Al Di Meola s-a nascut pe 22 iulie in anul 1954, in Jersey City, New Jersey, SUA.
Perioada de activitate: 1974 - prezent.
Stiluri abordate: Jazz-Rock, Fusion, Jazz

      Al Di Meola, nascut pe 22 iulie, 1954, in Jersey City, din New Jersey, este un chitarist de jazz fusion, cu sange italian, faimos pentru tehnica sa incredibila si pentru disciplina cu care canta. La inceputul anilor ‘70, s-a inscris la Colegiul de Muzica Din Berklee, din Boston, Massachusetts, iar in 1974 s-a alaturat trupei lui Chick Corea, numita RETURN TO FOREVER, si a cantat cu aceasta formatie pana in 1976 cand schimbarile radicale de componenta l-au determinat sa-si urmeze propria cale. Astfel, el si-a continuat noua cariera explorand o diversitate de stiluri, dar este vestit pentru lucrarile sale de factura jazz fusion cu influente latine.
      Chitaristul Al Di Meola detine cele mai prestigioase distinctii din lume de la cel mai titrat sondaj de opinie in privinta chitaristilor, sondaj efectuat de Guitar Player Magazine, castigand de 4 ori distinctia celui mai bun chitarist de jazz. A fost cunoscut peste tot in lume pentru ultimii 25 de ani ca fiind unul dintre cei mai proeminenti si virtuosi artisti din lumea jazz-ului instrumental contemporan.
      Celebrul istoric in domeniul chitarei, Robert Lynch a declarat despre Al Di Meola: “In istoria chitarei electrice, nimeni nu a facut mai multe pentru a evolua acest instrument intr-o maniera pur tehnica mai bine decat domnul Al Di Meola. Cunostintele sale totale a diverselor stiluri si game sunt de-a dreptul uimitoare. Ma simt privilegiat ca am avut ocazia de a-i studia lucrarile in toti acesti ani.”
      Pe langa o cariera solo prolifica, chitaristul a fost implicat in diverse colaborari de succes cu artisti precum: Stanley Clarke (chitara bass), Jan Hammer (Synthesizer), Jean-Luc Ponty (violonist) si chitaristii John McLaughlin si Paco de Lucia. Mai amintim pe: Luciano Pavarotti, Paul Simon, Phil Collins, Santana, Larrv Coryell, Steve Winwood, Wayne Shorter, Herbie Hancock, Gonzalo Rubalcaba, Jaco Pastorius, Les Paul, Steve Vai, Frank Zappa, Milton Naciemento, Egberto Gismonti, Jimmy Page,Tony Williams, Stevie Wonder si altii.

      Tehnica si profunzimea muzicii chitaristului Al Di Meola pot fi urmarite in trecut in perioada in care a debutat alaturi de Chick Corea, in trupa “Return to Forever”.
      De la inceputul carierei sale solo, cand albume ca “Land of the Midnight Sun”, “Elegant Gypsy” si “Casino” erau la acea vreme printre cele mai bine vandute albume instrumentale, Al Di Meola a atins, cu un respect remarcabil, succese uimitoare in pioneratul muzical, perioada in care in declinul lor, radiourilor americane continuau sa ocoleasca cele mai interesante proiecte muzicale contemporane. Din muzica sa razbatea un jazz fusion de cea mai buna calitate.
      In 1980, artistul colaboreaza cu Paco De Lucia si John McLaughlin sub numele “Super Guitar Trio”. Albumul “Friday Night In San Francisco” (o inregistrare live, acustica) a cunoscut un succes urias indelung apreciat, vanzandu-se in peste 2 milioane de unitati. Consecinta s-a concretizat intr-un turneu prelungit din 1980 pana in 1983; mai tarziu, in 1996, in urma unei reuniuni a rezultat si un al 3 lea album, “Guitar Trio”, urmat de un turneu mondial. La inceputul anului 1996, Al Di Meola formeaza un nou trio impreuna cu Jean-Luc Ponty si Stanley Clarke, intitulat THE RITE OF STRINGS. Mai tarziu a format impreuna cu muzicieni din Argentina, Cuba si Israel grupul “Al Di Meola World Sinfonia 2000″. In perioada anilor ‘90, artistul s-a indepartat aproape total de fusion explorand tot mai mult o lume muzicala acustica, dupa cum se observa pe proiectele “World Sinfonia”.

      De-a lungul carierei solo, Al Di Meola a inregistrat peste 21 de albume, incluzand noul sau album solo de chitara acustica “Winter Nights”. Albumul reda o inregistrare personala a artistului care alterneaza 2 chitare acustice vechi si un instrument cu 48 de corzi, asemanator unei harpei si numit bandura, manuita de un muzician ucrainean pe nume Roman Hrynkiv. Muzica este concentrata pe
tema unei vacante de iarna cu melodii variind de la piese originale pana la preluari si melodii in spiritul Craciunului. Printre preluari se numara si Merci Street, piesa lui Peter Gabriel, si Scarborough Fair, apartinand lui Paul Simon.
      In concertele recente au putut fi ascultate si materiale mai noi, acustice, impreuna cu selectii de piese mai vechi, cantate cu chitara electrica. Al Di Meola obisnuieste sa-si incheie spectacolele intr-o explozie de energie ce razbate din piesa “Race with Devil on Spanish Highway”, de pe albumul ELEGANT GYPSY. Datorita primelor inregistrari, Al Di Meola a dat nastere controverselor pe seama pioneratului in domeniul “shred guitar” (zona in care nu a insistat prin creatiile sale), fiind unul dintre cei ce l-au influentat mai tarziu pe Yngwie Malmsteen.

Albume Solo

* 01. Land of the Midnight Sun (1976)
* 02. Elegant Gypsy (1977)
* 03. Casino (1978)
* 04. Splendido Hotel (1980)
* 05. Tour De Force - Live (1982)
* 06. Scenario (1983)
* 07. Cielo e Terra (1985)
* 08. Soaring Through a Dream (1985)
* 09. Tirami Su (1987)
* 10. Kiss My Axe (1988)
* 11. Al Di Meola Plays Piazzolla (1990)
* 12. World Sinfonia (1990)
* 13. World Sinfonia II - Heart of the Immigrants (1993)
* 14. Orange and Blue (1994)
* 15. The Infinite Desire (1998)
* 16. Christmas: Winter Nights (1999)
* 17. World Sinfonía III - The Grande Passion (2000)
* 18. Flesh on Flesh (2002)
* 19. Al Di Meola Revisited (2003)
* 20. Vocal Rendezvous (2006)

Colaborari

* 01. Go (1976) - with Go
* 02. Go Live From Paris (1976) - with Go
* 03. Go Too (1977) - with Go
* 04. Friday Night in San Francisco (1980)
      - with John McLaughlin and Paco de Lucía
* 05. Passion, Grace and Fire (1983)
      - with John McLaughlin and Paco de Lucía
* 06. Super Guitar Trio And Friends (1990)
      - with Larry Coryell and Birelli Lagrene
* 07. Rite Of Strings (1995)
- with Stanley Clarke and Jean-Luc Ponty
* 08. The Guitar Trio (1996)
- with John McLaughlin and Paco de Lucía
* 09. Black Utopia (2003)
- with Derek Sherinian
* 10. Cosmopolitan Life (2005)
- with Leonid Agutin

Alice in Chains - s-a format in anul 1987, in Seattle, Washington, SUA.
Perioada de activitate: 1987 - 1996.
Membri:
   Jerry Cantrell - chitara solo, voce (1987-2002, 2005-prezent),
   Sean Kinney - tobe (1987-2002, 2005-prezent),
   Mike Inez - chitara bass (1993-2002, 2005-prezent),
   William DuVall - voce (2006-prezent)
Ex-membri:
   Layne Staley - voce, chitara ritmica (1987-2002, decedat),
   Mike Starr - chitara bass, voce (1987-1993)
Stiluri abordate: Grunge cu influente puternice de Heavy Metal

      Alice in Chains a fost formata initial de vocalistul Layne Staley (1967 - 2002) la mijlocul anilor 1980 sub numele Alice N’ Chains dar mai tarziu si-a schimbat numele in Alice in Chains. Alaturi de Nirvana, Pearl Jam si Soundgarden a fost una dintre cele mai de succes formatii care au luat nastere pe scena grunge din Seattle, Washington. Spre deosebire de multe dintre trupele din aceeasi zona, sunetul Alice in Chains are mai mult influente din heavy metal decat din punk; ceea ce i-a unit cu miscarea grunge sunt radacinile lor din Seattle dar si orientarea tematicei lirice spre introspectie (adesea cumva spre morbid).

   In 1987, Staley s-a cunoscut si si-a unit fortele cu Jerry Cantrell - chitarist si compozitor liric, impreuna redenumind formatia in Alice in Chains, si impreuna cu 2 prieteni de-ai lui Cantrell, basistul Mike Starr si bateristul Sean Kinney, au inceput sa compuna materiale proprii si chiar sa
cante incluburi locale, in Seattle. 2 ani mai tarziu, in 1989, grupul semneaza un contract cu casa de discuri Columbia Records si lanseaza albumul demo SWEET ALICE, ca mai tarziu, in iulie 1990, sa lanseze ep-ul intitulat WE DIE YOUNG. Piesa care a dat titlul ep-ului a devenit un hit moderat al radio-urilor orientate spre difuzarea de muzica metal, pregatind astfel terenul pentru lansarea primului LP in acelasi an - FACELIFT. Albumul a dat nastere unui hit neasteptat cu piesa MAN IN THE BOX, videoclipul careia a fost difuzat in mod regulat pe MTV. Pana la sfarsitul anului albumul FACELIFT a primit statutul de disc de aur, dupa ce a fost promovat intr-un turneu in care Alice in Chains canta in deschidere pentru Van Halen si Iggy Pop.

   Dupa ce au lansat o colectie ciudata de compozitii pur acustice sub forma ep-ului SAP (include si aparitia unica a trupei ALICE MUDGARDEN - numita asa datorita participarii lui Chris Cornell de la Soundgarden si a lui Mark Arm de la Mudhoney), formatia iese din nou in atentia publicului in 1992 cand una din piesele lor(WOULD?) apare pe coloana sonora a filmului SINGLES, realizat de CAMERON CROWE. Aceasta aparitie a adus anticiparea urmatorului album al grupului Alice in Chains.
Albumul urmator, DIRT, caracteristic prin sunetul (de factura heavy) unic al formatiei, stropit din belsug cu distorsiuni, a fost lansat in 1992 si a fost un succes atat comercial cat si critic, devenind disc de platina pana la finele anului. Oricum, continutul liric de o factura impenetrabil de intunecata (trata in mare parte subiecte ca singuratatea si dependendenta) a starnit speculatii legate de o cadere a lui Layne Staley intr-o grava dependenta de heroina. In prezent se stie fara nici o urma de indoiala ca majoritatea acestor zvonuri erau adevarate. Dupa lansarea albumului DIRT, Mike Starr este inlocuit de Mike Inez.

   Dupa participarea lor la Lollapalooza in 1993, scena muzicii alternative se pregatea
pentru un alt album hard, furios, zgomotos din partea cvartetului din Seattle, dar cand JAR OF FLIES a ajuns pe rafturile magazinelor, a uimit atat fanii cat si criticii cu sunetul necaracteristic luat la nivelul intregului albumul. Lansat ca un EP, dar in prezent considerat in mare parte a fi o lansare de calibrul unui album (si intr-adevar, proiectul si lungimea il apropie de statutul unui LP), JAR OF FLIES a debutat pe locul 1 in topurile de vanzari, devenind prima lansare EP care a reusit vreodata acest lucru. Intr-un contrast frapant cu DIRT - desi contine versuri cu tematica similara cu solitudinea si auto-culpabilizare, dar de aceasta data mai evidente - JAR OF FLIES contine piese acustice bine dezvoltate, completate de aranjamente subtile de corzi, intr-o fuziune perfecta cu semnele de exclamatiile generate de partile de chitara electrica marca Jerry Cantrell.
Evoluand incet de la sunetul alternativ si progressive al primei piese spre balade traditionale, JAR OF FLIES pare ca plateste tribut radacinilor muzicale ale lui Cantrell. In ciuda faptului ca ep-ul a fost scris si inregistrat intr-o singura saptamana, jalnica si marcata de alcool, unii criticii il ridica la rangul de mini-capodobera.

   In perioada urmatoare, trupa nu prea a concertat, fapt care a alimentat speculatiile cu privire la dependenta lui Staley. Totusi, Staley a aparut in cateva concerte cu GACY BUNCH, un super-grup-grunge - un proiect independent de Alice in Chains, pe care l-a initiat in 1995 si care a inclus pe chitaristul formatiei PEARL JAM - Mike McCready si bateristul trupei SCREAMING TREES - Barrett Martin. Mai tarziu au schimbat numele grupului in MAD SEASON, lansand doar un singur LP - ABOVE.
In luna noiembrie a anului 1995, trupa revine in lumina reflectoarelor cu lansarea albumului auto-intitulat - ALICE IN CHAINS, la care fanii fac referire prin numele TRIPOD sau THREE, datorita copertii albumului ce infatiseazaun caine parasit cu 3 picioare. Din nou sound-ul unul evoluat (ca si celelalte lansari ale grupului), acum bazandu-se mai mult pe melodicitate si aranjamente mai bine inghegate decat lansarile anterioare (unii considera acest album ca fiind un copil al albumului DIRT si JAR OF FLIES), urmarea fiind debutul direct pe locul 1 al topurilor. Din nou, formatia nu a promovat albumul cu vreun turneu, aprinzand din nou zvonurile legate de dependenta de heroina a lui Staley.

   In cele din urma, acesta a fost ultimul album oficial pe care Alice in Chains l-a produs. Totusi ei au mai scris cateva piese mai tarziu, incluzand GET BORN AGAIN si FEAR THE VOICES, care pot fi gasite pe diverse compilatii.
Trupa si-a facut o ultima aparitie, de altfel prima intr-un interval de 3 ani, oferind un ultim spectacol in 1996 cand au concertat la MTV Unplugged. Staley era intr-o stare precara de sanatate vizibila si in ciuda acestui fapt grupul a facut un concert extraordinar, care a cuprins o uimitoare editare a piesei DOWN IN A HOLE, precum si eforturi mari de a prelucra multe dintre piesele de referinta pentru a putea fi prezentate intr-un concert acustic.
   Desi formatia nu s-a despartit niciodata oficial, Staley s-a adancit tot mai mult intr-o depresie din care nu si-a mai revenit. Depresie a fost cauzata de moartea prietenei sale, in 1996, in urma unei infectii bacteriale cauzata de folosirea drogurilor. Staley a devenit tot mai singuratic, parasindu-si locuinta din Seattle foarte rar.

   Desi Jerry Cantrell a incercat sa pastreze legatura cu el, incercand sa mentina formatia in viata, in cele din urma i-a aparut clar in minte faptul ca Staley nu-si va reveni niciodata, Cantrell lansandu-se astfel intr-o cariera solo.
Posibilitatea unei reuniuni Alice in Chains a disparut pe 5 aprilie 2002 cand Layne Staley a murit in locuinta sa din cauza unei aparente supradoza de heroina si cocaina, exact la 8 ani dupa sinuciderea unui alt simbol al erei grunge - Kurt Cobain de la Nirvana.
   In 2005, ceilalti membri ai formatiei Alice in Chains si-au facut aparitia in cadrul unui concert de binefacere din Seattle. Mai multi vocalisti au preluat postul de vocalist, de amintit fiind Maynard James Keenan de la TOOL, Wes Scantlin de la PUDDLE OF MUDD, Aaron Lewis de la STAIND, si Kevin Martin, ex-CANDLEBOX.
   In 2006, Alice in Chains a realizat un scurt turneu pe taramul american, cateva concerte in Europa si Japonia, fiind ajutati de William DuVall din postura solist si de Duff McKagan, basistul trupei Velvet Revolver.
Kinney a mentionat intr-un interviu ca e interesat sa compuna piese noi insa nu doreste sa le lanseze sub egida Alice in Chains. Chiar si asa, site-ul Aliceinchains.net a publicat o stire conform careia membrii trupei compun material nou insa nu se stie daca si participa la procesul creativ si nou-coptatul solist Duvall.
   Se zvoneste ca in toamna anului 2007, Alice in Chains sa plece intr-un turneu american impreuna cu trupa Velvet Revolver.

DISCOGRAFIE ALICE IN CHAINS

Albume LP
   Facelift (1990)
   Dirt (1992)
   Alice in Chains (1995)

EP
   We Die Young (1990)
   Sap (1992)
   Jar of Flies (1994)

LIVE
   Unplugged (1996)
   Live (2000)

Greatest Hits si Box Set
   Nothing Safe: Best of the Box (1999)
   Greatest Hits (2001)
   The Essential Alice in Chains (2006)
   Music Bank (1999)

    The Beatles - formata in 1960 in Liverpool, Anglia
Perioada de activitate: 1960 - 1970.
Membri:
   John Lennon - chitara,
   (James) Paul McCartney - bass,
   George Harrison - chitara,
   Ringo Starr (Richard Starkey) - tobe
Ex-membri:
   Pete Best, Stuart Sutcliffe.
Stiluri abordate:
   Pop, Rock & Roll, Psychedelic, Folk-Rock

   The Beatles a fost unul dintre grupurile a carui muzica populara a fost cea mai influenta pentru era rock care a urmat. Ei au avut ca tinta generatiile de tineri rezultate de dupa al 2lea razboi mondial, in Anglia, SUA,etc. Fara dubiu, ei sunt cel mai faimos si de succes grup in istoria muzicii rock, contorizand peste 1,1 miliarde de discuri vandute in lumea intreaga.

The Beatles

   In timp ce, initial au devenit faimosi pt ceea ce unii au etichetat drept muzica pop, lucrarile lor de mai tarziu au realizat o combinatie de laude atat din partea criticilor cat si din partea ascultatorilor inegalata in secolul 20. In cele din urma, ei si-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pasit granita spre cinematografie, si in particular, in cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. McCartney l-a cunoscut pe Lennon pe 6 iulie 1857, si a intrat in formatia acestuia, numita The Quarrymen, pt care McCartney l-a recrutat pe Harrison, amicul sau de scoala in varsta de numai 15 ani. Trupa s-a despartit pt scurt timp dupa care s-a reunit.

John Lennon

   Grupul sufera mai multe schimbari atat ca nume cat si ca membri, si devine in cele din urma in 1960, The Beatles. In 1962 au semnat un contract cu Parlophone, membra a EMI, iar primul album al formatiei, PLEASE PLEASE ME, a fost inregistrat in doar 12 ore consecutive.
   Mania pentru Beatles a inceput in Anglia pe 13 octombrie 1963 cu o aparitie televizata la London Palladium, si a explodat apoi in SUA, in urma a 3 aparitii a trupei in The Ed Sullivan Show, pe 9 februarie, 16 februarie si 23 februarie 1964. Aceasta trupa, ce canta muzica pop pe atunci, a devenit in scurt timp un fenomen mondial cu fani care-i adorau, cu adulatii histerice din partea fanilor, si condamnari din partea comentatorilor culturali si altii, printre care si Frank Sinatra. O parte a criticii adresate trupei isi avea originea in confuzia asupra surselor muzicii lor (o confuzie asemanatoare a aplanat si asupra lui Elvis Presley in 1956, criticile provenind de la persoane care nu cunosteau traditia muzicii blues, R&B si Gospel din care razbatea Elvis) iar o parte era cauzata de reactia neincrezatoare cu privire la lungimea parului membrilor The Beatles.

Paul McCartney

   In 1964, ei au ocupat primele 5 pozitii ale Top Pop Singles Chart, Billboard, o realizare care in ca nu a fost repetata. In 1965, cei 4 au fost desemnati Membrii Ordinului Imperiului Britanic. In acelasi an Lennon si Harrison au inceput sa consume LSD, iar McCartney ceva mai tarziu, spre sfarsitul anului 1966.
   Lennon a adus un mare dezavantaj cu privire la imaginea The Beatles, in anul urmator, cand - intr-un interviu - a afirmat despre crestinismul ca este pe moarte, sustinand ca Beatles erau mai populari ca Iisus. In cele din urma, si-a cerut scuze, dupa ce a fost criticat foarte dur de catre grupuri religioase, dupa ce albumele lor au fost interzise sau chiar arse in tari din America de Sud, si dupa ce au primit amenintari din partea unor grupuri ca Ku Klux Klan.

Ringo Starr

   The Beatles, dupa concertul din Candlestick Park, din San Francisco, pe 29 August 1966, si-au concentrat fortele in studioul de inregistrari, noile compozitii si experimente muzicale ridicandu-le reputatia artistica in mod remarcabil pastrandu-si totusi uriasa popularitate. Insa, soarta financiara a grupului a luat o intorsura nefavorabila atunci cand managerul lor, Brian Epstein, a murit in 27 august 1967.
   Dupa aceasta, membrii trupei si-au urmat interesele individuale si s-au intalnit tot mai rar. Ultimul lor concert este considerat a fi aparitia live pe acoperisul studio-urilor Apple, din Londra, in ianuarie 1969, si a aparut compilat in albumul LET IT BE. In acelasi an, a fost pornit pacaleala legata de moartea lui Paul. Oficial, Beatles s-a destramat in 1970, si orice speranta a unei reuniuni a fost zdrobita cand Lennon a fost asasinat de catre Mark David Chapman in 1980. Totusi, o reuniune virtuala a avut loc in 1995, odata cu lansarea a doua inregistrari ale lui Lennon, la care si-au adus contributia si ceilalti 3 membri Beatles. Au rezultat piesele FREE AS A BIRD si REAL LOVE. Au mai fost lansate, de asemenea, 3 albume ce contineau material nelansat anterior, precum si un documentar, proiect cunoscut sub numele The Beatles Anthology.

George Harrison

       De-a lungul timpului, relativ scurt, pe care l-au petrecut concertand, inregistrand si lansand albume, The Beatles au realizat o serie de recorduri mondiale, mare parte inca nedoborate. Va prezentam o lista a celor mai mari realizari ale acestei formatii.
   - The Beatles este cel mai bine vandut grupul muzical al tuturor timpurilor, cifra estimativa ridicandu-se la peste 1 miliard de discuri si benzi vandute in lumea intreaga;
   - The Beatles au avut cele mai multe discuri multi-platina (13 doar in SUA);
   - The Beatles au avut mai multe single-uri care au ajuns pe locul 1 al topurilor decat orice alt grup muzical (23 in Australia, 23 in Olanda, 22 in Canada, 21 in Norvegia, 20 in SUA si 18 in Suedia). Adesea piesele lor concurau tot cu single-uri lansate de ei;
   - The Beatles au avut mai multe albume pe locul 1 decat orice alt grup (19 in SUA si 15 in UK);
   - The Beatles detine recordul celor mai multe saptamani pe locul intai in topuri, sectiunea albume (174 in UK, si 132 in SUA);
   - Cele mai multe vanzari in prima saptamana de la lansare pentru un dublu album (the Beatles Anthology, volume 1, care s-a vandut in 855.473 de copii doar in SUA, in saptamana 21 - 28 noiembrie 1885);
   - In aprilie 1964, The Beatles au ocupat toate primele 5 pozitii ale topului Billboard, la sectiunea Single-uri. Nimeni n-a mai reusit aceasta performanta inainte si dupa ei, si este indoielnic ca va mai reusi cineva asa ceva. Piesele respective erau “Can’t Buy Me Love”, “Twist and Shout”, “She Loves You”, “I Want to Hold Your Hand”, si “Please Please Me”;
   - Piesa “Yesterday” este cea mai preluata piesa (cover) din istorie, fiind mentionata in Cartea Recordurilor cu un numar de peste 3000 de versiuni. De asemenea este cel mai des auzit cantec in istoria internationala a radio-ului,etc.

The Beatles

      Camel a fost formata in anul 1971, in Anglia.
Perioada de activitate: 1971 - prezent.
Membrii Camel:
» Ultima componenta:
      Guy LeBlanc - keyboards, voce;
      Denis Clement - tobe;
      Colin Bass - Bass, voce;
      Andrew Latimer - chitara, voce;
» Prima componenta:
      Peter Bardens - Keyboards;
      Doug Ferguson - Bass;
      Andy Ward - tobe, percutie;
      Andrew Latimer - chitara, voce;
» Alti membri:
      Richard Sinclair - bass, voce; Mel Collins - saxofon, flaut;
      Jan Schelhaas - keyboards; Kit Watkins - keyboards, flaut;
      Dave Stewart - tobe, percutie.
Nota: Formatia Camel, de-a lungul timpului, a avut parte de mai multi instrumentisti suplimentari sau invitati speciali care au adus o contributie importanta trupei.
Gen: Progressive-Rock; Symphonic Prog

   Radacinile Camel pot fi identificate in anul 1969 cand chitarist/flautist/vocalist-ul Andrew Latimer (d.n. 17 Mai, 1947), bassist-ul Doug Ferguson si bateristul de doar 14 ani, Andy Ward s-au reunit ca trio sub numele ‘The Brew’.

Camel - perioada 1971-1975

   In 1970, trio-ul l-a cooptat pe claparul vocalist, Phillip Goodhand, al carui nume avea sa numeasca si formatia. La sfarsitul aceluiasi an Phillip paraseste trupa. In Mai 1971, Peter Bardens, un fost clapar al trupei Them, vine sa reintregeasca trio-ul. Noul cvartet format in Surrey alege sa se numeasca Camel. 4 Decembrie 1971 a fost ziua primului spectacol, ca si formatie de suport pentru trupa mult mai populara, Wishbone Ash.

Andrew Latimer

   In August 1972, Camel semneaza un contract cu MCA Records si pana la sfarsitul anului 1973,lanseaza albumul de debut auto-intitulat. Dupa ce schimba casa de discuri si semneaza un nou contract cu Decca’s Game, trupa elibereaza albumul secund, numit ‘Mirage’. Coperta, inspirata din marca de tigarete omonima, atrage atentia negativa a breslei Americane de producatori de tigarete, care cer trupei schimbarea copertei albumului, sub amenintarea intentarii unui proces. Compania de inregistrari Americana, dezvolta rapid o noua coperta pentru a evita procesul. Membrii trupei se arata profund dezamagiti de modificarea adusa albumului iar Peter Bardens redenumeste in mod sarcastic, piesa principala a albumului, in ‘Twenty Sticks of Cancer’.

Camel - in 1976

   In 1975, formatia decide sa inregistreze un album-concept bazat pe o nuvela. Bassist-ul Doug Ferguson sugereaza trupei, nuvela ‘The Snow Goose’, a lui Paul Galico care devenise o editie de mare succes. Pe 17 Octombrie 1975, Camel, impreuna cu Orchestra Simfonica Londoneza, interpreteaza albumul ‘The Snow Goose’ intr-un spectacol dat cu casa de bilete inchisa, in incinta Royal Albert Hall.
Piesa instrumentala ce poarta numele albumului ajunge un mare succes.

Camel - in 1977-1978

   Bassist-ul Doug Ferguson, paraseste trupa in aprilie 1977 fiind inlocuit de Richard Sinclair (ex- Caravan) pentru un an. Saxofonistul Mel Collins, care petrecea mare parte din timpul sau, in studio si in turnee cu trupa, devine un membru oficial al formatiei, pana in August 1979.
   Pe 30 Iulie 1978, claparul Peter Bardens, care se afla de multa vreme in conflict cu Latimer, paraseste trupa. Conflictul lor dura inca din perioada inregistrarii LP-ului ‘Rain Dancers’. Bardens paraseste trupa in mod rezonabil si responsabil, dupa ce trupa incheie lucrul la albumul ‘Breathless’. Pret de cateva luni, pe pozitia lui Bardens vin doi clapari: Kit Watkins si Jim Schelhaas. Apoi, pentru inlocuirea bassistului Sinclar este adus in formatie Colin Bass.

Camel - in 1979-1981

   Atat inregistrarea albumului-concept ‘Nude’, care contura povestea unui soldat uitat pe o insula in cursul celui de-al doilea razboi mondial, cat si turneele ce au urmat la jumatatea anului 1981, au avut un puternic efect destructiv asupra tuturor membrilor formatiei. Andy Ward cade in patima alcoolului si a drogurilor si incearca sa comita suicid, din fericire, fara succes. El este re-adus pe linia de plutire dar incidentul rezulta intreruperea inregistrarilor si a turneelor. Compania Decca Records, nu se arata interesata de problemele din interiorul trupei si astepta de la Camel - in concordanta cu clauzele contractuale - inregistrarea unui nou material. Latimer intelege ca prietenul si bateristul formatiei, Andy Ward nu se poate recupera intr-o perioada atat de scurta si cere ajutorul mai multor muzicieni ca.. vocalistul Chris Rainbow, bassist-ul vocalist David Paton, chitaristul Anthony Phillips (ex- Genesis), claparul Francis Monkman (Sky) si tobosarii Simon Phillips (Who, Jeff Beck, Toto), Dave Mattacks (Fairport Convention) si Graham Jarvis (Cliff Richard). Laolalta reusesc sa compuna si sa editeze noul album ‘The Single Factor’. Peter Bardens ia parte la inregistrarea piesei ‘Sasquatch’. Andy Ward se alatura muzicienilor din mers, dar mai tarziu, dupa aproape 13 ani petrecuti ca membru al trupei Camel, se retrage definitiv.

Andy Ward

   In 1983, chitaristul Andy Latimer il intalneste pe claparul olandez Ton Scherpenzeel (Kayak) cu care inregistreaza albumul-concept ‘Stationary Traveller’. Materialul a fost inregistrat in Londra cu suportul bassist-ului Colin Bass si al noului baterist, Paul Burgess (Jethro Tull, 10cc). Fiind incurajata de raspunsul pozitiv la materialul inregistrat, Camel porneste in turneu. Trupa se compunea din Andrew Latimer, Colin Bass, Chris Rainbow si Paul Burgess. Ton Scherpenzeel nu avea sa insoteasca formatia in turneu din cauza fobiei fata de calatoria cu avionul. Spectacolul live al materialului ‘Stationary Traveller’ a fost inregistrat pe 11 Mai 1984 si a fost editat pe caseta video si compact-disc sub numele ‘Pressure Points’. La jumatatea anilor ‘80, compania Decca reziliaza contractul cu Camel iar Latimer este nevoit sa faca fata procesului intentat de managerul initial, Geoff Jukes. Judecarea cazului dureaza mult si aduce stres dar se finalizeaza cu victoria lui Latimer. Curand dupa aceasta, la mijlocul lui 1988, Latimer isi vinde resedinta din Londra si se multa in California unde pune bazele unui mic studio independent numit ‘Camel Productions’.

Peter Bardens

   Noul album Camel, intitulat ‘Dust and Dreams’ a fost inregistrat acolo in 1990. In August 1992, dupa o pauza de 7 ani, Camel incepe un nou turneu. Tobosarul Paul Burgess si claparul Mickey Simmonds (Fish, Mike Oldfield) se alatura lui Andrew Latimer si Colin Bass. Un an mai tarziu, tatal lui Latimer moare. Acea pierdere dureroasa il inspira pe Andrew sa scrie piesa ‘The Hour Candle’ (A song for my father), inclusa pe albumul ‘Harbour of Tears’ aparut la inceputul lui 1996.

Colin Bass

   In 1997, Camel porneste intr-un nou turneu. Burgess este inlocuit de Dave Stewart iar Foss Patterson il inlocuieste pe Simmonds. Trupa sustine un concert chiar si in Republica Ceha. In Octombrie 1999, Camel editeaza LP-ul ‘Rajaz’ compus de Latimer si inregistrat cu participarea claparului Ton Scherpenzeel, proaspat intors in formatie.
   Materialul live ‘The Paris Collection’ a fost inregistrat de-a lungul anului 2000. CD-ul compus din 10 piese cu o durata totala de 71 de minute a fost primit cu caldura de fani la fel ca si bonusul ‘Slow Yourself Down’, ce-si avea originile in repetitiile formatiei. Pe 22 Ianuarie 2002, primul clapar al trupei, Peter Bardens, moare de cancer la plamani.

Richard Sinclair

   ’A Nod and a Wink’, noul album de 7 piese, avea sa se nasca din line-up-ul: Latimer, Guy LeBland, Colin Bass si Denis Clement. Albumul apare pe 13 august 2002. Camel participa ca si cap de afis la NEARfest, pe 29 Iunie 2003. Acest concert avea sa marcheze prima prezenta pe coasta de est a Statelor Unite, in 28 de ani. Formatia anunta ca turneul din 2003 va fi ultimul. Dificultatile intampinate in programarea viabila a datelor de concert pe o piata instabila, a contribuit foarte mult la luarea acestei triste decizii. In orice caz, Andy Latimer, ‘taticul’ trupei declara ca nu se vor opri din a compune muzica.

Andrew Latimer

   Participarea Europeana la turneul de ramas-bun aduce dificultati trupei, astfel incat, Camel este fortata sa isi amane turneul. Sotia claparului Guy LeBlanc sufera un atac de cord la inceputul lunii Mai iar acesta se intoarce in Canada pentru a fi alaturi de ea si copiii lor. Este de asteptat ca LeBlanc sa nu revina in componenta Camel prea curand din cauza gravitatii situatiei. Drept urmare, toate datele turneului European sunt amanate pana la toamna. Turneul programat pentru Statele Unite va avea loc conform planului. Camel a gasit doi clapari potriviti pentru inlocuirea lui Guy LeBlanc, care a fost nevoit sa se retraga din motive personale. Tom Brislin, care a participat alaturi de trupa Yes in turneul Yessymphonic, se va alatura formatiei Camel pentru sustinerea turneului din SUA, in vreme ce mai vechiul clapar la trupei, Ton Scherpenzeel, care a lucrat in trecut la realizarea albumelor din perioada anilor ‘80, se va ocupa de claviaturi in turneul European, amanat deocamdata.

DISCOGRAFIE CAMEL

Albume LP si LIVE
   1973 - Camel
   1974 - Mirage
   1975 - The Snow Goose
   1976 - Moonmadness
   1977 - Rain Dances
   1978 - A Live Record (live, various venues 1974, 1975, 1977)
   1978 - Breathless
   1979 - I Can See Your House from Here
   1981 - Nude
   1982 - The Single Factor
   1984 - Stationary Traveller
   1984 - Pressure Points (live, 11 Mai 1984, Hammersmith Odeon, London, UK)
   1991 - Dust and Dreams
   1992 - On the Road 1972 (live)
   1993 - Never Let Go (live, 05 Sept 1992, Enschede, NL)
   1994 - On the Road 1982 (live, Dutch radio, 13 iun1982, Congresgebouw, NL)
   1996 - Harbour of Tears
   1997 - On the Road 1981 (live, BBC radio, 2 Apr1981, Hammersmith Odeon, Londra, Uk)
   1998 - Coming of Age (live, 13 Mar1997, Billboard, Los Angeles, USA)
   1999 - Rajaz
   2000 - Gods of Light ‘73-’75 (live, din concerte diverse)
   2001 - The Paris Collection (live, 30 Sept 2000, Bataclan-Club, Paris, Franta)
   2002 - A Nod and a Wink

Compilations
   1981 - Chameleon - The Best Of Camel
   1986 - A Compact Compilation
   1986 - The Collection
   1991 - Landscapes
   1993 - Echoes
   1997 - Camel - Master Series (25th Anniversary Compilation)
   2001 - Lunar Sea

DVD
   2002 - Coming Of Age (live, 13 Mar1997, Billboard, Los Angeles, USA)
   2003 - Pressure Points (live, 11 Mai1984, Hammersmith Odeon, London, UK)
   2003 - Curriculum Vitae
   2004 - Footage
   2005 - Footage II
   2007 - Total Pressure (versiunea completa a ‘Pressure Points’).