/DC, Australian
   1991: Clipped, International
   1993: For Those About to Rock We Salute You
   1996: No Bull
   2001: Stiff Upper Lip
   2003: Live at Donington
   2003: Live ‘77, Japanese
   2004: Toronto Rocks
   2005: Family Jewels

Biografie Alice in Chains

Alice in Chains logo

Alice in Chains - s-a format in anul 1987, in Seattle, Washington, SUA.
Perioada de activitate: 1987 - 1996.
Membri:
   Jerry Cantrell - chitara solo, voce (1987-2002, 2005-prezent),
   Sean Kinney - tobe (1987-2002, 2005-prezent),
   Mike Inez - chitara bass (1993-2002, 2005-prezent),
   William DuVall - voce (2006-prezent)
Ex-membri:
   Layne Staley - voce, chitara ritmica (1987-2002, decedat),
   Mike Starr - chitara bass, voce (1987-1993)
Stiluri abordate: Grunge cu influente puternice de Heavy Metal

      Alice in Chains a fost formata initial de vocalistul Layne Staley (1967 - 2002) la mijlocul anilor 1980 sub numele Alice N’ Chains dar mai tarziu si-a schimbat numele in Alice in Chains. Alaturi de Nirvana, Pearl Jam si Soundgarden a fost una dintre cele mai de succes formatii care au luat nastere pe scena grunge din Seattle, Washington. Spre deosebire de multe dintre trupele din aceeasi zona, sunetul Alice in Chains are mai mult influente din heavy metal decat din punk; ceea ce i-a unit cu miscarea grunge sunt radacinile lor din Seattle dar si orientarea tematicei lirice spre introspectie (adesea cumva spre morbid).

Alice in Chains Photo

   In 1987, Staley s-a cunoscut si si-a unit fortele cu Jerry Cantrell - chitarist si compozitor liric, impreuna redenumind formatia in Alice in Chains, si impreuna cu 2 prieteni de-ai lui Cantrell, basistul Mike Starr si bateristul Sean Kinney, au inceput sa compuna materiale proprii si chiar sa
cante incluburi locale, in Seattle. 2 ani mai tarziu, in 1989, grupul semneaza un contract cu casa de discuri Columbia Records si lanseaza albumul demo SWEET ALICE, ca mai tarziu, in iulie 1990, sa lanseze ep-ul intitulat WE DIE YOUNG. Piesa care a dat titlul ep-ului a devenit un hit moderat al radio-urilor orientate spre difuzarea de muzica metal, pregatind astfel terenul pentru lansarea primului LP in acelasi an - FACELIFT. Albumul a dat nastere unui hit neasteptat cu piesa MAN IN THE BOX, videoclipul careia a fost difuzat in mod regulat pe MTV. Pana la sfarsitul anului albumul FACELIFT a primit statutul de disc de aur, dupa ce a fost promovat intr-un turneu in care Alice in Chains canta in deschidere pentru Van Halen si Iggy Pop.

Layne Staley

   Dupa ce au lansat o colectie ciudata de compozitii pur acustice sub forma ep-ului SAP (include si aparitia unica a trupei ALICE MUDGARDEN - numita asa datorita participarii lui Chris Cornell de la Soundgarden si a lui Mark Arm de la Mudhoney), formatia iese din nou in atentia publicului in 1992 cand una din piesele lor(WOULD?) apare pe coloana sonora a filmului SINGLES, realizat de CAMERON CROWE. Aceasta aparitie a adus anticiparea urmatorului album al grupului Alice in Chains.
Albumul urmator, DIRT, caracteristic prin sunetul (de factura heavy) unic al formatiei, stropit din belsug cu distorsiuni, a fost lansat in 1992 si a fost un succes atat comercial cat si critic, devenind disc de platina pana la finele anului. Oricum, continutul liric de o factura impenetrabil de intunecata (trata in mare parte subiecte ca singuratatea si dependendenta) a starnit speculatii legate de o cadere a lui Layne Staley intr-o grava dependenta de heroina. In prezent se stie fara nici o urma de indoiala ca majoritatea acestor zvonuri erau adevarate. Dupa lansarea albumului DIRT, Mike Starr este inlocuit de Mike Inez.

Jerry Cantrell

   Dupa participarea lor la Lollapalooza in 1993, scena muzicii alternative se pregatea
pentru un alt album hard, furios, zgomotos din partea cvartetului din Seattle, dar cand JAR OF FLIES a ajuns pe rafturile magazinelor, a uimit atat fanii cat si criticii cu sunetul necaracteristic luat la nivelul intregului albumul. Lansat ca un EP, dar in prezent considerat in mare parte a fi o lansare de calibrul unui album (si intr-adevar, proiectul si lungimea il apropie de statutul unui LP), JAR OF FLIES a debutat pe locul 1 in topurile de vanzari, devenind prima lansare EP care a reusit vreodata acest lucru. Intr-un contrast frapant cu DIRT - desi contine versuri cu tematica similara cu solitudinea si auto-culpabilizare, dar de aceasta data mai evidente - JAR OF FLIES contine piese acustice bine dezvoltate, completate de aranjamente subtile de corzi, intr-o fuziune perfecta cu semnele de exclamatiile generate de partile de chitara electrica marca Jerry Cantrell.
Evoluand incet de la sunetul alternativ si progressive al primei piese spre balade traditionale, JAR OF FLIES pare ca plateste tribut radacinilor muzicale ale lui Cantrell. In ciuda faptului ca ep-ul a fost scris si inregistrat intr-o singura saptamana, jalnica si marcata de alcool, unii criticii il ridica la rangul de mini-capodobera.

Alice in Chains Sean Kinney drummer

   In perioada urmatoare, trupa nu prea a concertat, fapt care a alimentat speculatiile cu privire la dependenta lui Staley. Totusi, Staley a aparut in cateva concerte cu GACY BUNCH, un super-grup-grunge - un proiect independent de Alice in Chains, pe care l-a initiat in 1995 si care a inclus pe chitaristul formatiei PEARL JAM - Mike McCready si bateristul trupei SCREAMING TREES - Barrett Martin. Mai tarziu au schimbat numele grupului in MAD SEASON, lansand doar un singur LP - ABOVE.
In luna noiembrie a anului 1995, trupa revine in lumina reflectoarelor cu lansarea albumului auto-intitulat - ALICE IN CHAINS, la care fanii fac referire prin numele TRIPOD sau THREE, datorita copertii albumului ce infatiseazaun caine parasit cu 3 picioare. Din nou sound-ul unul evoluat (ca si celelalte lansari ale grupului), acum bazandu-se mai mult pe melodicitate si aranjamente mai bine inghegate decat lansarile anterioare (unii considera acest album ca fiind un copil al albumului DIRT si JAR OF FLIES), urmarea fiind debutul direct pe locul 1 al topurilor. Din nou, formatia nu a promovat albumul cu vreun turneu, aprinzand din nou zvonurile legate de dependenta de heroina a lui Staley.

Mike Starr

   In cele din urma, acesta a fost ultimul album oficial pe care Alice in Chains l-a produs. Totusi ei au mai scris cateva piese mai tarziu, incluzand GET BORN AGAIN si FEAR THE VOICES, care pot fi gasite pe diverse compilatii.
Trupa si-a facut o ultima aparitie, de altfel prima intr-un interval de 3 ani, oferind un ultim spectacol in 1996 cand au concertat la MTV Unplugged. Staley era intr-o stare precara de sanatate vizibila si in ciuda acestui fapt grupul a facut un concert extraordinar, care a cuprins o uimitoare editare a piesei DOWN IN A HOLE, precum si eforturi mari de a prelucra multe dintre piesele de referinta pentru a putea fi prezentate intr-un concert acustic.
   Desi formatia nu s-a despartit niciodata oficial, Staley s-a adancit tot mai mult intr-o depresie din care nu si-a mai revenit. Depresie a fost cauzata de moartea prietenei sale, in 1996, in urma unei infectii bacteriale cauzata de folosirea drogurilor. Staley a devenit tot mai singuratic, parasindu-si locuinta din Seattle foarte rar.

Mike Inez Basist

   Desi Jerry Cantrell a incercat sa pastreze legatura cu el, incercand sa mentina formatia in viata, in cele din urma i-a aparut clar in minte faptul ca Staley nu-si va reveni niciodata, Cantrell lansandu-se astfel intr-o cariera solo.
Posibilitatea unei reuniuni Alice in Chains a disparut pe 5 aprilie 2002 cand Layne Staley a murit in locuinta sa din cauza unei aparente supradoza de heroina si cocaina, exact la 8 ani dupa sinuciderea unui alt simbol al erei grunge - Kurt Cobain de la Nirvana.
   In 2005, ceilalti membri ai formatiei Alice in Chains si-au facut aparitia in cadrul unui concert de binefacere din Seattle. Mai multi vocalisti au preluat postul de vocalist, de amintit fiind Maynard James Keenan de la TOOL, Wes Scantlin de la PUDDLE OF MUDD, Aaron Lewis de la STAIND, si Kevin Martin, ex-CANDLEBOX.
   In 2006, Alice in Chains a realizat un scurt turneu pe taramul american, cateva concerte in Europa si Japonia, fiind ajutati de William DuVall din postura solist si de Duff McKagan, basistul trupei Velvet Revolver.
Kinney a mentionat intr-un interviu ca e interesat sa compuna piese noi insa nu doreste sa le lanseze sub egida Alice in Chains. Chiar si asa, site-ul Aliceinchains.net a publicat o stire conform careia membrii trupei compun material nou insa nu se stie daca si participa la procesul creativ si nou-coptatul solist Duvall.
   Se zvoneste ca in toamna anului 2007, Alice in Chains sa plece intr-un turneu american impreuna cu trupa Velvet Revolver.

DISCOGRAFIE ALICE IN CHAINS

Albume LP
   Facelift (1990)
   Dirt (1992)
   Alice in Chains (1995)

EP
   We Die Young (1990)
   Sap (1992)
   Jar of Flies (1994)

LIVE
   Unplugged (1996)
   Live (2000)

Greatest Hits si Box Set
   Nothing Safe: Best of the Box (1999)
   Greatest Hits (2001)
   The Essential Alice in Chains (2006)
   Music Bank (1999)