Porcupine Tree - formata in 1987 in Hemel Hempstead, Marea Britanie.
Perioada de Activitate: 1987 - prezent.
Componenta trupei:
   Steven Wilson - voce, chitara, bass, clape;
   Richard Barbieri - clape;
   Colin Edwin - bass;
   Gavin Harrison - tobe;
   John Wesley - chitara (doar in concerte).
Ex-Membri:
   Chris Maitland - tobe (Kino, Mamma Mia!, Blackfield)
Stiluri muzicale abordate:
   Space Rock, Progressive Rock, Neo-Psychedelia, Progressive Metal

Porcupine Tree

   Porcupine Tree ne confera o muzica aventuroasa, oferind mereu ceva nou. Importanta lor pe scena de prog actuala este cruciala si de necombatut. Ea a inceput ca un alt proiect al lui Steve Wilson, intr-o perioada in care acesta experimenta diverse sonoritati in diferite proiecte. Pornita ca o gluma, Wilson identifica oarecum trupa cu Pink Floyd, inventand o istorie a grupului, care se petrecea in anii 70. Aceasta “istorie” a facut in asa fel incat Porcupine Tree sa nu fie influentata de ce se intampla pe scena actuala. Prima inregistrare Porcupine Tree a venit tot in urma unei glume si anume a inregistrarii unei casete cu 80 de minute de muzica neconventionala, Tarquin’s Seaweed Farm. Astfel au inceput sa fie cunoscuti in underground, aparand in revista Freakbeat si pe o compilatie de muzica psihedelica. Inregistreaza apoi o noua caseta, The Nostalgia Factory. Dupa mai multe negocieri cu casa de discuri, Porcupine Tree se decide sa lanseze primul album, On the Sunday of Life… la sfarsitul anului 1991, album de debut ce reuneste cele doua casete audio. Materialul ramas neintrodus pe On the Sunday of Life… este lansat sub forma unei editii limitate in 1994, sub numele de Yellow Hedgerow Dreamscape. Dupa lansarea primului album, Porcupine Tree devine un proiect de sine statator.

Steven Wilson - voce, chitara, bass, clape

   In 1992 Porcupine Tree uimeste pur si simplu prin Voyage 34, o piesa de 30 de minute catalogata sub egida de liquid rock. Steven Wilson este prezent la toate instrumentele, doar la sintetizator fiind ajutat de Richard Barbieri. Urmeaza in 1993 Voyage 34: Remixes si LP-ul Up The Downstair. Cu aceasta ocazie isi face aparitia Colin Edwin, iar solo-proiectul lui Wilson ia forma unui grup. Porcupine Tree devine o trupa in adevaratul sens al cuvantului in 1994, pe EP-ul Moonloop. Asta nu inseamna ca Steve Wilson a incetat experimentele. Astfel, realizeaza din nou un EP, Staircase Infinities, in care el este multiinstrumentistul, un solo-experiment. Discul The Sky Moves Sideways apare in 1995 si inseamna intrarea definitiva in lumea buna a progului, emanand respect si sursa de inspiratie.

Richard Barbieri - clape

   Albumul este cel mai accesibil din istoria Porcupine Tree, asta insa nu il face nicidecum mai slab decat celelalte. Apare un nou membru, bateristul Chris Maitland si ca invitati pe disc sunt Suzanne Barbieri (voce), Theo Travis (flaut), Gavin Harrison (tobe) si Rick Edwards (percutie). Aranjamentul pieselor este similar cu cel de pe Wish You Were Here de la Pink Floyd. Urmeaza lansarea singleului Waiting ce anunta un nou album. In 1996, apare al patrulea LP, Signify. Atunci a fost privit ca un act de curaj, acum este deja un clasic! Inceput din nou ca un solo-proiect, incet-incet Wilson readuce trupa si astfel Porcupine Tree este din nou in componenta de pe The Sky… Insignificance este o compilatie ce consta in demouri ale pieselor de pe Signify si piese neintroduse pe acest material.

Colin Edwin - bass

   Coma Divine Live este evenimentul de mult asteptat de fanii Porcupine, de critici si nu numai. Energia concertului, a interactiunii cu oamenii ne ofera o capodopera unica, ce apare in 1997. Concertul a avut loc in octombrie 1997 in Roma. Odata cu Metanoia se revine la sesiunea de inregistrari de pe Signify si la o compilatie cu demouri si piese neinregistrate. Foarte asemanator cu Insignificance, Metanoia este lansat doar pe vinil. De-abia in 2001 va avea loc remasterizarea sa, fiind lansat pe CD. In 1999 este lansat Stupid Dream, un Porcupine Tree mai inchegat, mai pamantesc. O dovada a acestui fapt sunt si cele trei single-uri: Stranger By The Minute, Piano Lessons si Pure Narcotic.
   Conceptul de pe Stupid Dream este foarte interesant de urmarit, fiind foarte strans legat de muzica ce il “conduce”. Intr-o activitate fara precedent a trupei, in anul 2000 isi face aparitia Lightbulb Sun. Din mutitudinea de piese neinregistrate din sesiunea lui Stupid Dream si a lui Lightbulb Sun se formeaza o compilatie, sub numele simplu de Recordings. Dupa plecarea lui Chris Maitland, vine la baterii Gavin Harrison, un vechi colaborator al trupei, excelent si foarte respectat professor al percutiei. Pentru ca s-a incheiat un capitol din istoria trupei, se lanseaza in 2001 un best of, Stars Die: The Delerium Years 1991-1997.

Gavin Harrison - tobe

   Sub noua formula este inregistrat In Absentia (2002). In Absentia este o invenstigatie a cauzei nebuniei a unui om, si cum a ajuns un criminal in serie. Noua capodopera a lui Wilson ofera material si pentru editia limitata XM, cu inregistrari live din studio. In acelasi timp apare curajosul EP Futile. Al doilea disc live este lansat in 2004, numit Warszawa (un concert din 6 aprilie 2001 din Varsovia). Al optulea LP se numeste Deadwing (2005), avand ca single piesa Lazarus. Urmeaza linia de pe In Absentia. Un psihedelic abordat intr-o maniera moderna. In 2006 apare primul DVD, Arriving Somewhere…. In 2007, aparitia lui Fear of a Blank Planet este deja unul dintre pricipalele evenimente muzicale ale anului. Ca invitati apar Alex Lifeson (Rush) si Robert Fripp (King Crimson).

Albume de studio
   On the Sunday of Life… 1991
   Up the Downstair 1993
   The Sky Moves Sideways 1995
   Signify 1996
   Stupid Dream 1999
   Lightbulb Sun 2000
   In Absentia 2002
   Deadwing 2005
   Fear of a Blank Planet 2007

Albume LIVE/Compilatii
   Coma Divine - Recorded Live in Rome 1997
   Voyage 34: The Complete Trip - Compilatie 2000
   Recordings - Compilatie 2001
   Stars Die: The Delerium Years 1991-1997 - Compilatie 2002
   Warszawa - Live 2004
   Rockplast - Live 2006

Limited Editions
   Yellow Hedgerow Dreamscape - 1994
   Staircase Infinities -1994
   Metanoia - 1998
   XM - 2003
   XMII - 2005
   Futile - 2003

Video / DVD
   Arriving Somewhere… 2006

Piotr Buendia
Porcupine Tree - Pagina oficiala

      SAMAEL - s-a format in anul 1987, in orasul Sion, Elvetia
Perioada de Activitate: 1987 - prezent.
Membrii trupei:
   Vorph voce / chitara
   Xy tobe/programming/clape
   Makro chitara
   Christophe (Masmiseim) bas
Ex-Membri:
   Kaos chitara,
   Rodolphe H. clape/sample,
   Pat Charvet - tobe
Stil muzical abordat:
   Black Metal (la inceput); Electronic/Industrial Metal  

   În primavara anului 1987, în Elvetia, Vorphalack pune bazele formatiei Samael (ca termen, Samael este adesea considerat numele de înger al diavolului înaintea decaderii), alaturi de tobarul Pat Charvet, care un an mai târziu paraseste grupul, înlocuitorul sau fiind Xytraguptor, fratele lui Vorphalack. Începuturile stau sub semnul influentelor provenite de la formatiile de black-metal de prima generatie, în special de la compatriotii Celtic Frost si de la britanicii de la Venom.

SAMAEL

   Dupa doua demo-uri, Into the Infernal Storm of Evil (1987) si Macabre Operetta (1988), în octombrie 1988 cei doi reusesc sa înregistreze EP-ul Medieval Prophecy, un autoprodus brut, incluzând cover-ul Third of the Storm (Hellhammer), care atrage atentia casei de discuri franceze Osmose Records. Dupa o serie de mici concerte în Elvetia, Franta, Germania si Polonia pe parcursul anului 1989, în martie 1990, dupa înca un demo, From Dark to Black , avându-l acum alaturi si pe basistul Masmisein, trupa intra în studio pentru a înregistra primul LP, Worship Him. Acest album, întesat cu ritmuri de bas si tobe rapide sau lente extrem de grele, riff-uri de chitara infernale si câteva efecte atmosferice provenite de la clapele lui Xy, incluzând toate piesele compuse pâna în acel moment, reprezinta fara îndoiala o piatra de temelie în activitatea ulterioara a trupei si, desi astazi nu ar mai lovi cu aceeasi putere, trebuie mentionat ca în contextul anilor 90, în care nu existau prea multe trupe care sa se axeze pe acest gen de imagine ultra-satanica, albumul s-a vândut în peste 100.000 de exemplare numai în Europa.
   Urmeaza în decembrie 1992 albumul Blood Ritual, editat de data aceasta de Century Media, la pupitrul producatorului aflându-se Waldemar Sorychta (Grip Inc., Tiamat), album oarecum asemanator cu primul dar mult mai lucrat, accentul fiind pus pe riff-uri joase si huruite si pe vocea demonica. Nu extrem de rapid, exceptând poate piesatitlu, produsul prefateaza prin intro-ul de pian din Since the Creation albumele urmatoare; de altfel se simte nevoia unui clapar permanent, gasit în 1993 în persoana lui Rodolphe H.

Vorph

   Dupa EP-ul în editie limitata la 500 de copii After the Sepulture, continând o reînregistrare a pieseititlu si o preluare dupa Venom (Manitou), în februarie 1994 apare albumul Ceremony of Opposites, produs din nou de Waldemar Sorychta, un album strabatut de o atmosfera sinistra si întunecata, un album excelent, ce denota faptul ca trupa a început sa-si gaseasca propriul eu si sa ajunga la maturitate, precum si calitatile lui Rodolphe H. în ceea ce priveste efectele orchestrale la clape si sampler. Combinarea melodiei învolburate obtinute pe clape cu atacul dur al chitarei creeaza ceea ce s-a numit “macabre operettas”. Ideea de baza a albumului este ca universul este compus din contradictii si termeni opusi de altfel acesta fiind baza filosofiei Samael, principala cale ce a dus la progresul trupei. De altfel, având sub umbrela o trupa într-o evidenta ascensiune, Century Media lanseaza în noiembrie 1994 compilatia 1987 1992, continând albumele Worship Him si Blood Ritual, cu un sunet net superior originalelor.

XY

   Începutul anului 1995 este marcat de aparitia EP-ului Rebellion, în care ies în evidenta spectaculoasul programming al lui Xy si progresul facut de Vorph la voce, fapt evident pe cover-ul Alice Cooper, I Love the Dead.Fiind un produs inovator si neobisnuit, cu o piesa “ascunsa”, Static Journey, precedata de un fragment instrumental exceptional ce demonstreaza ca Xy ar putea la fel de bine sa scrie soundtrack-uri pentru filme, EP-ul este recomandat chiar si celor ce nu se topesc dupa sonoritatile black-metal. Acest EP oarecum ciudat netezeste calea pentru un album despre care s-a vorbit numai la superlativ, un adevarat succes: Passage (1996). Întreaga parte de clape si drum-machines este preluata de Xy (Rodolphe H. parasind trupa), el fiind de altfel cel care compune în întregime muzica; versurile sunt scrise de Vorph, un nou chitarist, Kaos (Gorgon), este cooptat, iar Waldemar Sorychta este cel care regizeaza superba simfonie. Se constata în acest moment evolutia pe care Samael a realizat-o de la black-metal-ul crud de la începuturi pâna la a încorpora în muzica diverse elemente de industrial, gothic si multe altele într-o capodopera metalica. Century Media a lansat acest album însotit de un al doilea CD, continând albumul în viziunea pseudo-clasica propusa de Xy o versiune complet instrumentala, un proiect ambitios care, în ciuda pericolului de a trece într-un con de umbra tinând cont de nivelul ridicat impus de original, reuseste sa impresioneze; Xytrass Passage contine în plus versiunile refacute ale materialelor de Wintersonnenwende si Der Stam Kains.

Masmiseim

   Este vremea pentru o aparitie live de anvergura, ceea ce se produce în primavara lui 1997 la Full of Hate Festival, alaturi de Obituary, Death, Entombed, Crowbar, Killing Culture si Strapping Young Lad. În iunie 1998 urmeaza un nou EP, Exodus, constituind ca si restul de EP-uri de pâna acum o punte de trecere între doua full-length-uri. De data aceasta el face trecerea între abstractul Passage si mai caldul Eternal. Exodus este produsul unei trupe aflate în cautarea unei noi nise, produs ce înlocuieste gheata de pe opusul anterior cu o mai mare profunzime în scrierea muzicii si care este în acelasi timp heavy si misterios muzica se poate caracteriza prin sintagma: chitara versus tehnologia.Produs de David Richards (Rolling Stones, Queen) în iulie 1999, Eternal dezvaluie înca o data latura dramatica a trupei. Noul opus respira o dinamica incredibila generata de pasajele atmosferice si de refrenele puternic axate pe chitara si contine experimente si mai îndraznete în zona electronic/ industrial/gothic, consolidând trupei pozitia de înaintas în aceasta arie muzicala.
   Centrul albumul îl reprezinta clapele si tobele programate de Xy, în timp ce chitara ramâne la un nivel echilibrat (diferit de forta pe care a avut-o în Passage), iar Vorph îsi îmbunatateste calitatile vocale astfel încât sa acopere suspine si gemete adânci, declamatii ragusite si growling-uri înfioratoare. În toamna aceluiasi an, Samael pleaca în turneu în Statele Unite alaturi Monstrosity, Dimmu Borgir si Epoch of Unlight.
   La începutul aparitiilor scenice din vara anului 2002, Kaos paraseste trupa. În ianuarie si februarie 2003, Samael apar ca invitati ai veteranilor de la Cathedral si ai nou-înfiintatilor de la Without Face într-un turneu european, apoi îi gasim în turneu nord-american alaturi de Cathedral si Strapping Young Lad, sub numele de Redemption Tour. În acelasi an apare colectia de DVD-uri numita Black Trip, continând filmarile a trei concerte: la festivalul Summer Breeze (Germania, 2002), la Chicago (1994) si în Polonia (1996), urmata de un box-set editat de casa de discuri,Since the creation…, care, dupa cum îi sugereaza si numele, contine întregul material discografic al trupei.

Makro

   2004 este anul lansarii urmatorului album de studiou, Reign of Light, editat de casa de discuri suedeza Regan Records si co-produs de acelasi Waldemar Sorychta. Albumul este urmarea fireasca a predecesorului sau, pastreaza linia de baza de pe Eternal, rafinând-o însa. Trupa ramâne la aceleasi clape, drum-machine si râsetele sinistre ale lui Vorph, compozitia pieselor fiind una solida, fiecare dintre ele având aceeasi calitate. Desi utilizarea clapelor si a influentelor electronice este din ce în ce mai intensa, ea se îmbina cu reminescentele înca puternice ale metalului întunecat cu care a pornit Samael la drum.
   Desi un accident al lui Xy soldat cu fracturarea încheieturii mâinii la sfârsitul lui 2005 determina încetarea activitatii live pentru o perioada, în ianuarie 2006 îi gasim pe cei de la Samael în turneu european alaturi de Obituary si Maroon, concomitent cu lansarea pe piata a ultimului dublu album, Era One / Lesson in Magic # 1 colectie de arhiva ce contine material cu puternice influente electro înregistrat initial în 2002 si compozitii ambientale înregistrate în 2003. Era One se remarca prin tobele programate, ruperile de ritm, vocea cântata, absenta chitarei (desi nu se poate spune ca aceasta absenta are un rol negativ tinând cont de linia de industrial/EBM adoptata) si pasajele orientale. Lesson in Magic # 1 este o calatorie meditativa a lui Xy, muzica electronica fiind dominata de ruperi de ritm si riff-uri staccato.
   Se poate spune ca putini artisti au reusit sa exploreze laturile întunecate ale metalului si în acelasi timp sa evite stagnarea conturându-si noi provocari si stabilindu-si stacheta tot mai sus asa cum a facut-o trupa elvetiana Samael; desi atât aparitiile cât si muzica au fost întotdeauna oarecum ciudate si misterioase, ele au fost complet inovatoare în aceasta zona, denotând o nesfârsita dorinta ca perfectionarea si progresul creativ sa nu excluda detinerea unei categorii de fani fideli în întreaga lume.
   Pe 2 decembrie 2006, publicul romanesc a avut ocazia sa-i vada pentru prima oara pe taram romanesc pe cei de la Samael in concert in cadrul unui eveniment de sunet si lumina aparte (eveniment produs de One Event & Sonic Engine) dupa cum ne-a ‘amenintat’ Metalfan.ro.
   Detalii concert Samael si comenzi bilete la adresa www.samael.metalfan.ro.

- Fotografii concert Samael
- In 2007, Samael a lansat albumul Solar Soul care combina diverse stiluri abordate anterior pe celelalte albume.

Albume de studio si live
   Worship Him (1990)
   Blood Ritual (1992)
   Ceremony of Opposites (1994)
   Passage (1996)
   Eternal (1999)
   Reign of Light (2004)
   Era One (2006 side project VOrph & XY)
   Solar Soul (2007)

Compilatii/single/EP/DVD
   1987 - 1992 (Compilation, 1995)
   Rebellion (EP, 1995)
   Exodus (EP, 1998)
   Black Trip (DVD, 2003)
   Telepath (Single, 2004)
   On Earth (Single, 2005)

Diana Diaconescu | Metalfan.ro | Samael.info

      The Who - formata in 1964, in Londra, Anglia.
   Perioada de activitate: 1964 - prezent.
   Membri:
Componenta clasica:
      Pete Townshend - chitara (1962-prezent),
      Roger Daltrey - voce (1963-prezent),
      John Entwistle - bass (1962-2002),
      Keith Moon - tobe (1964-1978),
Alti membri:
      Kenney Jones - tobe (1979-1982, s-a alaturat dupa moartea lui Keith Moon),
      Simon Phillips - tobe (1989),
      Zak Starkey - tobe (1996-prezent),
      Pino Palladino - bass (2002-prezent)
   Stiluri abordate: Rock & Roll, Hard Rock, Album Rock

   The Who - In zilele de inceput, formatia era cunoscuta sub numele The High Numbers si cantau in general rhythm and blues. Si-a schimbat numele in The Who si a devenit una dintre cele mai populare trupe din British Mods, o miscare sociala de la inceputul anilor 1960 care respingea stilul vechi de muzica indragit in randul ascultatorilor de rock. Inca de la inceput, The Who a atras atentia datorita celor 3 muzicieni: chitaristul Pete Townshend, bassistul John Entwistle si bateristul Keith Moon care isi cantau “partiturile” intr-un mod mai sofisticat decat piesele rock standard de pana atunci.

The WHO

   Membrii formatiei erau adevarati oameni de spectacol: Solistul Roger Daltrey era o prezenta central dinamica, invartidu-si microfonul, Townshend ciupea corzile chitarei cu miscari ample de rotatie a mainii, in timp ce Moon cu un comportament de maniac se napustea asupra tobelor cu lovituri violente asa cum nici un alt baterist nu facuse inaintea sa. Basistul Entwistle, statea nemiscat, insa, neafectat de agitatia celorlalti 3, mai mult parea plictisit, dar neezitand sa isi foloseasca talentul inventiv pe care-l avea in privinta chitarei bass. La sfarsitul concertelor din perioada timpurie a trupei, membrii acesteia incingeau atmosfera distrugandu-si instrumentele (erau ‘cunoscutii’ pentru un comportament asemanator aplicat si camerelor de hotel). In decursul devenirii lor ca trupa profesionista, Townshend si-a asumat postul de scriitor al versurilor, Entwistle participand si el ocazional. Astfel Townshend se aseza tot mai mult in centrul tensiunilor din cadrul trupei, pe masura ce isi dadea silinta de a scrie versuri tot mai profunde si serioase, in timp ce Daltrey prefera material mai energic (Daltrey refuza uneori sa cante versurile lui Townshend, acesta asumandu-si uneori rolul de solist), iar Moon era fan al muzici American surf.

Pete Townshend

   ”I Can’t Explain” in 1965 - prima piesa de succes ce amintea de trupa Kinks, dar au facut saltul catre celebritate odata cu lansarea albumului My Generation. Acesta includea piese ca “The Kids are Alright” si “My Generation”, care continea faimosul vers, “Hope I die before I get old” (Sper sa mor inainte sa imbatranesc). O alta piesa de rezistenta din perioada timpurie a trupei, a fost “Substitute” demonstrand talentul lui Townshend de a jongla cu cuvintele.
   Piesa de succes “Pictures Of Lily” a fost probabil una dintre cele mai reusite contributii europene la muzica psihedelica. Spectacolele The Who erau adesea niste cantitati extraordinare de decibeli, trupa detinand locul celei mai zgomotoase formatii rock din lume in Cartea Recordurilor in timpul anilor ‘70, insa alte formatii le-au ‘furat’ acel record. Zvonurile spun ca membrii trupei au suferit pierderi permanente ale auzului din cauza concertelor zgomotoase pe care le faceau, totusi Townshend sustine ca adevarata cauza a fost ascultarea muzicii la casti la un volum prea mare.

Roger Daltrey

   Desi aveau parte de un succes urias de pe urma single-urilor lansate, The Who, sau mai bine zis liderul trupei - Townshend, avea ganduri mult mai mari, si de-a lungul anilor muzica lor a devenit mai complexa iar versurile erau tot mai evocatoare si de o mai mare implicare din partea autorului. De asemenea, Townshend si-a propus sa trateze fiecare album the Who ca pe o lucrare unita, ce abordeaza o tema centrala, in detrimentul albumelor de tip colectie de piese fara legatura tematica.
   Primul semn al acestei ambitii a aparut odata cu albumul The Who Sell Out, dar s-a observat clar pe albumul Tommy, considerat a fi prima opera rock cu succes la public. Townshend a incercat apoi sa realizeze un album conceptual si mai ambitios; e vorba de proiectul The Lifehouse. Acesta insa nu a fost realizat pana la capat, iar unele dintre cele mai bune piese ale acestui proiect au fost incluse in urmatorul album, intitulat Who’s Next, care a avut cel mai mare succes al lor. Who’s Next afost urmat de o ultima incercare de a realiza o opera rock - Quadropheni. Alte albume de mai tarziu au fost tot mai personale, Townshend, in cele din urma transferandu-si stilul catre albumele sale solo.

Keith Moon

   In 1978 formatia lanseaza albumul Who Are You, o miscare care indeparteaza trupa de sfera rock opera purtandu-i mai mult spre calea undelor, deci spre piese cu potential ridicat de difuzare la radio. Lansarea acestui album a fost umbrita de moartea (prin supradoza de droguri) a bateristului Keith Moon. Locul acestuia i-a fost luat de Kenney Jones, dar formatia nu mai era la fel. Anul urmator a fost la fel de intunecat. Pe 3 Decembrie 1979, la un concert sustinut in Cincinnati, Ohio, in urma unei imbulzeli generale pentru ocuparea de locuri in Riverfront Coliseum, 11 fani au murit.Membrilor trupei li s-a adus la cunostinta abia dupa spectacol; aceasta stire i-a devastat pe cei 4 The Who.
   Formatia a mai lansat 2 albume de studio la inceputul anilor 80, Faces Dances si It’s Hard, iar in 1982 au pornit intr-o serie de concerte de ramas bun. Trupa a incetat sa mai inregistreze materiale noi, in timp ce Townshend si-a concentrat atentia asupra proiectelor solo precum The Iron Man si Psychoderelict. Cea mai cunoscuta reuniune a trupei a avut loc in anul 1989, dupa care a urmat din nou o perioada de liniste din partea formatiei The Who pana in 2002 cand a fost planuit un turneu estival. Insa, chiar inaintea inceperii acestui turneu, basistul John Entwistle este gasit mort, asemeni lui Keith Moon, in urma unei supradoze de droguri.

John Entwistle

   Dupa o scurta amanare, turneul a inceput, basistul Pino Palladino tinandu-i locui lui Entwistle. In 2004 trupa a lansat 2 piese noi, iar 2005 se anunta ca fiind un an mare pentru trupa, un album nou fiind asteptat in aceasta primavara dupa aproape 22 de ani de la lansarea ultimului album The Who. Se zvoneste ca acesta se va intitula WHO2.
   

   Albumul, intr-adevar se va intitula WHO2 si are data de lansare fixata pentru luna Octombrie 2006 si va consemna reuniunea lui Townshend cu Daltrey. Acestia au dezvelit o placa memoriala cu ocazia implinirii a 36 de ani de la concertul LIVE AT LEEDS, oferind totodata si un concert in aceeasi locatie - Leeds University Union pe 16 iunie 2006.

Hope I die before i get old!

Sursa informatiilor: wikipedia.org

   Therion - s-a format in anul 1987, in Upplands V^TMsby, Sweden
Perioada de Activitate: 1987 - prezent.
Componenta:
   Christofer Johnsson - chitara, keyboards, voce (membru din 1987)
   Kristian Niemann - chitara (membru din 1999)
   Johan Niemann - chitara bas (membru din 1999)
   Petter Karlsson - baterie (membru din 2004)

Ex-Membri:
   Peter Hansson - chitara (1987-1993)
   Oskar Forss - baterie (1987-1993)
   Erik Gustafsson - bass (1987-1992)
   Piotr Wawrzeniuk - baterie, voce (1992-1996), invitat la voce in 2001 si 2004
   Sarah Jezebel Deva - voce (1997-2002)
   Magnus Barthelsson - chitara (1993-1994)
   Andreas Wahl - bass (1993-1994)
   Fredrik Isaksson - bass (1994)
   Tommie Eriksson - chitara (1995 si 1997-1998)
   Lars Rosenberg - bass (1994-1996)
   Jonas Mellberg - chitrara (1995-1996)
   Sami Karppinen - baterie (1998-2001)
   Richard Evensand - baterie (2001-2004)

Gen muzical abordat: Death Metal (la inceput); Symphonic/Operatic Metal

   Therion a fost formata, initial, sub numele de Blitzkrieg, in Upplands V^TMsby din Suedia, in 1987, de catre Christofer Johnsson, care era solistul si in acelasi timp basistul formatiei in ciuda faptului ca anterior cantase la chitara bass timp de doar cateva luni. Alaturi de acesta era chitaristul Peter Hansson precum si bateristul Oskar Forss, cei 3 fiind influentati de muzica trupelor ca Metallica, Slayer, Venom si Motorhead. In aceasta formula si sub aceasta titulatura, nu au inregistrat nimic relevant, avand la activ doar 2 concerte impreuna, dupa care a venit ruptura in 1988. Johnsson nu a renuntat la trupa, si-a schimbat rolul in cel de chitarist si sub influenta muzicii Celtic Frost reformeaza grupul sub numele Megatherion, curand scurtat - Therion. Cu Johnsson concentrandu-se mai mult asupra partii vocale si asupra chitarei, Erik Gustafsson se alatura trupei pentru a ocupa locul de basist (anterior facuse parte din trupa de death metal - Dismember).
   In aceasta formula, in 1989 trupa a inregistrat 2 demo-uri, Paroxysmal Holocaust and Beyond the Darkest Veils of Inner Wickedness, stilul adoptat fiind death metal. Desi au fost inregistrate doar pe caseta (primul demo lansat in 600 de exemplare, iar al 2-lea in 500), acestea au atras atentia asupra trupei suficient de mult incat sa se poata lansa primul EP, intitulat TIME SHALL TELL (publicat doar in 1000 exemplare) ceea ce le-a adus un contract cu DEAF RECORDS, prin intermediul careia grupul a lansat primul lor album in 1991.

THERION

   Acest album de debut, OF DARKNESS…, continea piese mai vechi, scrise de Johnsson in anii ‘80, in ciuda faptului ca trupa compusese deja alte piese noi. Acestea insa au fost pastrate pentru un al 2-lea album. Of Darkness…album in maniera progressive death metal cu versuri politice a fost si singurul sub egida DEAF RECORDS, trupa schimbandu-si casa de discuri (ACTIVE RECORDS).
   Anul 1992 marcheaza inregistrarile pentru noul album THERION, intitulat Beyond Sanctorum dar si plecarea din trupa a lui Erik Gustafsson, ceilalti continuand ca trio, Hansson si Johnsson suplinind partile de bass. Experimentele facute pe acest album au facut ca acesta sa aiba un succes notabil ceea ce a atras dupa sine si primele oferte de concerte in Europa. Alte probleme de componenta au aparut atunci cand Forss este nevoit sa paraseasca trupa din motive de familie, iar Hansson din cauza problemelor de sanatate. Locul celor 3 plecati a fost luat de Magnus Barthelsson (chitara), Piotr Wawrzeniuk (tobe) si de catre Andreas Wahl (bass).   In aceasta formula, trupa incepe sa experimenteze tot mai mult, rezultatul purtand numele Symphony Masses: Ho Drakon Ho Megas din 1993 acesta incorporand in stilul death metal elemente de jazz, industrial, heavy metal si incantatii religioase. O parte din fani au fost ‘alungati’ de acest experiment, altii au fost atrasi cu fata spre Therion, insa trupa nu a cunoscut si succesul financiar in ciuda eforturilor depuse.
   Dificultatile financiare au silit pe Barthelsson si pe Wahl sa paraseasca formatia, pe post de basist venind Fredrik Isakson. Formatia schimba in aceasta perioada de 2 ori casa de discuri, reusind in cele din urma sa semneze in 1994 cu celebra NUCLEAR BLAST, cu care sunt sub contract si in ziua de azi.

Christofer Johnsson

   Primul album sub egida Nuclear Blast, Lepaca Kliffoth, este tot unul experimental incorporand voci de muzica clasica (soprana si bas) prin care se inlatura orice ramasita de influente death metal. Acest album le aduce noi turnee dar si despartirea de catre Fredrik Isaksson, nlocuit de Lars Rosenberg (ex-Entombed).
Viitorul nu arata prea bine datorita Vanzarilor slabe si a ideilor pretentioase ale lui Johnsson pentru care nu putea obtine buget mai mare din partea casei de discuri. Foarte determinat, acesta are o intalnire cu presedintele de la Nuclear Blast, Markus Staiger, pe care il convinge sa-i aloce un buget de cheltuieli mai mare, precum si conditii de inregistrare mai bune. Cu Jonas Mellberg alaturandu-se trupei, grupul Therion isi inregistreaza cel mai experimental album de pana acum.
THELI, noul album, a impins formatia in alte directii muzicale, fiind considerata de catre Johnsson drept capodopera sa; acesta se temea ca ascultatorii de metal nu vor privi cu ochi buni noul album. Pe Theli se pot auzi doua coruri, precum si folosirea intensa de keyboards. Inainte lansarii albumului, trupa se confrunta cu unele probleme in randul membrilor cauzate de alcool, probleme ce au dus la parasirea grupului de catre Mellberg. In ciuda temerilor, THELI cunoste un succes suprinzator, ce le aduce un turneu impreuna cu trupa Amorphis. Turneul a fost unul dificil si costisitor, Johnsson fiind ingrijorat de faptul compozitiile elaborate ce nu vor putea fi prezentate pe scena. Totusi acesta a reusit sa duca la bun sfarsit chiar doua turnee, insa acestea nu au dus lipsa de framantari de componenta precum si in structura corului angajat pentru concerte. Cel de-al doilea turneu, organizat in 1997, cu Wawrzeniuk ca tenor si cu 2 soprane profesioniste angajate a fost de mare succes, contribuind puternic si la cresterea vanzarilor albumelor, fapt ce le-a adus si mai multa atentie din partea publicului dar si din partea companiei de discuri (oferindu-le bugete mai mari).In acelasi an, 1997, Therion sarbatoreste un deceniu de la infiintare prin lansarea unui material intitulat “A’arab Zaraq - Lucid Dreaming” ce continea piese nepublicate pe albumul Theli, cateva cover-uri realizate anterior de trupa precum si coloana sonora realizata independent de Johnsson pentru pelicula “The Golden Embrace”.
   Desi acum avea conditii mai bune din partea celor de la Nuclear Blast, Johnsson se confrunta cu o problema foarte serioasa: in acel moment trupa era de fapt compusa din el si restul muzicienilor angajati pentru perioada turneului, iar acestia nu se ridicau la nivelul pretentiilor sale in ceea ce privea lucrul pentru urmatorul album.

Kristian Niemann

   Vovin, asa s-a numit urmatorul material lansat sub numele THERION. De fapt VOVIN este un album solo Johnsson, el fiind inregistrat cu muzicieni profesionisti dar si cu ajutorul chitaristului Tommy Ericksson (prieten de-al lui Johnsson). Pentru prima dat era folosit o orchestra de instrumente cu corzi precum si un cor considerabil. Ca soprane au fost angajate Martina Hornbacher (acum Martina Astner) si Sarah Jezebel Deva, care au participat si la turneul de dupa lansare. Vovin a avut parte de un sunet mult mai profesional si mai curat decat Vovin, fiind accesibil unui numar mai mare de ascultatori si deci vanzandu-se mai bine, chiar dublu, fata de albumul Theli.
   Succesul le aduce un turneu european de proportii alaturi de trupa Moonspell, castigul acestui turneu fiind bateristul Sami Karppinen, angajat pentru durata turneului, caruia i s-a oferit un loc permanent in componenta Therion. In aceasta componenta, este lansat un mini album, numit Crowning of Atlantis, care contine cateva si cateva cover-uri si piese inregistrate LIVE.
   Cunostintele lui Karpinnen in lumea muzicii metal au facut ca la scurt timp Therion sa-si reintareasca randurile prin chitaristul Kristian Niemann si fratele acestuia, basisul Johan Niemann. In conditiile in care Johnsson avea deja urmatorul material pregatit, formatia a intrat in studio si a inregistrat albumul DEGGIAL, in acesta fiind implicata de data aceasta o orchestra intreag. De o factura si mai simfonica decat precedentele albume, DEGGIAL era mai putin digerabil decat Vovin si a fost intampinate de critici contradictorii. Ca vanzari, a cunoscut un succes mai mare decat Theli dar mai mic decat Vovin. Dupa lansare Therion a pornit pentru prima data intr-un turneu din postura de cap de afis, in acest turneu alaturandu-se trupele Voivod si Flowing Tears. Pt partea vocala au fost adusi diversi solisti, notabil fiind a fost Anders Engberg.
   Dupa DEGGIAL, Johnsson a inceput sa compuna din nou, dar dupa ce a scris cateva piese a simtit nevoia sa faca o schimbare de directie. Avusese de mai mult timp ideea de a face un album conceptual inspirat de trecut, de religiile nordice si cele pagane, precum si de mitologia nordica. Asa a luat nastere albumul Secret of the Runes, lansat in 2001.

Johan Niemann

   Secret of the Runes a fost inregistrat in propriul studio al trupei Therion, numit Modern Art, (construit din bugetul acordat de Nuclear Blast) a carui constructie a fost supervizata de bateristul Karppinen care si-a asumat si rolul de inginer de sunet. Secret of the Rune marcheaza un moment important: Therion nu mai era doar proiectul unui singur om - Johnsson, ci era din nou o formatie, un grup, o trupa in care toti membrii se implicau, iar cu ajutorul unor muzicieni foarte buni au inregistrat cel mai complex si mai maiestuos album Therion. Nici clasic, nici metal, albumul hibrid a fost primit cu critici contradictorii, reusind sa apropie alt val de ascultatori cu costul indepartarii pe unii dintre fanii formatiei.
   A urmat turneul impreuna cu Evergrey si My Insanity in deschidere, turneu in urma caruia Karppinen a renuntat la Therion dorind sa-si dedice tot timpul studioului Modern Art. Inainte de a parasi trupa, Karpinnen isi gaseste un inlocuitor pe masura - Richard Evensand.
   In anul 2001 este lansat cd-ul BELLS of DOOM, destinat exclusiv membrilor fan clubului Therion Society, initiat de catre Johnsson. Acest cd continea multe piese rare, chiar si inregistrari datand din 1987 de pe vremea “Blietzkrieg”, precum si cateva cantece de pe casetele demo si alte raritati ce nu se regasesc nicaieri in alta parte pe albumele Therion.
   In 2002, Therion sarbatoreste a 15-a aniversare prin lansarea unui album live intitulat Live in Midgård.
   Dupa turneu, formatia a facut un inventar asupra materialelor pe care le aveau deja compuse. S-a tras linia si s-au notat 55 de piese noi, care, desi nu erau toate finisate, le dadea sperante ca Therion are material pentru inca 3 albume noi.
   Formatia a inregistrat in Praga 2 albume noi simultan, cu participarea a peste 170 de muzicieni plus un cor format din 32 de persoane precum si diverse voci. Albumele s-au numit Sirius B si Lemuria, au fost lansate, initial, in acelasi pachet in 2004 si erau mult mai melodice si facea un uz mai mare chitara combinat cu aranjamente clasice complexe. Pe aceste albume pot fi auziti la voce si Wawrzeniuk precum si Mats Levén. Tot in aceasta perioada, relatia trupei cu bateristul Richard Evensand se deterioreaza intrucat acesta dorea sa cante si in trupa Soilwork; desi acesta a promis ca isi va imparti timpul intre cele 2 formatii si ca Therion va fi prioritatea sa, Evensand alege in cele din urma sa-si indrepte atentia asupra grupului Soilwork cu care a si plecat imediat intr-un turneu. Locul sau este luat in 2004 de catre Petter Karlsson, care a participat la turneul de promovare pt Lemuria si Sirius B.

Karin Fjellander

   Pe 18 iulie, 2005, este lansat albumul Atlantis Lucid Dreaming, care este, dupa cum sugereaza si titlul, o combinatie de piese ale albumelor A’arab Zaraq - Lucid Dreaming din 1997 si Crowning of Atlantis din 1999. Mai tarziu a fost anuntat ca Atlantis Lucid Dreaming va suferi schimbari, in loc de un singur disc cuprinzand o selectie de piese, acesta a fost lansat apoi ca un pachet continand cele 2 albume in forma lor originala.
   Turneul pentru promovarea albumelor Lemuria si Sirius B a cuprins 106 concerte intr-o perioada de 2 ani si extins in SUA, Rusia, America de Sud si majoritatea tarilor din Europa, incheindu-se mai tarziu, pe 25 martie 2006 la ProgPower Festival Din Cheltenham, Marea Britanie.
   Pe 5 mai 2006, este lansat primul DVD al trupei, intitulat CELEBRATORS OF BECOMING. Acesta contine 4 discuri dvd, fiecare cuprizand cate 2 ore materiale video, precum si 2 cd-uri audio cu inregistrarea live a concertului din Mexico City. In aceeasi perioada Johnsson a anuntat ca nu va mai canta vocal in cadrul formatiei, el axandu-se doar pe compozitie si chitara.
   In septembrie 2006, christofer Johnsson a anuntat ca in ianuarie 2007 va fi lansat urmatorul album, intitulat Gothic Kabbalah, lansare ce va fi urmata de un nou turneu mondial.
   Craciunul vine mai devreme anul acesta pentru fanii romani, intrucat formatia suedeza Therion va concerta din nou la Sala Palatului din Bucuresti, pe 9 decembrie 2006, de data aceasta alaturi de 170 muzicieni din Suedia, Germania, Austria si Romania. Evenimentul are loc dupa succesul de public si critica stabilit de Therion la Bucuresti in 2005. Concertul, intitulat THERION GOES CLASSIC face parte dintr-un proiect intitulat Ars musicae, ars medicinae muzica impotriva cancerului, sustinut de Fundatia Aquarius, la initiativa Therion. In urma desfasurarii concertului fondurile sunt destinate unui proiect de terapie pentru copiii afectati de cancer din Romania.
   Proiectul este realizat cu sustinerea Ambasadei Suediei in Romania si este recomandat de Ambasadele Austriei si Germaniei la Bucuresti. Concertul de la Bucuresti este primul dintr-o serie ce va fi reeditata la Viena in 2007.

Albume de studio si live

   Of Darkness… (1991)
   Beyond Sanctorum (1992)
   Symphony Masses: Ho Drakon Ho Megas (1993)
   Lepaca Kliffoth (1995)
   Theli (1996)
   A’arab Zaraq - Lucid Dreaming (1997)
   Vovin (1998)
   Crowning of Atlantis (1999)
   Deggial (2000)
   Secret of the Runes (2001)
   Live in Midgård (2002) - live album
   Sirius B (2004)
   Lemuria (2004)
   Gothic Kabbalah (2007)

Compilatii si box-set
   The Early Chapters of Revelation (2000) - box-set ce contine primele 3 albume ale trupei relansate de Nuclear Blast
   Bells of Doom (2001) material destinat doar fanclubului oficial
   Atlantis Lucid Dreaming (2005)
   Celebrators of Becoming (2006) - box set cu 4 DVDuri si 2 CDs

Single-uri
   The Beauty in Black (1995)
   The Siren of the Woods (1996)
   Eye of Shiva (1998) - radio promotional

Demo-uri
   Paroxysmal Holocaust (1989) - caseta
   Beyond the Darkest Veils of Inner Wickedness (1989) - caseta
   Time Shall Tell (1990) - lansat ca EP

      Soundgarden - a fost formata in 1984, in Seattle, Washington - SUA.
Perioada de activitate: 1985 - 1997.
Membrii trupei:
   Matt Cameron - tobe,
   Chris Cornell - voce,
   Ben Shepherd - bass,
   Kim Thayil - chitara.
Ex-membri:
   Hiro Yamamoto - bass,
   Jason Everman - bass,
   Scott Sundquist - tobe.
Stil muzical abordat: Grunge

   Soundgarden a fost formata in 1984 de catre Chris Cornell(tobe si voce) si Hiro Yamamoto(bass), mai tarziu alaturandu-se Kim Thayil (chitara), care s-a mutat la Seattle din Illinois cu Yamamoto si Bruce Pavitt (mai tarziu acesta a infiintat casa de discuri SUB POP RECORDS). Numele trupei este inspirat de o instalatie de arta/sunet de exterior numita “The Sound Garden” localizata pe proprietatea unei agentii stiintifice americane din Seattle, instalatie care produce sunete ciudate atunci cand sufla vantul. Initial, Cornell era si la tobe in timp ce canta, dar formatia l-a inrolat pe Scott Sundquist pentru a-l lasa pe Cornell sa se concentreze asupra partii vocale. Grupul inregistreaza 2 piese care au aparut pe DEEP SIX, o compilatie pentru casa de discuri C/Z RECORDS, compilatie pe care mai apar piese semnat de GREEN RIVER, SKIN YARD si THE MELVINS.

SOUNDGARDEN

   In 1986, Sundquist paraseste formatia si este inlocuit de Matt Cameron, care fusese baterist in trupa SKIN YARD. Grupul semneaza un contract cu SUB POP RECORDS si lanseaza in 1987 ep-ul SCREAMING LIFE si ep-ul FOPP in 1988. A existat si o compilatie numita SCREAMING LIFE/FOPP in 1990. Desi curtata de case de discuri importante, in 1988, Soundgarden a semnat cu SST RECORDS pentru a-si lansa albumul de debut, intitulat ULTRAMEGA OK, care le-a adus o nominalizare GRAMMY.In anul 1989 grupul lanseaza primul album pentru casa de discuri importanta. Albumul s-a numit LOUDER THAN LOVE, iar casa de discuri in cauza a fost A&M RECORDS. Dupa lansarea acestui album, Yamamoto ii paraseste pe ceilalti pentru a-si urma studiile la colegiu. Pentru scurt timp este inlocuit de JASON EVERMAN (ex-Nirvana), care apare cu SOundgarden in videoclipul Louder Than Live, dar cel care devine inlocuitorul lui Yamamoto este BEN SHEPHERD.

Chris Cornell

   Noua componenta a grupului iregistreaza in ‘91 urmatorul album BADMOTORFINGER. Desi de succes, albumul a fost umbrit de albumul NEVERMIND al trupei Nirvana. Soundgarden castiga public promovandu-si albumul in turneul cu Guns N’Roses; mai tarziu lanseaza videoclipul Motorvision, filmat in timpul turneului.

Kim Thayil

   Trupa isi face aparitia si in ‘filmul grunge’ - SINGLES cu piesa Birth Ritual care este inclusa pe coloana sonora a filmului. Pe langa aceasta melodie, pe acelasi soundtrack apare si o piesa solo a lui Cornell - SEASONS. De asemenea, filmul a continut un clip al versiunii demo a piesei SPOONMAN, care urma sa apara pe albumul SUPERUNKNOWN, din 1994. Albumul SUPERUNKNOWN este condus spre succes de single-urile BLACK HOLE SUN, SPOONMAN, FELL ON BLACK DAYS.

Matt Cameron

   Ultimul album al formatiei a fost lansat in 1996 si s-a numit DOWN ON THE UPSIDE. Dupa acesta, in 1997, membrii formatiei au anuntat despartirea trupei in aprilie 1997. Cateva luni mai tarziu este lansata o compilatie greatest -hits, A-SIDES. Chris Cornell a realizat un album solo - EUPHORIA MORNING si mai tarziu a format AUDIOSLAVE impreuna cu 3 ex-membri Rage Against The Machine, in timp ce Cameron a plecat in turneu cu PEARL JAM in 1998 pentru promovarea albumului lor - YIELD, mai tarziu devenind un membru permanent al trupei PEARL JAM.

Ben Shepherd

    Thayil isi uneste fortele cu JELLO BIAFRA - fostul solist al trupei DEAD KENNEDYS, cu KRIST NOVOSELIC - fostul basist al trupei NIRVANA si cu GINA MAINWAL (tobe) pentru un singur concert sustinut sub numele NO WTO COMBO cu ocazia intrunirii WTO din 1999, in Seattle. Concertul a fost anulat datorita miscarilor lor de protest care au generat in violente intre fortele de ordine si protestatarii anti-globalizare. Au lansat in schimb un album - LIVE FROM THE BATTLE IN SEATTLE. Thayil a mai contribuit la unul din proiectele solo ale lui DAVE GROHL - PROBOT, lansat in 2004.
   Pe 24 mai 2005, Audioslave a lansat cel de-al doilea album - OUT OF EXILE care a debutat pe locul 1 in topul Billboard.

SOUNDGARDEN

Albume LP
   Ultramega OK - 1988
   Louder than Love - 1989
   Screaming Life/Fopp - 1990
   Badmotorfinger - 1991
   Superunknown - 1994
   Down on the Upside - 1996

Compilatii
   Screaming Life/Fopp - 1990
   A-Sides - 1997

EP-uri
   Screaming Life - 1987
   Fopp - 1988
   Loudest Love - 1990
   Satanoscillatemymetallicsonatas (SOMMS) - 1992
   Songs from the Superunknown - 1995